Zilele trecute m-a sunat o persoană de la guvernare. A fost pentru mine o surpriză plăcută, și m-a întrebat, ce mai fac, (se avea în vedere perioada de carantină) și dacă am careva probleme. Eu l-am mulțumit și e-am spus, că e primul caz, când cineva de la vârf mă întrebă despre problemele mele, care demult sunt nu numai ale mele. Mai târziu am vrut să-i răspund la telefon,dar robotul mi-a răspuns, că telefonul este temporar deconectat. Cine știe, poate că dumnealui a plecat în vacanță. E vara totuși. Și deoarece secrete mari nu aveam să-i spun, m-am hotărât să-i răspund public.
- Da, am, și multe. Azi, când suntem izolați din cauza pandemiei, mă gândesc cum mă voi discurca mai departe, fiindcă banii se scurg repede și ar trebui să plec în România ori Rusia pentru ai scoate de acolo. Aici nu am avut posibilitatea de a face o rezervă pentru ”zile negre”. Bine e că mai vin îndemnizațiile din partea Ministerului Culturii și a Academiei de Științe. Eu sunt artist și, firește, că ar trebui să trăiesc din creațiile mele. Dar la noi aproape 8 ani este stopată plata de la Agenția pentru drepturi de autori! Acolo s-au creat ONG-uri,care se ceartă ele între ele, luptând pentru împărțirea a zecilor de milioane de lei, banii veniți pentru autori, din care la aceștea nu ajunge nici un singură bănuț. Noi, compozitorii și scriitorii, am mai ridicat problema aceasta către guvernările precedente, dar fără nici un rezultat? În acești zeci de ani nu a fost nici o singură adunare a membrelor Agenției și nici informații referitor la starea lucrurilor nu se trimit. Să comunici cu ei este imposibil, fiindcă aceștea s-au izolat cu telefoane roboți, ca să nu fie deranjați. Cert este, că salariile fabuloase, pe care le-au stabilit pentru sine singuri, le primesc nu roboții, ci ”muncitorii” Agenției. Cred că e rezonabil să fie o singură Agenție obștească de autori sub patronajul Statului ( ori a poliției, glumesc) cu activitatea transparentă, să scoatem hoții de la punga oamenilor de creație, dar și de ai trage la răspundere. Noi creăm- hoții mănâncă. Cine și când va face ordine în Agenția pentru drepturi de autori, dar și cine și când ne va întoarce banii furați?
- Din anul 1983 Statul nostru aproape că nimic nu a procurat din creațiile mele. Muzica se cântă permanent, chiar și la manifestările oficiale. Mulți ani de când e terminată lucrarea mea de proporții ”Dialogurile dragostei” pe versurile lui Mihai Eminescu și Veronica Micle (56 de arii și romanțe), pe care visez să o văd pe scena teatruluii de operă și balet. Baletele VENANCIA și REGINA MARGO sunt demult scrise, muzica cărora o cânt în concertele mele, dar nime nici nu se interesează de soarta lor. Chiar atât de bogați suntem în creații ale compozitorilor autohtoni? Vom oferi spectatorilor, a câta oară?, opera VĂDUVA VESELĂ, care demult ar trebui, naiba, să o mărităm?! Am mai scris ”Imnul lui Ștefan cel Mare” pe versurile de Mihai Eminescu. Nu s-a cumpărat, dar nici nu se mai cântă, chiar la ceremoniile oficiale în fața monumentuluii marelui domnitor. Am mai scris ”Imnul lui Mihai Viteazul” și ”Imnul lui Alexandru Ioan Cuza”, care de asemenea au fost străluciți domnitori ai Moldovei. Am scrise 7 cvartete pentru instrumente cu corzi. Numai primele trei au fost procurate încă în timpul sovietic. Eu le scriu o dată la 10 ani. Stau în dulapuri uverturi, cantate, piese orchestrale, cântece, care se cântă de ”bogdaproste”. E greu de imaginat, că la o fabrică, ori chiar la guvern să se muncească fără salarii. Omul de creație muncește de jur-împrejur fără nici un ban. Statul ar trebui să-l scutească de aceste griji prozaice și să-i remunereze munca, ca să nu umble acesta cu mâna întinsă. E umilitor. Ar mai trebui să se facă comenzi pentru crearea noilor lucrări, reeșind din Programul Național pentru Dezvoltare. Dacă acolo mai este loc și pentru muzică.
