Anul 2017 a fost unul semnificativ din punct de vedere cultural pentru Republica Moldova. În acest an, eminentul om de cultură, compozitorul Eugen Doga, Artist al Poporului, Laureat al Premiului de Stat, Cavaler al Ordinului Republicii, academician, a fost sărbătorit în anul jubiliar, la a 80-a aniversare. Cu acest prilej, Ministerul Culturii a anunţat că acest an va fi marcat de o serie de evenimente consacrate domniei sale.
În ultima lună din an, un eveniment dedicat lui Eugen Doga a fost organizat şi în sudul Moldovei, mai exact, la Găvănoasa, raionul Cahul.