Eugen Doga: Alba Iulia e capitala unirii şi o adevărată Mecca. Moldova.org.24.12.2009

- Stimate domnule Eugen Doga sunteţi acasă, sunteţi la Alba Iulia. Cu ce sentimente aţi venit la Alba Iulia, aici unde freamătă spiritul românesc?

Eugen Doga: Am venit aici ca la spovedanie, ca la biserică fiindcă prea multe păcate am adunat şi trebuie ispăşite, aici unde este atâta lume pe care o cunosc, în acest spirit de unitate, de simţ şi de trăire mă ajută să mă întăresc pentru că la Moscova sunt ca într-un deşert, la fel şi la Chişinău. Nu ai de unde absorbi energia spirituală a naţiunii. Aici e capitala unirii şi o adevărată Mecca. Este Alba Iulia. Cred că lumea nu vine aici cu forţa ci din propria iniţiativă, pentru o întoarcere la fraţi. Nu înţeleg de ce au prins rădăcină aceste batjocuri de neam pentru că ne numim basarabeni, bucovineni, moldoveni… de ce aceste denumiri, sunt nişte porecle pe care nu ar trebui să le pronunţăm. Este comun pentru toţi românii, neamul care vorbeşte aceiaşi limbă, simţire gând. Eu mă simt aici acasă, dar câteodată străin pentru că nu mă simt bine când nu este nevoie de mine. Eu vin aici când este nevoie de mine, când pot să ajut. Nu există cunoaştere atunci când nu există iubire, şi eu simt această lipsă şi la Bucureşti şi la Chişinău şi la Moscova. Este ca o umbră, o duşmănie, ce vine din necunoaştere. Cei care nu ştiu să vorbească corect o limbă inventează limbi noi: moldovenească, bucovineană… aiureli folosite împotriva noastră. Numai atunci când lumea se cunoaşte, atunci se iubeşte. Noi nu ne cunoaştem deoarece în 20 de ani de la revoluţie nu s-a schimbat nimic în această privinţă. Nu vorbesc de hotare ci de mentalităţi. La Cernăuţi nu există nici un ziar românesc de vânzare. Atunci care este perspectiva pentru această unire în spirit. Până când va dura acesta? Statul român are o poziţie de observator, nu este corect. Rusia dimpotrivă, nu observă, ci acţionează, deschide ziare, finanţează pensionarii, finanţează şcolile a cumpărat toate fabricile, conductele de gaze, tot. Trebuie discutat la nivel interstatal de paritate. Pentru că în interiorul Republicii Moldova nu se respectă limba de stat şi Constituţia. De ce nu sunt traşi la răspundere cei care fac asta?

- Nu întâmplător Grigore Vieru a reînviat prin acel bust făcut la Alba Iulia, cunosc faptul că dumneavoastră aţi fost foarte bun prieten cu Grigore Vieru. I-aţi pus pe note şi aţi cânta poeziile lui Grigore Vieru. Ce puteţi să ne spuneţi despre legătura dumneavoastră sufletească cu Grigore Vieru?

Eugen Doga: Noi ne-am împrietenit la sfârşitul anilor 70, fiindcă el avea lumea lui artistică şi eu a mea, nişte cercuri creatoare de la Chişinău l-au încorporat şi l-au exploatat la maxim şi nu aş putea spune că erau toţi de genul nostru. Nu ştiu cu ce scop dar l-au izolat de neamul din care făcea parte. Eu am mai scris câteva cântece pentru copii, după poeziile lui, deoarece sunt fantastice. Ceea ce scrie el despre mama din viziunea copilului, despre lumea copilului. Eu încă nu-l cunoşteam când fetiţa mea şi-a amintit că educatoarea a rugat-o să îi dau un cântec despre lumea femeilor pentru 8 martie. Eu am luat o carte cu versurile lui Vieru şi am folosit poezia „Ochii mamei” pentru a realiza un cântecel pe care l-am compus în câteva minute. Acum am înţeles că se cântă în mai multe grădiniţe. Am şi o cantată pentru copii care s-a cântat de mai multe ori în scuarul operei de la Chişinău. Cu Vieru am mai multe cantate, cum ar fi „Lie lie, ciocârlie”, care este foarte cunoscută. De asemenea, am mai multe cantate despre mama, şi nu înţeleg cum s-a întâmplat lucrul acesta, deoarece la 1 martie, de ziua mea, în 1988, pe când eram la Moscova la „Congresul compozitorilor”, cineva mi-a telefonat şi m-a anunţat că a murit mama mea. M-am îmbarcat în primul avion şi am venit la Chişinău, deşi la acea dată era un viscol de nedescris. Când am ajuns acasă, am găsit pe pian o poezie dedicată memoriei mamei mele, compusă de Vieru. I-am întrebat pe cei de acasă cine a adus-o şi ei nu ştiau. Când l-am sunat pe Vieru, acesta uitase de ea, fiindcă era cam uituc, iar în acele momente, cu lacrimi în ochi, deoarece încă n-o văzusem pe mama mea care era la morgă, am scris acest recviem, pe care l-a cântat extraordinar Năstică Lăzăriuc cu orchestra. Grigore Vieru era o enigmă în toate. Ultima dată când l-am văzut, a venit la mine cu o poezie, dar era îndurerat dintr-un oarece motiv, era foarte tăcut. Poezia nu m-a impresionat foarte tare, însă când l-am petrecut la uşă nu mi-am dat seama că era ultima vizită pe care mi-o făcea, şi am rămas cu imaginea sa plecând, puţin adus de spate, imagine care mi-a rămas întipărită în memorie.

