You are here

Eugen Doga

Cei cu suflet de poet, cei care nu-i calcă „nici umbra, nici florile de tei” i-au adus un pios omagiu marelui poet Mihai Eminescu, la 15 iunie, la 134 de ani de la plecarea în eternitate. I-au adus un omagiu Omul de timp al culturii noastre, acestui mucenic al neamului și al vremurilor, acestui reper al spiritualității noastre. Eminescu a fost cu noi și noi am fost cu Eminescu, o zi plină de Eminescu.

A doua ediție a festivalului CineCopilăria de Elisabeta Bostan. Este organizat de Primăria Orașului Buhuși și produs de Asociația Artis.

29 aprilie -  o proiecție specială, în cadrul Centenarul Ion Popescu Gopo – Maria Mirabela – (regia: Ion Popescu Gopo). invitaților: Eugen Doga, Laurențiu Damian.

Un recital extraordinar  de   compozitor Eugen Doga.

Fotografii ARTIS: Marina Morariu  & Eduard Anton.

O seara in parc

08 iulie
Sâmbătă 19:00
Teatrul de Vară București

i Tiket 

La data de 8 aprilie 2023 a avut loc Concursul Național de Muzică Academică „Eugen Doga”, organizat de Direcția Generală Cultură și Patrimoniu Cultural a Consiliului municipal Chișinău. 

Concursul s-a desfășurat la următoarele compartimente:

Pian
Instrumente cu coarde (vioară, violoncel, chitară clasică)
Canto academic

Categoriile de vârstă au fost:

A (7 - 10 ani);
B (11 - 13 ani);
C (14 - 17 ani).

Premiile prevăzute de concurs au fost înmânate după cum urmează:

13 martie 2023, Israel - În perioada 2-9 martie 2023, în contextul sărbătorii „Mărțișor 2023”, s-au desfășurat mai multe concerte cu invitatul principal Maestrul Eugen Doga. În cadrul festivalului au avut loc opt concerte în diverse orașe din Israel: Tel Aviv, Petah Tikva, Beer Sheva, Haifa, Așkelon, Așdod, Ierusalim.

La festivități au participat artiștii din Republica Moldova și Israel: Constantin Moscovici, Metodie Bujor, formația Doredos, Vladimir Ușacov, Irina Bertman și Yotam Koen și orchestra din Raanana ”Simfonet”.

În LTPA "Ion şi Doina Aldea-Teodorovici" pe 04.04.2023, s-a organizat o frumoasă întîlnire cu marele maestru Eugen Doga cu genericul "O floare de primăvară pentru maestru.

Nu-i așa că timpul ploios de afară v-a ținut pe toți în case sau în clase? Pe elevii din clasă a doua a școlii noastre, nici pe doamna învățătoare Rădulescu Iuliana, condițiile meteo nu i-au speriat și înfruntând ploaia și ambuteiajele din oraș au mers în ospeție la marele maestru Eugen Doga–geniul muzicii spațiului românesc.
Gazda primitoare și profund emoționată de vizita micilor admiratori ne-a primit cu căldura caracteristică acestei minunate familii, îndulcindu-ne pe toți cu alese bunătăți și grijă părintească.

Pe 22 iulie 2023, la Teatrul Verde va avea loc a 5-a și cea mai grandioasă ediție O seară în parc.
19:00.
La Teatrul Verde.

i Tiket   

Eugen DOGA: „Sunt foarte bucuros că am reușit să ajung, în sfârșit, pe Pământul Sfânt și sunt recunoscător celor care mi-au oferit aceste zile de vis, petrecute aici, alături de prietenii mei, colegii mei de la conservator, de publicul meu drag. Voi îmi dați energie, de la voi mă încarc cu acele miraculoase particule, cu cele mai frumoase virtuți pe care le poate avea un om și pe care știe să le trăiască cu bucurie, fericire, bunătate cu simțiri profunde prin tandrețea și tainele muzicii”

De zeci de ani universul creației lui este Mihai Eminescu. Cea mai frumoasă muzică este cea pe care urmează să o creeze, iar cel mai puternic cuvânt din limba română este Mama. Aceste gânduri ni le-a destăinuit Eugen Doga la Portret Obiectiv, în prima ediţie din această primăvară.

Compozitorul Eugen Doga, Artist al Poporului, a împlinit astăzi 86 de ani, informează MOLDPRES.

