Eşti aici

Chișinăuienii s-au reunit, în Scuarul Catedralei, la „Dialogurile dragostei” (foto). ZUGO. 14.06.2015

Maestrul Eugen Doga și-a invitat toți prietenii îndrăgostiți de muzică și de poezie la un concert excepțional în aer liber, care s-a desfășurat ieri în scuarul Catedralei din Chișinău, notează ZUGO.

Tonul evenimentului a fost dat de compozitor, muzica acestuia răsunând întreaga seară. El a fost și inițiatorul acestui concert, susținut fiind de Primăria Municipiului Chișinău.

Întrucât pe data de 15 iunie se împlinesc 126 de ani de la moartea marelui poet Mihai Eminescu, Eugen Doga a decis că anume memoria lui și frumoasa poveste de dragoste dintre el și Veronica Micle să fie nota întregii serate.

„Mi-aș dori ca aceste note, aceste cuvinte puse pe note, să trezească aceste sentimente adormite în unii din noi, să ne inspire dragostea, să o aprindă. Datorită ei supraviețuim”, a comunicat Eugen Doga, pentru ZUGO.

Întrebat cum și pe cine iubește, Maestrul a declarat: „Eu nu iubesc, eu cânt iubirea! Eminescu o cânta prin poezia sa. El cânta dragostea eternă, căci aceasta nici nu are capăt.”

Tot Eugen Doga e cel care a invitat personal soliștii și interpreții care au evoluat de-a lungul serii. Printre aceștia se numără Tania Cergă, Alexandru Manciu, Valeriu Cojocaru, corul de copii de la L.T. „Ion Creangă” - „Vocile Primăverii”, orchestra simfonică și corul companiei TRM, dirijor Dumitru Cârciumaru, tineri dansatori și alții. 

Invitata specială a serii a fost  Cristina Grigoraș, de la Opera din Iași. „M-am simțit extraordinar pe scena de la Chișinău, publicul este extraordinar. A fost o surpriză atât de plăcută când Maestru Doga m-a invitat personal, deși nu-l cunoșteam decât de un an, de când am avut la Iași un concert cu toată muzica Dumnealui. Ideea mi s-a părut una minunată de la început, căci povestea de dragoste dintre Veronica Micle și Mihai Eminescu este cea care i-a dictat muzica”, ne-a spus cântăreața.

Muzica de suflet nu a lăsat indiferent niciun trecător. De la cei mai tineri până la cei mai vârstnici, toți au rămas impresionați și așteaptă noi evenimente de acest gen.

„Muzica bună m-a adus astăzi aici. Ea joacă un rol de suflet în viața mea. Creația Maestrului o ascult zilnic, înainte de somn, mă liniștește și mă face fericit”, a specificat Cătălin, care nu a putut rata acest concert.

Maria Vasilachi, fostă profesoară de biologie și chimie, se bucură când vede atâția tineri adunați la un eveniment în aer liber, dedicat dragostei, pe muzica lui Eugen Doga și versurile Veronicăi Micle.

„Mă simt și eu mai tânără! Aplauze furtunoase pentru compozitor, pentru valsurile sale!”, a mărturisit plină de emoție dumneaei.

Concertul a impresionat-o și pe Victoria, care a venit în vizită la mătușa ei tocmai din Statele Unite ale Americii. Deși nu înțelege limba română, tânăra recunoaște: ”„mi place foarte mult. Cântă atât de frumos și oamenii adunați aici sunt foarte interesanți. În State tot se organizează evenimente asemănătoare, dar nici nu se compară cu ceea ce am văzut astăzi aici”.

Cei care nu reușit să asiste la „Dialogurile Dragostei” vor mai avea această ocazie, căci Eugen Doga a anunțat că are circa 50 de piese încă neterminate și continuiă să lucreze asupra lor.

ZUGO - 15 foto 

 

 

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.