- Stimate domn, cunosc faptul, şi ştiu destul de bine, ca un om care am trăit la Chişinău, că totuşi acolo aveţi formată o imagine bună care se datorează valorii dumneavoastră. Vă cunosc muzica din 1990, când am fost pentru prima dată la Chişinău, ca şi corespondent al ziarului „România Liberă”. Cum vedeţi Chişinăul de la Moscova?

Eugen Doga: Ca o bombonică foarte atrăgătoare pentru Moscova. Sunt mari amatori de dulciuri la Moscova.

- Să ne întoarcem la Grigore Vieru. Ce vreţi să faceţi pentru el, acum când a trecut în eternitate?

Eugen Doga: Am şi adus un omagiu chiar ieri, însă un program special nu am, şi nici nu voi avea, pentru că ar fi ceva artificial, ceva la comanda sufletului, spiritului, şi nu la comanda raţiunii. Vieru nu era un raţionalist, un pragmatic, el ara un inspirat, un spirit care adia peste tot şi nicăieri, cuprinzând tot universul şi în acelaşi timp nimic. Toate încercările lui de a se prinde de ceva erau eşecuri, fiindcă el nu agrea conducerea ţării, şi nici aceasta pe el, iar din acest motiv el nu a putut să se dezvolte odată cu societatea în care a trăit. Populaţia era divizată, fiind în acelaşi timp iubit de populaţia românească, dar şi urât de populaţia rusofonă, care nu-l cunoştea. De asemenea, era urât şi de moldoveni, care după părerea mea foarte mulţi sunt „boi”, sunt foarte mulţi îndobitociţi sistematic ce nu-şi dau seama că sunt o pradă a celor care vor să-i dezbine, să-i rupă de la acest izvor de spiritualitate care a fost Grigore Vieru. El nu era doar un izvor spiritual, ci era şi o simţire naţională rareori întâlnită, care vorbea sincer, ceea ce nu plăcea tuturor. Să ştiţi că pe el nu l-au mâncat ruşii, ci moldovenii. Eu ştiu cine a implantat şi a argumentat lent, dar sistematic, acest rău în mentalitatea moldovenilor, însă n-am să vorbesc despre asta, fiindcă acei oameni nu pot fi schimbaţi, ei aşa sunt lăsaţi de la Dumnezeu.

- Referitor la politică, ce şanse daţi actualei guvernări de la Chişinău de a-şi pune un preşedinte, mai ales că comuniştii sunt foarte porniţi?

Eugen Doga: Eu nu înţeleg din nou această situaţie care s-a creat. Călătoresc deseori şi văd aceşti oameni care merg la câştig în Rusia, şi mă miră cât de înrăiţi sunt împotriva propriului lor popor, a propriului lor destin. Le place să fie sclavi. De aceea mi-e frică de această stare generată de spirite poluate, stricate, care pot readuce comuniştii la putere. Sunt de părere că nu ei vor hotărî în final, ci parlamentul. Eu sper totuşi că Partidul Comunist şi-a deja cântat melodia, ar trebui să înţeleagă că timpul lui a trecut şi ar fi bine pentru comunişti, dacă vor să convieţuiască cu restul populaţiei, să nu îngreuneze procesul de reformare a ţării şi de apropiere a acesteia de occident. Eu oriunde m-aş afla, la Chişinău ori la Moscova, vorbesc despre acelaşi lucru, şi anume că sunt european, şi nu vreau să fiu băgat în Asia. Mă deranjează lozincile staliniste de tipul: „cine nu e cu noi, e împotriva noastră”. Eu nu sunt contra asiaticilor, dar sunt european, nu sunt contra limbii ruse, ci sunt pentru limba română, pentru poporul meu şi pentru adevărul istoric.

Moldova.org