Eşti aici

Președinta Maia Sandu l-a vizitat pe Maestrul Eugen Doga, cu prilejul zilei sale de naștere. Preşedinţia Republicii Moldova. 1.03.2024

Șefa statului l-a vizitat, astăzi, pe Maestrul Eugen Doga și l-a felicitat cu ocazia celei de-a 87-a aniversare. 

„Primăvara în Moldova își potrivește primii pași în ritmul tandru al celor mai frumoase valsuri scrise vreodată. Simbolic și total neîntâmplător, în această zi s-a născut cel care ne-a arătat frumusețea lumii prin muzica sa, cel care a arătat, prin muzica sa, frumusețea plaiului nostru întregii lumi”, a menționat șefa statului în mesajul de felicitare adresat lui Eugen Doga. 

Președinta Maia Sandu a evidenţiat talentul neegalat al Maestrului Doga, care pe parcursul anilor a fost șlefuit prin foarte multă muncă.

„La 14 ani venea la Chișinău - desculț, nemâncat și cu banii de drum împrumutați - băiețandrul care avea să devină, peste ani, Marele Eugen Doga. „Mi s-a dat totul ușor, puteam să mă apuc de orice și cred aș fi avut succes”, obișnuiește uneori să spună, dar știm deja că în spatele acestui „ușor” erau niște degete însângerate de la 10-12 ore de exercițiu pe zi. Anume acele degete însângerate de exercițiu au făcut ca muzica lui să curgă ușoară, de parcă s-ar fi scris singură”, a mai spus Președinta.  

Șefa statului mai punctează că Eugen Doga este cunoscut, îndrăgit și ovaționat mult peste hotarele Republicii Moldova și a traversat o traiectorie existențială de legendă. 

„Astăzi Eugen Doga își sărbătorește cea de-a 87-a aniversare. L-am găsit cu același zâmbet cuceritor pe care îl cunoaștem dintotdeauna, cu ironiile subtile și cu pofta de viață sclipind în ochi. Ne bucurăm, dragă maestre, să vă avem alături și vă mulțumim că, prin muzica dumneavoastră, inimile multor milioane de oameni s-au simțit mai ușoare, mai bune, mai libere să iubească. Vă dorim din tot sufletul ani buni, sănătate multă și bucuria tuturor împlinirilor!”, a conchis Președinta Maia Sandu. 

Preşedinţia Republicii Moldova

 

 

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.