You are here

„Dialogurile dragostei“. Eminescu – Veronica. Monitorul. 19.01.2022

actorul Dorel Vişan şi compozitorul basarabean Eugen Doga au oferit momente deosebite la evenimentul organizat de Casa Culturii Ion Creangă ■ la schitul Vovidenia, de la Vînători-Neamţ, a fost oficiată o slujbă religioasă în memoria marelui poet

Împlinirea a 172 de ani de la naşterea marelui poet naţional Mihai Eminescu a fost un prilej pentru organizarea unor evenimente culturale şi în zona Târgu Neamţ.

Manifestarea organizată, pe 16 ianuarie 2022, la Casa Culturii Ion Creangă s-a intitulat „Eminescu, Om, Geniu şi Poet Divin“ şi s-a bucurat de participarea a două mari personalităţi care au oferit publicului momente deosebite.

A fost vorba despre actorul Dorel Vişan, care a recitat versuri din opera eminesciană şi celebrul compozitor basarabean Eugen Doga, ce a interpretat la pian piese muzicale proprii, ce fac parte din „Dialogurile Dragostei“, inspirate de lumea poetică a lui Mihai Eminescu şi lumea trăirilor Veronicăi Micle, aşa cum avea să menţioneze chiar autorul.

Cei doi invitaţi speciali au fost acompaniaţi de formaţia Essenza Quartet a Operei Naţionale din Iaşi, toţi invitaţii bucurîndu-se de o prezentare pe măsură făcută de managerul Casei Culturii, Ionela Loredana Rusu. În acest cadru deosebit, sub semnul Zilei Culturii Naţionale, lui Eugen Doga i-a fost înmînată de către primarul Daniel Harpa placheta cu titlul de Cetăţean de Onoare al oraşului Târgu Neamţ, distincţie ce îi fusese conferită şi lui Dorel Vişan în 2017.

Poetul Daniel Corbu a rostit un scurt elogiu, laudatio, pentru maestrul Eugen Doga, amintind de faptul că acesta este unul dintre marii compozitori români de azi şi că de mulţi ani se află în panoplia personalităţilor muzicale universale, două dintre compoziţiile sale fiind incluse în patrimoniul UNESCO. Eugen Doga a mulţumit pentru onoranta distincţie, arătînd că se simte la Târgu Neamţ ca acasă.

A menţionat că de opt ani lucrează la „Dialogurile Dragostei“, un amplu proiect ce cuprinde lucrări simfonice inspirate de lumea poetică a lui Mihai Eminescu şi lumea trăirilor Veronicăi Micle, manifestîndu-şi dorinţa ca aceste lucrări să se audă şi pe scenele româneşti. Ulterior, cu prilejul unei vizite la Muzeul Veronica Micle a donat, pe suport electronic, 28 de creaţii muzicale din cadrul „Dialogurilor Dragostei“, asigurînd astfel un cadru audio pentru vizitatori.

Lirica eminesciană s-a făcut auzită la mijloc de ianuarie şi la Schitul Vovidenia, din comuna Vînători Neamţ, unde arhimandritul Mihail Daniliuc, alături de alţi preoţi, a oficiat o slujbă de pomenire pentru Eminescu şi familia sa. La eveniment au luat parte primarul Maria Adriana Petrariu şi viceprimarul Vasile Coşofreţ, directoarea Liceului Arhimandrit Chiriac Nicolau, Nadia-Mihaela Sîngeap şi alţi invitaţi.

Ceremonialul religios a inclus panachida, coliva de grîu şi pomelnicul cu numele părinţilor, bunicilor, surorilor şi fraţilor poetului şi al altor rude de-ale acestuia care au ales calea monahismului. Arhimandritul Mihail Daniliuc, egumenul schitului, şi-a făcut un obicei din a pomeni, atît la slujbe, cît şi în paginile unor publicaţii religioase, personalităţi importante ale neamului românesc, ţinînd cont şi de legătura lor cu Biserica şi slujitorii acesteia.

Cu ceva vreme în urmă, acesta a închinat lui Eminescu cîteva gînduri, publicate pe portalul Doxologia (doxologia.ro), referindu-se la ultimele clipe de viaţă ale poetului şi la ziua înmormîntării lui.

„Avea doar 39 de ani, vîrstă la care mulţi dintre noi trudim cu sârg pentru a ne împlini profesional, social, familial, năzuind la faceri şi prefaceri ori visând la o existenţă plină de necurmate izbînzi şi strălucite împliniri. El a ales ca, în floarea vîrstei, să-şi croiască drum către înălţimi celeste, lăsându-ne nouă, celor din marea trecere, cântul şi versul nemuririi prin opera sa.

Din prinosul de recunoştinţă pentru Eminescu şi opera sa s-au născut şi aceste rînduri închinate celui pe care Dumnezeu l-a sorbit «din popor cum soarbe soarele un nour din marea de amar»“, a notat, printre altele, arhimandritul Mihail Daniliuc, care s-a mai oprit şi în alte scrieri de-ale sale asupra Poetului nepereche, aducînd în atenţie şi legătura strînsă pe care familia acestuia o avea cu Biserica Ortodoxă, existînd dovezi că rude apropiate au ales calea slujirii lui Dumnezeu.

Monitorul

 

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.