Eugen Doga s-a născut la 1 martie 1937 în satul Mocra, raionul Râbnița. A absolvit Colegiul de Muzică ”Ștefan Neaga”, Conservatorul și Institutul de Arte ”G. Musicescu” din Chișinău. Este autor al unor valoroase lucrări în genul muzicii de estradă, de film și de teatru. A compus o simfonie, cantatele ”Primăvara omenirii" și ”Curcubeul alb”, muzică la spectacole de teatru, la peste 200 de filme, piese instrumentale de cameră, romanțe, cântece pentru copii.

Distinsul compozitor,  Eugen Doga, Cetățean de Onoare al municipiului Chișinău, unul din autorii Imnului Orașului, împlinește astăzi venerabila vârstă de 86 de ani.

Primăria Chișinău îi urează maestrului de sănătate, inspirație și admirație din partea publicului, pentru adevăratul tezaur muzical pe care l-a oferit iubitorilor de muzică și de frumos.

Renumitul compozitor Eugen Doga împlinește astăzi 86 de ani. Cu ocazia zilei sale de naștere, un mesaj de felicitare a fost transmis de primarul general al Capitalei, Ion Ceban, care i-a mulțumit maestrului pentru tot ce a făcut prin creațiile sale și că a dus cu demnitate și continuă să ducă faima țării în străinătate.

”La mulți ani, Eugen Doga! Maestru în tot ceea ce face și creează, un om extraordinar. Este exemplu pentru generații întregi. Să fii sănătos Maestre, suntem mândri!”, a scris Ion Ceban pe pagina sa de pe o rețea de socializare.

Șefa statului a transmis un mesaj în care vorbește despre Mărțișor ca un simbol al renașterii și al păcii.

„Prima zi a primăverii ne aduce Mărțișorul - un semn al renașterii naturii, prin care sărbătorim primăvara, speranța unui nou început, viața. În această perioadă grea, marcată de războiul sângeros din Ucraina, Mărțișorul devine și un adevărat simbol al Păcii și al grijii față de cei apropiați”, a spus Președinta Maia Sandu.

Chişinău, 24 feb. /MOLDPRES/. În capitală va fi edificat Centrul cultural „Eugen Doga”. Maestrul și primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, au semnat astăzi un Memorandum de colaborare, transmite MOLDPRES.

Eugen DOGA: „Să fim îndrăgostiți de sinele nostru, care are o mare desfășurare – mama, tata, casa, satul, orașul, adică locul de naștere, țara, lumea, oamenii buni, pentru că binele trebuie cântat și eu toată viața mă strădui să cânt binele și frumusețea, frumusețea lumii, omului, pacea și dragostea”

Aula “Regina Maria” a Universității de Stat a R. Moldova a fost arhiplină în ajunul sărbătorii românești dedicată iubirii, Dragobete. Invitatul de onoare al evenimentului, grație căruia s-a strâns atâta lume, a fost compozitorul Eugen Doga. Maestrul le-a vorbit studenților și profesorilor despre viața și cariera sa, iar la sfârșit le-a semnat autografe și s-a lăsat fotografiat împreună cu doritorii.

Joi, 23 februarie 2023, ora 11:00, în Aula Regina Maria (Blocul Central, str. Alexe Mateevici, 60), sunteți invitați la o întâlnire de Dragobete cu compozitorului Eugen Doga. In program: Prezentare de carte, muzică, autografe, sesiune foto.

 

Isabeau Levito, este o sportivă de 15 ani, dar care deja se îndreaptă către statutul de viitoare olimpică câștigând primul ei titlu de patinaj artistic din SUA. Evoluția ei a fost și mai specială, datorită melodiei alese.

Adolescenta a evoluat pe fundalul valsului lui Eugen Doga – „Dulcea și tandra mea fiară”, în interpretarea Cătălinei Carauș.

Cu un sentiment de prețuire deosebită am primit astăzi Titlul de ,,Cetățean de Onoare al Municipiului Cahul”. Le mulțumesc cetățenilor din Cahul și Consiliului Local pentru cea mai înaltă distinсție conferită. Am fost bucuros pentru reîntâlnirea cu Domnul Primar Nicolae Dandiș și Domnul Rotila Ilie Croitoru.
Am mai spus cu altă ocazie, că eu sunt un scriitor muzical. Scriu pentru a aduce bucurie lumii. Eu sunt convins că muzica ne mângâie, ne dă forță, ne aduce bucurie, fericire, ne unește, ne face mai puternici. 

