Sofia Rotaru în 1971 – „Oraşul meu” și mărturii de la Eugen Doga despre cîntec şi descoperirea „româncuţei de la Cernăuţi”. Flacara TV. 14.10.2020

Cîntecul Oraşul meu este cîntecul de debut pe scena profesionistă al artistei noastre cu renume internaţional, Sofia Rotaru, fiică a vrednicului ostaş român Mihail Rotaru, născută în s. Marşenița, regiunea Cernăuţi, Ucraina (nordul Basarabiei, fostul judeţ Hotin).

Scris de compozitorul Eugen Doga pe versurile poetului Gheorghe Vodă, în decembrie 1971, pentru filmul televizat Chişinău, Chişinău (care, cu regret, nu s-a păstrat în nici o arhivă oficială), acest cîntec a ajuns imediat şlagăr autentic, iar Sofia Rotaru a devenit celebră peste noapte, interpreta nr. 1 în Moldova sovietizată.

În scurt timp, româncuţa de la Cernăuţi, Sofia Rotaru, a cucerit cu acest cîntec și toată Uniunea Sovietică, cîştigînd Premiul II unional (URSS însemnînd pe atunci ceea ce este astăzi Uniunea Europeană pentru tinerii basarabeni), apoi, în 1973, a încîntat Europa de Est după cîştigarea Premiului I al Concursului Internaţional de Muzică Orfeul de Aur din Bulgaria. În același an, Sofia Rotaru a ieșit învingătoare în cadrul topului cîntecelor anului, fiind invitată la cea mai prestigioasă Gală a Muzicii din URSS „Pesnya 1973” (Cîntecul anului 1973).

Din vara anului 1998, acest minunat cîntec, nemuritor şi după aproape 50 de ani de la lansare, devine oficial Imn al oraşului Chişinău, capitala R. Moldova. Primarul de atunci, Serafim Urecheanu, a dispus, totodată, crearea unui aranjament muzical special, cu participarea maestrului Eugen Doga, astfel încît muzica Oraşul meu să răsune la fiece oră exactă (24/24) pe Turnul cu Ceas al Primăriei mun. Chişinău, ca semnale de cetate/polis/oraş.

Detalii la subiect puteţi urmări în filmul „Eugen Doga”, realizat de Studioul Flacăra Film în cadrul serialului unic în tot spaţiul românesc 100 români celebri născuţi în Moldova, episod postat integral pe acest site.

Cîntecul Oraşul meu, interpretat de Sofia Rotaru, Cetăţeană de Onoare a capitalei R. Moldova, pe care-l propunem atenţiei dvs, este o versiune îmbunătăţită (recondiţionată tehnic), în 2011, de cunoscutul compozitor Anatol Chiriac, discipol al maestrului Eugen Doga, fapt pentru care îi mulţumim din inimă. Durata cîntecului – 4.27 min.

Pentru elevii şi tinerii, care fac studii în domeniul muzicii, dar şi pentru profesorii preţuitori de comori muzicale Naţionale, publicăm mai jos mărturiile celebrului compozitor Eugen Doga despre istoria scrierii cîntecului Oraşul meu, precum şi despre descoperirea tinerei înzestrate cu har de la Dumnezeu, Sofia Rotaru, care era pe atunci, anul 1971, o modestă şi timidă studentă…

Fragmentul face parte dintr-un amplu dialog realizat, în 2006-2007, de scriitoarea Luminiţa Dumbrăveanu cu marele compozitor pentru cartea-document „Eugen DOGA: Muzica este prima şi ultima mea iubire” (Ed. PRUT, Chişinău, 2012, 296 pag.):

„ – Maestre Eugen Doga, aţi amintit aici despre filmul dedicat oraşului Chişinău, realizat împreună cu Gheorghe Vodă. Vă rog, să ne daţi detalii despre circumstanţele în care aţi scris cântecul „Oraşul meu”, devenit imnul Chişinăului. Cum aţi descoperit-o pe studenta Sofia Rotaru?

– Povestea a fost interesantă. Filmul despre Chişinău era deja gata. Eu am scris muzica, mi-am onorat angajamentul şi trebuia să plec a doua zi la Moscova, dar cei de la comisia Comitetului Central, care au privit filmul, i-au reproşat lui Gheorghe Vodă faptul că sfârşitul filmului nu este prea reuşit, pentru că nu se încheie cu un cântec despre Chişinău.

