Usted está aquí

A eșit de sub tipar volumul III al ”Dialogurilor dragostei”, ciclu de arii și romanțe pe versurile de Mihai Eminescu și Veronica Micle . 24.09.2022

În sfârșit a eșit de sub tipar volumul III al ”Dialogurilor dragostei”, ciclu de arii și romanțe pe versurile de Mihai Eminescu și Veronica Micle cu prefață scrise de mine.

                                                          Prefață

Îmi amintesc pe când soarta mi-a pus în mâini pentru prima oară cartea pe coperta cărei era scris cu litere de aur: Mihai Eminescu  POEZII. Era o carte cumpărată, probabil, la librăria care era pe atunci, la sfârșitul anilor 50 al sec. XX, în Chișinîu pe strada A.Pușkin. Gospodarul casei Alexandru Mișov, profesor de limbă română la o școală din satul Furgulești la o margine de Chișinău, azi cartierul Botanica,  s-a gândit, ”ce să-i dee ca amintire băiatului acesta, care vine la fiica lui cea mai mare prin glodurile până-n genunchi pe unicia strădă afundată cu câini răi din toate părțile gata să rupă lanțurile și să-i croiască pantalonii acestui trecător nepoftit care pune-n pericol zona lor de trai și pe care o păzesc cu dinții". Am primit cadoul acesta fără emoții, fără a coate vre-un cuvânt, fiindcă pe atunci domina la  noi alt grai nu prea de rai. Mulți ani stătea în liniște cartea aceasta la mine în bibliotecă până m-am cunoscut cu marele om de cultură rafinată, vorbitor de o limbă română perfectă, frumoasă, poetul și regizorul Emil Loteanu. La început de anul 1971 Loteanu mi-a propus să scriu muzică la filmul ”Lăutarii”, care în scurt timp ne-a adus primele mari succese. Dânsul vorbea cu mine numai românește. Eu îi răspundeam în vai de mine ce  limbă română. De atuci s-a început ”Academia Emil Loteanu”, cum am numit-o eu apoi. Învățam limba, care era în venele mele, dar acoperită de straturile sumbre ale timpului, aflam multe lucruri interesante din istoria neamului, mergeam pe la petreceri populare în Bucovina de Nord  pentru filmări, unde se păstrase multe obiceiuri populare, cântau lăutarii, țăranii umblau în haine naționale: bărbații îmbrăcați în cămăși albe lungi și ițari la fel albi ca neaua, la mijloc îi încingea un chimir de piele cu ornament iscusit cu fel-de-fel de desene incrustate pe el. Acolo am ascultat pentru prima oară cum cântă buciumul, cavalul, ocarina.                                                                                       

 Într-o călătorie prin părțile Chipercenilor am ascultat celebra creație populară - MIORIȚA, povestită și cântată cu voce, la fluier, dar și jucată actoricește de un mare purtător de folclor moș Aurel, dacă corect îmi amintesc numele, care la cei de o sută de ani ai săi trăiți, mulțumea Domnul că era  duminică și a putut să ne primească pe noi, doi studenți, fiindcă  în ziua aceasta nu se lucrează. El făcea  diferite cuptoare, beciuri, fântâni și altele. Ce noroc ne-a pălit! Am ascultat Miorița! Am mai întâlnit și pe un lăutar prin părțile Orheiului din celebra familie de muzicieni Murga. Da ce adânc s-au întipărit în memorie cântecele și doinele de jale ale soldaților români care în timpul celui de-al doilea război mondial pe câteva zile se oprise în satul nostru  și, prinși de dorul caselor și familielor lăsate departe de aici, își răvărsau durerea sufletească prin cântece, romanțe și  doine. Aceste impresii în timpul creșterii și formării mele, firește, nu m-au părăsit și azi, când citesc această carte, POEZII de Mihai Eminescu primită în dar pe timpul studenției. Ele apar în imaginarea mea ca niște scene din spectacole, ca niște mari manifestăti populare cu mii de participanți ca acele, când  dansau și cântau HORA PRIETENIEI în centrul Chișinăului, cu călușari și măscărici din baletul LUCEAFĂRUL, cu vocea duioasă a cântării Cătălinei adresată celui pe care-l ruga să coboare din cer, Luceafurul blând. După o îndelungată pauză iarăși m-a prins dorul de Eminescu, și am scris romanța OCHIUL TĂU IUBIT. Dar la un moment dat am simțit că în lumea poetică a lui Eminescu lipsește Veronica Micle. Și de atunci s-au întrunit în creația mea aceste două lumi poetice create de acești doi îndrăgostiți geniali pe care e-am sonorizat cu propriile lor muzici înbibate în fiecare vers, în fiecare strofă a poezielor acestora și pe care am încercat să o ”aud”, să o discifrez și să o pun pe note. Chiar deseori mă uitam la FLOARE  ALBASTRĂ de Eminescu unde simțeam că e plină de muzică și-mi venea dorul de a scrie ceva pe versurile acestui poem. Dar de unde atâta muzică pentru de vre-o trei pagini de poezie?!, mă gândeam eu. Și iată că am prins codul, așa cred eu, al acestei creații de Eminescu și am scris un poem vocal simfonic într-o suflare. Pe  alocuri chiar nu-mi ajungeau versuri și eu pe unele le mai repetam. Le repetam nu de dragul formei, dar în aceste reprize apăreau încă foarte multe imaginii, multe energii, care erau ascunse în prima redare.                                                                 

Acest al treilea caiat cuprinde  31 de lucrări, între care două scene vocale din baletul Luceafărul, ARIA CĂTĂLINEI și DUETUL ei cu pajul de la curtea domnească. La sfârșitul caietului veți găsi un recviem, un bocet, un mesaj a lui Mihai Eminescu către Mama sa, pe care o iubea și o idolizea ca pe o șfințenie. Și la încheierea acestei cărți  este un fel de imn Maicii Domnului, MARIE, o rugăciune pentru voce de bărbat, cor și orchestră.                                                          

Și în această colecție, ca și în cele două precedente, toate lucrările au reducții pentru voce și pian, dar și cea pentru voce și orchestră simfonică. La unele mai este și cor. De fapt, pentru aceste DIALOGURI nu-mi ajung suficiente susrse instrumentale pentru a reda în plenitudine imensa forță expresivă și multicoloră, care e îmbibată în fiecare vers al poeziei lui Mihai Eminescu și a Veronicăi Micle. Visul meu e de a vedea cândva pusă și cântată în scenă această trilogie DIALOGURILE DRAGOSTEI în care fiecare din ascultători, ne mai vorbind de interpreți, se va regăsi în ea și va trăi împreună cu autorii celebri imortalizați cele mai profunde simțiri, dureri și bucurii transmise ”posterității”, deci nouă, pentru a iubi și cânta viața. Așa cum ne-a dat-o Dumnezeu.

Eugen Doga

 

 

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.