- Până în present noi nu avem simboluri nuzicale. Chiar și IMNUL de STAT a RM, care este un minunat simbol al limbii noastre. S-a început frumos cu ”Imnul Chișinăului”. Dar pănă și azi nime nu-l cunoaște în original, în limba română, pe versurile de Gheorghe Vodă după care a fost și scrisă muzica. Este cunoscut ca ”Мой белый город” în tot spațiul postsovietic. Eu am înțeles,că noul Primar al municipiului Chișinău s-a interest de această problemă, care, sper, după ce trece carantina, se va rezolva. Vom avea mai multe variante ale acestei muzici: cu cor, variantă orchestrală, pentru fanfată,în formă electronică. Ar putea fi și un frumos suvenir musical pentru oaspeții capitalei, editat cu imagini frumoase, un text bun. Se publică câte o dată niște albumuri illustrate pentru cadouri, unde sunt adunate multe - mai multe, dar nu te poți alege cu ceva potrivit. Clădirile cândva frumoase, se distrug, în loc să se restabilească, după cum ele au fost inițial. Așa cum au făcut polonezii, de exzemplu. O singură clădire cu statui, cea a Salii cu Orgă,și aceia a rămas fără ele. Chipurile, nu sunt bani. Pentru construcții dubioase în livezi tinere și frumoase se găsesc. O clădire, ca din povești, unde se găzduiește Muzeul de arte plastice în centrul orașului, e blocată de o construcție, unde s-au cuibărit vrăbiile o sumedenie de ani?! Ce minune de teatru ar fi fost în clădirea de pe strada București colț cu M. Eminescu! Acolo, îmi amintesc, se petreceau ședințile Sovietului Suprem al RSSM în anii 70 pe când eram deputat. Clădirea dispunea de o sală mare în formă de amfiteatru gata pentru spectacole. Rămânea numai să se schimbe placa de pe fațadă. Casa a fost lăsată să se distrugă. Au curațat și terenul, ca să se construiscă un uriaș bloc. E poveste tristă și cu Senagoga de pe str. Izmail. Cu ce să ne mai lăudăm noi, în afară de Valeia Morilor?! Ce să mai cânt eu ca compositor? Poate că țara dezbinată cu un deposit exploziv la Cobasna mai mare ca acel de la Beirut în Liban, capabil să distruge tot continental de la o întâmplare nefericită, ori a unei catastrofe naturale? Nu mai pot cânta déjà nici Tighina, care s-a pomenit în Transnistria pe teritoriul Basarabiei? nu știu cu ce ocazie. Polițiltii moldoveni au fost izgoniși din oraș cu armele separatiștilor din Tiraspol. Dar la moment ni se dă de înțeles, că aceștia déjà nu mai sunt separatiști. O parte istorică a Moldovei cu cetatea lui Ștefdan cel Mare a fost cedată, ori trădată, cu toată istoria ei strălucită. Dar cazul cu Palanca?, când nu au avut character, ori chiar voință, politicienii noștri să se înțeleagă cu omologii săi din țara vecină și au lăsat cetățenii noștri fără ieșire la mare. Cam cum scria reposatul Aureliu Busuăoc: ”Sărmana țara Moldovei”. Parafrazând poetul, sărmanii băieții, care și-au pierdut viețile degeaba pentru acest pământ. Vai de soarta copiilor rămați orfani și a mamelor acestora, care au rămas văduve în floarea vieții. Despre această problemă de tristă istorie nici nu se pomenește nicăieri, cum nu se vorbește despre zeci de familii izgonite în 1992 din casele lor peste Nistru. Noi mai mult vorbim despre refugiații din Siria, Afganistan ori Africa și nici pomeneală de refugiații noștri, despre soarta cărora nu se știe nimic. E temă nu pentru cântece, ci pentru un RECVIEM.
- Eu aș vedea ceremoniile în oficiile de înregistrarea căsătorielor la noi cu simbolurile noastre autohtone. O treime din noii căsătoriți din spațiul postsovietic, dar și în alte țări, dansează ”Valsul” cu muzica mea. Ce suvenir frumos ar putea fi pentru însurăței, - un plic cu bun gust ilustrat cu muzica primului lor dans! Înmânat chiar împreună cu Certificatul official de căsătorie. Eu am și machetul unui asemenea plic cu trei piese: 1.Intrarea la ceremonie,2.Primul dans,Valsul și, 3. Marșul lui Mendelson (ca (rezervă, la solicitări).
