You are here

Eugen Doga va concerta pentru prima dată pe continentul american. Timpul. 15.08.2015

Cei doi renumiți muzicieni vor susţine o serie de spectacole muzical-literare în cadrul primei ediţii a Festivalului Limbii Române în Canada şi America de Nord, care va avea loc în perioada 15-18 august, la Montreal, Ottawa şi New York.

Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român la New York, Comunitatea Moldovenilor din Quebec, Asociația Culturală Română din Montreal, Studioul „Flacăra–Film” din Chişinău, Ambasadele R. Moldova şi României în Canada și Reprezentanţa R. Moldova la ONU.

Alături de cei doi mari maeştri, la festival vor participa scriitoarea şi scenarista Luminiţa Dumbrăveanu şi regizorul artistic Teodor Guţu, care au realizat un film documentar despre Eugen Doga şi Ala Mîndîcanu, fost deputat în Parlamentul de la Chişinău, autoarea volumului "Dor de libertate" (2007), actualmente președinte al Comunității moldovenilor din Quebec.

„Sunt curios să văd acest spaţiu. Este un eveniment extraordinar pentru compatrioții noştri. Sunt sigur că ne aşteaptă cu braţele deschise. Vom încerca să le reamintim cele mai frumoase melodii ale noastre. Am aşteptat demult această întâlnire şi această frumoasă sărbătoare nu doar a limbii române, dar şi a spiritului”, a menționat înainte de plecare maestrul Eugen Doga.

Primul spectacol va avea loc astăzi, la Montreal, cel de-al doilea mâine - la Ottawa, iar cel de-al treilea - pe 18 august, la sediul Institutului Cultural Român din New York.

În cadrul Festivalului, vor fi prezentate: videoclipul documentar „Basarabie, nu plînge!”, dedicat luptei pentru Limba Română în R. Moldova (producție – „Flacăra Film” din Chișinău și interpreta Aurica Basarabeanca), filmul documentar „Eugen Doga” din serialul „100 de români celebri născuți în Moldova” şi cartea „Eugen Doga: Muzica este prima şi ultima mea iubire” de Luminiţa Dumbrăveanu.

Eugen Doga şi Vasile Iovu vor prezenta piese instrumentale celebre, inspirate din opera lui Mihai Eminescu şi folclorul românesc, incluse în circuitul universal şi patrimoniul UNESCO. De asemenea, va fi susținut un recital dedicat Limbii Române pe versurile lui Mihai Eminescu, Alexei Mateevici, Nichita Stănescu, Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Leonida Lari, Doina Uricariu şi Nicolae Dabija. Fiecare spectacol se va încheia cu piesa „Hora prieteniei” de Eugen Doga.

„Sper să fie un turneu de succes. Am fost de mai multe ori pe continentul american şi mă bucur că în sfîrşit va ajunge dincolo de ocean şi maestrul Eugen Doga”, a afirmat maestrul Vasile Iovu.

Timpul

 

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.