You are here

Portretul lui Eugen Doga va apărea pe o marcă poştală.TRM. 28.02.2015


ÎS „Poşta Moldovei” va pune duminică, 1 martie, în circulaţie, seria de mărci poştale „Valsul din filmul Gingaşa şi tandra mea fiară. Capodoperă muzicală a secolului XX. Compozitor - Eugen Doga”. Marca conţine portretul lui Eugen Doga, iar în fundal o pereche de dansatori valsând şi partitura valsului din filmul Gingaşa şi tandra mea fiară.
Potrivit unui comunicat al instituției, mărcile poştale au fost editate în 200 de mii de exemplare, iar costul unei mărci este de 1,75 lei. Designul a fost elaborat de Vitaliu Pogolşa.

Seria de mărci poştale este emisă în scopul promovării valsului din filmul Gingaşa şi tandra mea fiară, compozitor Eugen Doga. Lucrarea este considerată adevărată capodoperă muzicală a secolului XX, care a constituit coloana sonoră a filmului de succes cu acelaşi nume, regizat de Emil Loteanu.
TRM

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.