Condrița o IDEE. 15.03.2021

 Din motive binecunoscute, am urmărit pe rețelele de socializare funeraliile celui care a fost poetul, academicianul și mai cu seamă Patriotul Nicolae Dabija, rugându-mă ca Domnul să-l primească în Împărăția Sa, loc de verdeață, unde nu există întristare,  ci alinare…

Zi de doliu național, cuvinte  rostite cu patos, onoruri militare, serviciu religios,  oficiat de preoții celor două Mitropolii –  ca sufletul să se înalțe la ceruri împăcat.

Dar oare numai după moarte se cere sa avem grijă de tihna  celor care au fost și sunt mereu în slujba poporului, celor care se dăruiesc cu adevărat creând pentru odihna și înnobilarea  sufletelor  semenilor - creatorii?                                                                             

Îmi amintesc de imaginile recent apărute la TV realizate de ziariști  la reședința prezidențială de la Condrița. Chiar în culmea pandemiei și la petrecerea pe ultimul drum în veșnicie a unei victime a acestei pandemii,  al marelui suflet, marelui spirit Nicolae Dabija. Ce frumusețe, ce palat,ce spații în mijlocul codrilor - zonă  protejată  a naturii, a  codrilor mei iubiți,  pe care i-am cântat cu  toată dragostea, i-au cântat  sărmanii noștri consângeni de aici și cei duși departe de casele lor în pribegie, alinându-și  dorul și ogoindu-și sufletele pline de durere și amar…

Chiar și șefii comuniști de tristă faimă nu-și permiteau  așa ceva: 500 de hectare ! de pădure din ce a mai rămas, fiindcă în fiecare zi se taie din sărmana,  fără milă și fără oarecare protecție reală din partea  celor cuibăriți vremelnic  în acest rai de pe pământul țărișoarei noastre. Oare cât a costat lacul ce  l-au săpat acolo în vale și-l  priveau ”aleșii” poporului, nu  aleșii Ăluia de Sus, de la balcoanele castelului  și din cele  șase clădiri construite cu mâinile și din buzunarele alegătorilor ?!  Da ce gondole frumoase  plimbau persoanele ”alese” și oaspeții lor pe apele  limpezi ale acelui lac!. E, unde-i Veneția?! După o zi de muncă grea la aceste construcții muncitorii se întorceau pe la casele lor pustii,  în care nu se mai auzeau vocile  copiilor, crescuți aici, pentru că sunt  plecați și ei în străinătate în căutarea unei vieți  mai bune.  Zeci de copaci tineri din zonă,  ce slobod  lacrimii din coaja lor sănătoasă au fost răsturnați la pământ cu ”drujba”, speriind păsările din jur, care le  cântau în zbor,  cu tristețe cântul lor de adio. Multe vietăți ale acestei păduri  nici nu au reușit să spună  ”adio”, fiindcă pușca țintită spre ele din mâinile ”obosite” al alesului   a bubuit și fără nici o milă le-a curmat viața. Trupurile  sărmanilor , adevărați stăpâni ai acestei păduri  vor fi prăjite și devorate  în stomacurile  ”sărmanilor” noștri conducători. Și, deoarece păsările orgolioase au zburat,  au fost înlocuite cu cântece din repertoriul  preluat din părțile «не очень отдалённые» . Pe păreții castelului a rămas numai capul încornorat al bietului cerb cu ochii deschiși, așa cum era în momentul  tragic, când s-a oprit și cu ochii plini de lacrimi, aștepta nemișcat  milă de la  ”sportsmenul”poporului.                                                                                                                                   

Mă gândesc  că în așa condiții ” aleșii” nu mai reușeau să-și amintească de oamenii care muncesc la câteva sute de metri de ei, în câmp, sperând  că vor câștiga un bănuț , din rodul  trudei  lor și nimeni nu-i  vor mai  întoarce de la hotare străine, contrar  promisiunilor șefilor. 

  Și încă ceva:ei ce nu au case? Așa e de grea munca lor că le trebuiesc privilegii dumnezeiești?  Ba ce case au! construite ”cu ajutorul părinților”… Când sunt duși cu alaiul de mașini la castel, tot transportul se  oprește sau se ferește pe la margini de drum.  Pe mulți călători îi așteaptă sancțiuni pentru întârzieri la serviciu. Ăștia nu întârzie. La ei nu-i nici criză economică, salariile fabuloase și le primesc la timp, nici program de lucru corect respectat, vin  când  vor și pleacă când vor la odihnă, fiindcă nu le rag vacile la poartă.

