Vous êtes ici

Nicolae Dabija

Aurelian SILVESTRU: „Nicolae Dabija n-a fost doar un poet, n-a fost doar un tribun, un mare prozator, un manager al celui mai mare ziar din spațiul românesc, „Literatura și Arta”, el a fost, în primul rând, un mare luptător”

 Din motive binecunoscute, am urmărit pe rețelele de socializare funeraliile celui care a fost poetul, academicianul și mai cu seamă Patriotul Nicolae Dabija, rugându-mă ca Domnul să-l primească în Împărăția Sa, loc de verdeață, unde nu există întristare,  ci alinare…

Zi de doliu național, cuvinte  rostite cu patos, onoruri militare, serviciu religios,  oficiat de preoții celor două Mitropolii –  ca sufletul să se înalțe la ceruri împăcat.

Despre aceste mari personalitpți care au stat la baza creerii statului românesc s-a scris foarte puțin. Însă activitatea și lfaptele istorice al acestora au rămas  în memoria urmașilor și urmașilor urmașilor și va rămâne pe veci. Numele lor azi poartă multe academii militare, școli străzi, statuile acestora străjesc multe localități din tot spațiul românesc. Noi, autorii acestor imnuri, aducem un omagiu muzical-literal lui Ștefan cel Mare și sfânt, lui Mihai Viteazul și lui Alexandru Ioan Cuza, marilor domnitori ai Țării Românești și a Moldovei, care au nunit neamul ”cu un singur dor”.


Profunzimea creaţiei şi talentul fără limite a maestrului Eugen Doga, i-au determinat pe c

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.