Eşti aici

Eugen Doga, la Biblioteca Metropolitană București. cotidianul.ro. 2.03.2024

Marți 5 martie, începând cu ora 14:00, Biblioteca Metropolitană București (BMB) va găzdui o dublă lansare de carte.

Maestrul Eugen Doga își va lansa, în premieră națională, volumul „Viața e ca și o gamă în DO major”, apărut la editura ANAMAROL. În cadrul aceluiași eveniment, va fi lansată și cartea „Eugen Doga – Un om între oameni”, al cărei autor este scriitoarea Rodica Elena Lupu, directorul editurii ANAMAROL. Evenimentul va avea loc la Sediul Central al BMB din str. Tache Ionescu, nr. 4.

”În cei 21 de ani de când am Editura ANAMAROL, nu am editat o carte atât de frumoasă și de interesantă, cum este cea a maestrului Eugen Doga, „Viața e ca și o gamă în DO major” (…).

Toate partiturile care se află în carte au fost alese de maestrul Eugen Doga și de Viorica Doga, fiica maestrului. La fel și fotografiile care se află în galeria foto, mie revenindu-mi sarcina de a tehnoredacta și de a edita cartea”, declară scriitoarea Rodica Elena Lupu.

„Cele mai multe valsuri ale mele nu sunt numai pentru dans, ci sunt, mai degrabă, istorii, povestiri, trăiri. Creaţia este o mare fericire, o mare bucurie… Doresc ca această carte să trezească interesul și curiozitatea de a cunoaște mai multe din gama muzicală, mai ales aceea în Do major. Notele așezate în gama Do major sunt albe și curate ca neaua” , spune Eugen Doga.

„Fiecare om care se consideră creator trebuie să fie și filosof, să aibă ochi în toate părțile, să prindă cu urechile sale nu numai sunetele, dar și suflarea Universului, a lumii întregi. Și primul drum pe care trebuie să meargă un artist este drumul spre sine. (…) Cu cât mai mult o cunoști, cu atât mai mult înțelegi că o cunoști foarte puțin. Fiindcă lumea este o taină. Taina ne pune să visăm, să ne mișcăm, să iubim și să prindem dragoste de viață”, conchide maestrul.

Evenimentul fiind programat să aibă loc în luna declarată drept luna femeii la nivel internațional, ca urmare a contribuției pe care o dețin femeile în istorie și în societatea contemporană, maestrul Eugen Doga va oferi publicului, un recital extraordinar.

Evenimentul-spectacol va fi moderat de prietena de suflet a maestrului, scriitoarea Rodica Elena Lupu, și renumitul prezentator și om de televiziune Octavian Ursulescu.

”Sunt onorată că, printre prietenii mei de suflet, se află şi compozitorul Eugen Doga. Să fie oare puterea destinului? Da, de aceea m-am hotărât să scriu despre adevăraţii mei prieteni, şi am scris această carte „Eugen Doga – Un om între oameni”. Având Editura ANAMAROL, susţin proiecte valoroase încercând să aduc un alt suflu în societatea românească, prin cultură şi prin toate formele pe care aceasta le dobândeşte. Omul nu poate doar să trăiască. Noi suntem cei ce lasă în urmă tot ceea ce fac. Mă simt onorată pentru că am ocazia să mărturisesc, încă o dată, în plus, respectul și considerația pe care le nutresc față de distinsul meu prieten şi colaborator, maestrul Eugen Doga. Consider întreaga sa operă ca o terapie a sufletului. I-am ascultat, parțial, opera și pot să spun că mă simt strivită de dimensiunea ei. Nu pot decât să mă bucur, încă o dată, pentru succesul domniei sale şi nutresc speranţa că demersul meu, ca director al editurii ANAMAROL, va deveni o permanenţă”, își încheie declarația Rodica Elena Lupu.

cotidianul.ro

 

 

 

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.