Usted está aquí

Eugen Doga va susține un concert în aer liber la București. Moldova.org. 26.08.2014

Cea de-a doua ediție a sărbătorii “Ziua Limbii Române”, celebrată la București, îl are invitat special pe maestrul Eugen Doga. Compozitorul va susține un concert intitulat “Muzica tinereţii noastre”, alături de Orchestra Simfonică Bucureşti, dirijată de Tiberiu Soare şi grupul coral Accoustic, dirijat de Daniel Jinga, informeză  jurnalul.ro.

Concertul va fi susținut în aer liber duminică, 31 august curent,  începând cu ora 18:30 în Parcul Titan din capitala României. Evenimentul se află la a II-a ediție și este organizat de către Centrul Cultural Casa Artelor. Supranumit “Maestru în artă”, ”Artist al Poporului” şi ”Om al Mileniului”, Eugen Doga a adunat pe parcursul vieţii numeroase distincţii şi premii naţionale şi internaţionale, fiind înscris în lista celor 200 de personalităţi ale lumii.

Piesele sale se regăsesc într-un top internaţional realizat de site-ul History Rundown cu cele mai bune 200 de opere muzicale din toate timpurile. Astfel, în Top 200 Classical Music Pieces sunt incluse lucrările “Gramofon” pe poziţia a 83-a, iar “Dulcea şi tandra mea fiară” s-a clasat pe locul 94. Maestrul Doga este recunoscut la nivel internaţional, alături de George Enescu, ca unul dintre numele mari ale muzicii clasice.

MOLDOVA.ORG

 

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.