Seara, înainte de plecare, mă trezesc cu oaspeţi – Gheorghe Vodă şi Ion Mija, care îmi spun că trebuie să scriem urgent un cântec. Mi-au dat mai întâi textul pe care îl citea crainicul după cadru, erau nişte banalităţi, am încercat să mă joc la pian, dar din nimic nu putea să iasă nimic. Se pun pe capul meu să le cânt, le-am zis că din textul acesta nu poate să iasă nimic. Atunci ei, vădit îngrijoraţi, îmi spun că filmul este deja programat la Moscova şi că în caz de eşec, nu vom avea salarii, premii etc. M-au pus, deci, într-o situaţie penibilă, dar nu m-am pierdut cu firea, fiindcă sunt transnistrean înţepat. Le zic: „Daţi-mi alte versuri şi eu voi scrie  cântecul!”. Era slabă nădejdea că cineva avea să scrie versurile peste noapte, iar eu plecam a doua zi, la amiază şi, mă gândeam eu, scap fără nicio învinuire. Când colo, Gheorghe Vodă şi Ion Mija mă trezesc cu noaptea în cap, pe la vreo şase dimineaţă şi-mi bagă sub nas versurile proaspăt tipărite: „Uite ţi-am adus versuri!”, zice Vodă.

Aveam pe atunci o cămeruţă mică de tot, încăpea numai patul şi pianul. Mă aşez pe marginea patului la pian şi, cu ochii încă lipiţi de somn, încep să exersez. N-ai să crezi, mi-au reuşit din prima semnalele cântecului care se aud azi pe turnul de la Primărie. Dumnezeu ştie cum s-a întâmplat, mi s-au aşezat mâinile direct pe re-bemoll major, o tonalitate foarte dificilă, dar care mi se părea cea mai adecvată la bucata asta. Am scris muzica dintr-o răsuflare, cântam după versurile lui Vodă, dar când dau să scriu refrenul – s-a terminat poezia. I-am întrebat unde-i refrenul, dar ei stăteau ca şi înmărmuriţi de uimire, aşa încât m-au speriat şi pe mine, mă gândeam că poate am plagiat de la cineva ceva, că era prea frumoasă ca să fie scrisă de mine! Am simţit că le-a plăcut cântecul. După ce am înţeles că refren n-au, am continuat refrenul cu „la-la-la”, fără versuri, Gheorghe Vodă urmând să le adauge pe urmă. Nu s-au mai adăugat versuri, aşa a şi rămas cântecul şi rezistă iată de vreo 35 de ani. Îţi dai seama cât de liniştit am plecat la Moscova, unde mă aştepta o altă înregistrare pentru film.

   – Cum a apărut ideea de a invita o cântăreaţă necunoscută pentru a interpreta acest cântec? De unde ştiaţi de Sofia Rotaru, românca din Bucovina, studentă la Chişinău?

– Ei, asta a fost a doua parte a problemei. I-am propus Mariei Codreanu să-l cânte, că ea era vedeta nr.1 în Moldova, dar ea avea ceva probleme în familie şi a zis că nu poate. A regretat pe urmă. Ce să facem? Vine Gheorghe Vodă cu propunerea. Mi-a spus că a auzit o bucovineancă, studentă la Conservator, Dirijare, în anul 3, care cântă foarte bine romanţe vechi româneşti. Era vorba de Sofia Rotaru. Am acceptat-o pentru varianta de film, gândindu-ne că vom găsi pe urmă o cântăreaţă mai potrivită. Vai de capul nostru cât de greu ne-a fost s-o convingem pe Sofia să vină la înregistrare. Era tinerică şi timidă, se opunea cum putea, zicându-ne că ea nu este cântăreaţă de muzică uşoară şi nu poate să meargă în studiou. Cu mare greu am urcat-o în autobuz şi am adus-o în Biserica poloneză din curtea studioului vechi, de pe str. Miciurin (acum, Mitropolit Dosoftei). Aceasta a fost marea ei şansă, tonalitatea i s-a potrivit de minune, de parcă acest cântec ar fi fost scris anume pentru ea. Vor trece încă mulţi ani şi vremea o va dovedi că dacă la sfârşitul carierei va trebui să arate ceva esenţial, atunci Sofia va arăta şi cântecul Oraşul meu, care a cucerit inimile a milioane de melomani, devenind ca un imn pentru oraşul, localitatea fiecărui ascultător.

(…)

   – Aţi fost, deci, „naşul” Sofiei Rotaru pe scena profesionistă. Graţie cântecului Dvs „Oraşul meu”, lansat la Chişinău în limba română şi imediat la Moscova în ruseşte, ea a devenit în scurt timp o stea de primă mărime în fostul spaţiu socialist.

– Cred că e cum zici, i-am fost un fel de „naş” în muzica profesionistă. În Artă, ca şi în viaţă, trebuie să ai noroc. Arta este în fond Doamna Ocazie, dacă ai ratat-o, rămâi de căruţă şi te înghite provincialismul. M-aş bucura mult s-o văd, s-o aud cântând din nou româneşte…”

Flacara TV