Priveam acel  loc  pitoresc - numai de  cântat  în versuri, de descris  în romane, de  a-l pune pe note,  în creații muzicale de amploare, de a-l trece pe pânze cu toate culorile naturii. Oare nu s-ar potrivi aceste castele pentru oamenii de creație? Oare nu se poate opri  vânatul de animale? Rugurile  sacre, ca la păgâni? Veseliile și odihnele  nemeritate,  fără oboseală?! Doar am promis lumii întregi,că vom schimba situația,vom promova și respecta echitatea în societate,ne vom întoarce cu fața spre oameni și problemele lor.

Mă bucură faptul, că încă nu se usucă lacrima  fierbinte de diamant  a lui Grigore Vieru, a  mai fost scrisă  ”Tema de  acasă”  de Nicolae Dabija, care a străbătut  toate meridianele globului, se mai încercă completarea  ”Tablei elementelor” a  lui Mendeleev de către academicienii noștri,  se mai găsește forță spirituală pentru a  mișca  lumea întreagă în ritmuri de valsuri, menite să răspândească iubirea pe acest pământ.

Stimați conducători,  deși voi aveți  timp limitat pentru activitatea voastră, vi se  asigură  tot confortul, toate cele  necesare pentru a vă crea condiții   să manifestați prin acțiuni  grija de viața decentă a poporului,care va oferit mandatul privilegiat..

Oamenii de creație, scriitorii, compozitori, artiștii plastici au mandat nelimitat de la Dumnezeu, de la Marele Spirit, ei creează întreaga viață, iar pentru a crea   au nevoie permanentă de sursă de inspirație, de contactul cu natura,de libertate..

Rodul muncii  lor ajută la asanarea întregii  societăți.

Chiar dacă   doriți să vă mai prelungiți statul în lux, înconjurați cu garduri de sârmă, ar fi cazul să vă gândiți cât de puțin și la cei care ne cresc pâinea, la cei, care fură drepturile de autori( cel puțin 3 persoane) ,  la  cei 3500 de oameni de creație, care aproape de 8 ani  nu primesc nici un ban, iar la  apelurile în adresa  tuturor instanțelor  statului,inclusiv și a președinților, nu au primit nici un răspuns.

În schimb șefii se perindă dintr-o funcție în alta, hoții stau liniștiți sub umbrela bancnotelor furate.

Azi situația e ”bună ”și pentru mine, fiindcă creația nu-mi aduce venituri, iar în România ori Rusia, unde munca de creație e mai asigurată, nu mă pot deplasa. Din aceste  două, ori chiar trei milioane de lei pentru întreținerea  reședinței de la Condrița nu s-ar putea  da măcar cât de puțin  bieților pensionari nevoiași?  N-aș putea avea și eu  o pensie păcătoasă, ținând cont că toată viața am plătit contribuind   la fondul social? Tot timpul auzim, că nu sunt bani, că nu avem motorină, că nu avem utilaj pentru înregistrarea muzicii la nivel european.

Nu e adevărat! S-au tipărit atâți  bani de cât  avea nevoie țara. E problema în repartizarea acestor  bani.

Unul primește peste sută, ori chiar sute  de mii de lei, altul cu studii superioare și 15 ani de exerciții zi și noapte la scripcă abia - abia achită facturile  de deservire comunală. Condrița nu rezolvă toate problemele. Morala societății e la mijloc. Mai ales morala, sau mai corect, lipsa de morală a  ”aleșilor ”noștri, care nu numai că ar trebui să fie mai modești, dar și mandatul  ar trebui să nu aibă dreptul să-l dețină mai mult de două ori.  Azi avem deja veșnici ”aleși”.

Permiteți-le și  celor mai tineri. Sunt mulți foarte buni dintre ei  pentru cârma țării.

 Artiștii, însă, au nevoie de  tihnă  ca să poată  purta dialogul cu sinele, ascuns în adâncurile sufletelor lor divine și vulnerabile. Artiștii au nevoie de condiții pentru a crea și a dărui lumină și bunătate din dimensiunile  descoperite, accesate necesare sufletului pentru a crește frumos.

Condrița e  o idee, care poate fi  realizată.

Așteptăm trecerea de la promisiuni la fapte. A venit doar primăvara, care fără vorbe ne va aduce renaștere.    Nu-i așa?

     Cu gânduri  bune

       Eugen  Doga

      15  martie 2021