- O jumătate de secol de când a fost creată HORA PRIETENIEI, care așteptă să împrietenească popoarelele atât de dezbinate azi peste tot. Eu nu pretind la prioritate. Dacă va apare ceva mai potrivit și timpul îl va allege, ne vom bucura cu toții. Știm doar să ne bucurăm, când cineva bate un gol la meciuri de fotbal,sau că ridică 70 de chilograme de greutate.
Muzica mea a răsunat la Olimpiadele de la Moscova în 80 și la cea de la Sochi în 2014. Ce a ajuns pe la noi? Cine măcar la telefon să-mi fi spus câteva cuvinte?Nici înregistrări nu sunt de la aceste petreceri istorice. Și nu din răutate. Suntem indeferenți. O, ce era să facă un evreu în asemenea situație! Ei au demnitate. Își iubesc neamul. Sunt uniți.
- La început de august am mers cu Adriano Marin pentru un casting de copii din raioanele Criuleni și Dubăsari. Pe drum am văzut în camp câteva zeci de femei aplecate spre pământ, culegând niște legume de pe pământul crăpat de secetă. Afară era 36 grade căldură. Sărmanele bietele femei! În asemenea condiții au eșit în camp cu nădejde de a câștiga un bănuț pentru a acoperi cât de puțin nevoile, care le apasă din tote părțile. Asta mi-a amintit de copilăria mea în perioada secetei din 1946-47 când eram copil, disculț prin miriște îmghimpoasă aduceam cu găleata apă cosașilor pentru o așa zisă ciorbă din urzică moartă. Domnilor conducători mari și mici, aveți milă de acești oameni, care cresc pâinea. Ajutați agricultorii mecanizați și pe cei cu sapa în mâini bătătorite! Ei au devenit ostatici ai așa numitei civilizații și democrații. E secolul XXI! Ajutați-i mai mult de cât pe cineva, - ei ne hrănesc! Câtă muncă se depune pentru a crește roada în condiții imprevizibile ale naturii,dar și câte eforturi se întreprind pentru a exporta această marfa agricolă peste hotarele țării noastre. Ba imbargouri, ba secetă, ba standartele nu sunt corespunzătoare, ba birocrații nu se pot înțelege, care totuși nu renunță la salarii. Rămân păgubași țăranii. În schimb ”marfa” care nu necesită frigidere, (sunt destul de înghețate de răceala unor conducători), containere,mașini grele stă nedistribuită acasă. Eu am concertat în cele mai frumoase săli de concerte din Europa și Rusia. La solicitarea organizatorilor, nu de ai nostri. Nu mai bine ar fi ca Statul să se ocupe de menemenjeriat, să câștige nu numai bani, dar și să iasă în Lume cu ”marfa” spiritual autohtonă, irepetabilă cu CD-uri, DVD-uri, cărți traduse în limbi străine, clipuri, ori chiar filme, dacă vor apare. Dar și să promoveze artiștii săi. Suntem cu mult mai bogați spiritual de cât ne prezentăm. Fiindcă nu ne cunoaștem. Încă marele filozof rus N. Karamzin a spus: ”Ca să iubești trebuie să cunoști”. În decursul celor aproape 30 de ani, nu au fost adunați oamenii de creație și cultură nici o singură dată, măcar să ne cunoaștem mai bine. Vârfurile nu știu pe cine îi conduc, iar noi, oamenii de creație, nu știm ce ni se cere de la noi. Dacă se mai cere ceva.
- Eu am deschis un Salon musical la mine acasă. Cred că din secolul XIX este primul asemenea caz. Se adună, când nu-i carantină, artiști, poeți, pictori, politicieni, studenți, copii. Uneori vin și oameni de stat. Se cântă muzică, se recită poezii, se expun tablouri a unui pictor special ales. Programele se formează liber. Permanente sunt numai seratele care se petrec la 15 ianuaria, de Ziua culturii și ziua de naștere a lui M.Eminescu, dar și la 15 iunie, de ziua trecerii în nemurire a marelui poet.
- Însă visul meu suprem este Centru Muzical pe strada care-mi poartă numele.
