Eşti aici

Compozitorul Eugen Doga omagiat la împlinirea a 80 de ani (VIDEO). Radio Europa libera. 1.03.2017

Un autor a peste 200 de compoziții muzicale pentru film, teatru și a altor lucrări instrumentale, corale, și romanțe.

Compozitorul Eugen Doga împlinește astăzi 80 de ani. El a fost omagiat de Parlamentul de la Chișinău, care a organizat o expoziție de fotografii, afișe și publicații, unde s-au auzit piese semnate de Eugen Doga în interpretarea unor elevi de la liceele din Chisinau. Născut în 1937 la Mocra, în regiunea transnistreană, Eugen Doga s-a făcut remarcat de-a lungul anilor prin numeroasele sale compoziții, precum valsul „Gingașa şi tandra mea fiară”, „Maria, Mirabela” și altele.

De ziua sa, maestrul Eugen Doga a fost omagiat prin interpretarea operelor sale. Ce poate fi mai firesc decât să-i fie popularizate melodiile?! Baladele semnate de Eugen Doga le-au interpretat elevi de la Liceului de muzică ,,Ciprian Porumbescu” din capitală. Iar pe rețelele de socializare fanii lui Doga au făcut schimb de link-uri la secvențe de concerte și clipuri video. Statisticile motoarelor de căutare chit că vor înregistra astăzi o explozie de interes pentru numele compozitorului octogenar, cunoscut în lumea întreagă.

Eugen Doga este autorul a peste 200 de compoziții muzicale pentru film, teatru și a altor lucrări instrumentale, corale și romanțe. Compozitorul spune că nu a știut ce înseamnă criza de inspirație, pentru ca mereu a avut de transpus in partituri muzicale stările și emoțiile sale:

Eugen Doga

„Eu niciodată nu m-am străduit ca să fac muzică care să placă lumii. Eu, de fapt, descifrez muzica de pe fețele spectatorilor care stau în sală, eu descifrez muzica din imaginea pe care mi-o creez eu atunci când stau la pian. Acolo este toată muzica, iar pe planul întâi-tot publicul meu, este toată admirația în interiorul meu.”

Naistul Vasile Iovu, care a fost coleg de scenă în numeroase spectacole cu participarea lui Eugen Doga, crede că muzica sa, după ce că este un patrimoniu inestimabil, poate fi ascultată, dar și interpretată fără efort.

Naistul Vasile Iovu

„Îmi pare bine că toți elevii, studenții cântă muzica dumnealui, fie la acordeon, fie la vioară, fie la nai, piesele lui sună absolut peste tot, deci sună și la aeroport, în sălile de concerte, pe stradă, sunt valsurile lui minunate, baladele care le scrie în stil popular. El este un compozitor al tuturor și creația lui niciodată nu piere, fiindcă ea este de la inimă pentru inimă.”

Eugen Doga spune că un artist trebuie să fie mereu în mișcare, să descopere și să interacționeze cu publicul său. Iată de ce își propune să concerteze în continuare în țări europene, dar și din spațiul post sovietic, unde este cunoscut pentru coloanele sonore a zeci de filme îndrăgite de spectatori, între care și cele regizate de cunoscutul Emil Loteanu, „O șatră urcă spre cer” sau „Lăutarii”.

Compozitorul Ghenadie Ciobanu, fost ministru al culturii spune că pe terenul muzicii pentru film, Eugen Doga este neîntrecut:

„Maestrul Doga foarte bine simte coloana sonoră acolo unde este și imagine, și noi ne-am deprins cu această muzică, cu cântecele din filme, majoritatea. Bineînțeles că dacă vorbim despre diferite formate, atunci maestrul Doga nu este un simfonist, maestrul Doga nu este un compozitor care ar continua muzica de natură clasică de tradiție europeană simfonistă. El n-are gândirea unui simfonist, pentru că maestrul Doga este un compozitor cu totul aparte, un compozitor original, un compozitor de muzică mai sentimentală, o muzică mai emoțională.”

La aniversarea de la Chișinău

O expoziție de fotografii a deschis azi seria de evenimente care se vor desfășura pe durata întregului an dedicat compozitorului Eugen Doga. Ministra culturii a spus astăzi că sunt programate acțiuni care vor contribui la valorificarea creației maestrului și o vor aduce aproape de public. Astfel, pe parcursul anului 2017 vor fi montate spectacole de balet, sunt planificate mai multe concerte, va fi editat un volum de cântece pentru copii și o monografie semnată de Larisa Turea despre fenomenul Doga.

Radio Europa libera

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.