La inițiativa Operei Române din Craiova (director, Antonio Zamfir), maestrul Eugen Doga a fost prezent, fizic și prin muzica sa, la 16 ianuarie 2023, pe scena Filarmonicii „Oltenia”, prezență prilejuită de Zilele Culturii Naționale. L-au onorat, onorând în același timp şi publicul craiovean, celebra și frumoasa interpretă Ianna Novac, Trio Distinto (cu Octavian Dobrotă, soțul Iannei, Marius Olteanu și Mihai Radu) şi Orchestra de cameră a Operei Române, condusă profesional de Florian George Zamfir. Regia artistică: Edith Mag.

La 173 de ani de la nașterea marelui poet Mihai Eminescu, Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani a găzduit un eveniment spectacologic de excepție, de ziua marelui poet.

Spectacolul extraordinar intitulat „Eminescu, om, geniu și poet divin” i-a avut pe scenă pe actorul Dorel Vișan, compozitorul și pianistul Eugen Doga și Nicolae Voiculeț. Evenimentul cultural a avut loc la Casa de Cultură a Sindicatelor.

Pe data de 22 noviembre 2022 la Focșani am susținut un concert de gală ”Dulcea și tandra mea toamnă”cu orchestra Teatrului Național de operetă dirijată de Alexandru Ilie, cu marele artist, inconfundabil cântăreț și prietenul meu de scenă Paul Surugiu Fuego; Iana Novac, cu vocea ei puternică, catifelată și călduroasă, cu mare pasiune a cântat Dragostea și care a fost din plin răsplătită cu aplauze. A introdus o dulce sclipire a strunelor de vioară Diana Jipa cu baladele cântate cu pasiune de ea.

Programul complet al ediției 2022 a Zilelor Teatrului Municipal ”Mr Gh Pastia” Focșani este făcut public prin intermediul unui eveniment promovat pe facebook creat prin intermediul paginii Primăria Municipiului Focșani 

Sărbătorim Zilele Teatrului Municipal Maior Gheorghe Pastia cu un concert de gală Eugen Doga și lansarea turului virtual

Academicianul compozitor Eugen Doga a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Ştiinţele Vieții (UȘV) „Ion Ionescu de la Brad” din Iași, devenind astfel cel de-al 33-lea deținător al prestigiosului titlu al Universității ieșene. Evenimentul a avut loc la 4 noiembrie 2022, când Universitatea a sărbătorit Ziua Recunoștinței. Titlul de Doctor Honoris Causa al UȘV i-a fost conferit și marelui actor român Dorel Vișan, partenerul de scenă al maestrului Doga deja de câțiva ani.

Eugen Doga, artist al poporului, muzician, dirijor, profesor şi compozitor, este membru titular al Academiei de Ştiinţe a Moldovei. În emisiunea lui Ionuț Vulpescu, Eugen Doga a spus, printre multe alte subiecte intersante, cum a ajuns la 85 de ani.

În 85 de ani de viață, Eugen Doga a fost omul acestei lumi. „Cunosc Chișinăul foarte prost”

Redăm dialogul dintre Ionuț Vulpescu și invitatul său Eugen Doga:

Marți – 25 octombrie 2022, de la ora 19:00, a avut loc cea mai așteptată gală de premiere din România – Gala Premiilor Radar de Media. Premiile râvnite de către jurnaliști, televiziuni, publicații, afaceriști, artiști și vedete, au fost acordate pe ritmurile Bedda Band și însoțite de cadouri diverse.

Gala a fost prezentată de către prezentatoarea tv Simona Țăranu și artistul Claudiu Dumitrache, iar publicul s-a putut bucura de recitaluri extraordinare susținute de Leyla Salman, Ștefan Tudor Baciu, trupa Joana, trupa Schimbul 3 by Adrian Ordean și Theodor Andrei.

Juriul Festivalului Național de Romanțe "Te-aștept pe-același drum" - Zlatna 2022

 Eugen Doga- președinte, Alina Vasiliu Mavrodin, Traian Jurchela, Georgeta Plută și Cristian Fodor.

Pages

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.