Am potrivit chiar și locul. E bine, că pe această stradă funcționează Centrul Evreesc, dar lipsește o clădire special construită pentru Centru Muzical cu o cafenea, vânzîri de note, cărți, CD-uri,suvenire… Acolo ar putea să se adune bohema orașului, ori chiar și trecători din stradă iubitori de muzică, de ce nu, întâlniri cu artiști, oameni de cultură, politicieni, oaspeți veniți din străinătate. Și-ar găsi în sfârșit locație și Fundația de binefacere pe care o conduc. Ar putea funcționa și servicii de imprimarea muzici, de culegerea notelor în formă electronic. Ar fi și o bibliotecă muzicală dotată cu utilaje moderne pentru ascultarea muzicii și urmări clipuri musicale. Da ce frumoase serate de creație s-ar putea organiza acolo! Pe strada aceasta sunt puse două amuzante sculptturi de bronz. Băiatul așteaptă iubita, care întârzie la randevu, fiindcă fata a mers cu greu pe pietrele, ca bolovanii, cu care e acoperită strada pietonală, cu picioarele goale, ținând pantofiorii, să nu rămână fără tocuri, în mână?! Mai jos după intersecție se extinde bulevardul Grigore Vieru, marele poet și marele meu prieten de creație. Pe o scenă improvizată în orele de odihnă ar putea fi organizate petreceri cu artiști profesioniști și amatori. Ca pe vremurile cele de cândva. Un semn frumos în acest sens ne-a dat orchestra ”Frații Advahov”.
- O problemă foarte importantă este Înregistrarea muzicii noi la radio. La compania TELE-RADIO MOLDOVA avem o orchestră bună, un mini cor, dar se fac imprimările la niște aparate primitive vechi, cârpite colo-ici, care mereu ese din funcție. Despre ce calitate se mai poate vorbi? Eu cred că și conducerea Companiei ”Tele-radio Moldova” nu prea tare bate la ușile importante de guvernare pentru a procura acel echipament, care ne-ar asigura imprimări la nivelul European, iar muzica noastră ar deveni mai cunoscută în lume. Spun specialiștii, că e vorba de vre-o 15 mii euro! Cam cât ar costa câteva roți de ”Mercedes”. La băieți paticulari sunt asemenea echipamentnte în studiourile lor private. Ei și imprimări de muzică comercială fac bune, contra plată. Paralel de dotarea studioului COMPANIEI cu echipament modern, ar mai trebui deplasați peste hotare 2-3 tineri pasionați de muzică pentru a studia procesele de lucru în studiourile de acolo, de exemplu la Moscova, București, Praga... Zeci de concerte pe care le-am susținut la noi cu o mulțime de artiști, coruri, copii, dansatori sunt înregistrate prost din toate punctele de vedere. Multe au fost și demagnetizate. Istoria noastră! Excepție prezintă concertul din Teatrul Verde, organizat 3 ani în urmă de I TIKET, o companie privată,care a adus și a plătit o echipă de sunetiști și cameromani minunați. A eșit un film de cea mai înaltă calitate. Poate chiar și mai bun ca cele multe făloase din Occident.
- Eu trăesc o viață fericită și zbuciumată. Datorită marilor mei prieteni de creație, care au fost Grigore Vieru, Emil Loteanu, Ion Popescu Gopo, Ion Ungureanu, regizorii Stanislav Govoruhin, Vasilii Panin, Grigorii Natangon, poeții Vladimir Lazarez și Andrei Dementiev, dar și marii poeți universali clasici, am scris lucrări muzicale, în care a rămas amprenta căldurii, inspirației și a marei lor dragoste artistică față de Lume, de Oameni, de Patrie și de Viață. Aș dori foarte mult să cuprind această Lume, să o mulțumesc, pentru că-mi solicită și-mi ascultă muzica, că le pot aduce o mică rază de lumină în sufletele lor de pe toate colțurile globului pământesc. Chiar și morșilor celor din Oceanul Înghețat, care mi-au ascultat muzica la o harmoșcă de pe un vaporaș, după ce s-au scufundat în adâncimile acvatice pentru a transmite despre cele auzite semenilor săi. Asta este o mică, dar foarte prețioasă și scumpă recompensă pentru harul cât de mic, care mi l-a dat Domnul nostrum Dumnezeu. Aș dori mult să-mi ajungă timp să cânt pământul acesta blestemat, dar scump, fiindcă e al nostru, să-l văd liber, fericit, întrunit într-o familie ca frații și surorile.
Îi doresc și acestei personae oficiale, care și-a amintit de mine, multă sănătate, succese și să ne țină umăr aspirațiilor noastre sănătoase pentru viitorul acestui pământ, a părinților și copiilor noștri, a neamului întreg.
Eugen Doga
6 august 2020
1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.