Eugen Doga: “Mama, dragostea şi inspiraţia sunt o taină”. Graiul Maramureşului. 9.11.2019

O prezenţă aparte în cadrul festivalului-concurs de romanţe “Poveste de toamnă” a fost cea a compozitorului Eugen Doga. Partiturile sale muzicale au ajuns să fie cunoscute în întreaga lume, demonstrându-se că muzica instrumentală sparge orice bariere. Valsul de pe coloana sonoră a filmului “Gingaşa şi tandra mea fiară” este în patrimoniul UNESCO în lista celor patru mari capodopere ale secolului XX. De asemenea, o altă piesă a celui considerat cel mai mare compozitor român în viață, Valsul Gramofon, este pe locul 83 în Top 200 Classical Music Pieces. Despre ambele valsuri, Eugen Doga a relatat că au fost scrise în grabă, sub presiunea timpului. Crede însă că notele muzicale i-au fost dictate dintr-o altă lume, una în care îngerul i-a şoptit lui Dumnezeu să îl ajute pe compozitor să îşi ducă la final misiunea ce i-a fost încredinţată. Poate că aşa se şi explică de ce muzica lui Eugen Doga are capacitatea de a picura în suflet lumină. Maestrul a amintit într-un interviu şi de colaborarea sa cu artista Paula Seling, calităţile vocale ale maramureşencei împletindu-se perfect cu muzica instrumentală a lui Doga. El a mai arătat că a fost cucerit de Maramureş şi consideră că judeţul nostru e ceva aparte în specificul românesc.

Colaborare minunată cu Paula Seling

R: Cum a fost colaborarea cu Paula Seling?
E.D.: Am cântat prima dată împreună la Chişinău. Ea cântă toate genurile muzicale. E capabilă să cânte orice. M-am bucurat că i-a plăcut şi ei muzica mea. Prima dată a cântat o romanţă în limba engleză. A interpretat-o perfect, cu felul ei original de a face improvizaţii. A făcut acest lucru cu măiestrie. Are acest simţ artistic, dar are şi calităţi vocale. Apoi, a cântat valsul din Gingaşa şi tandra mea fiară. Eu nu sunt pe considerentul să punem texte. Textul marginalizează cumva expresia muzicii. Muzica instrumentală e un gen universal. Paula Seling a cântat cu atâta măiestrie încât se sparge graniţa dintre genul instrumental şi cel vocal. Ea tot timpul mă bate la cap să facem un concert comun. Cred că are dreptate. Eu multe lucruri le evit, dar mulţi cei pe care i-am întâlnit în cale merită să îi iau cu mine. Să apari pe scenă cu Paul Surugiu sau cu Paula Seling e o onoare. Se adună şi publicul lor. Eu am publicul meu, dar ei au publicul lor.
R: Vă gândiţi la o colaborare cu Ansamblul Folcloric Naţional Transilvania, pe viitor?
E.D.: Nu ştiu. Cu viitorul stau tot mai liniştit. Acum m-am calmat cu programarea de proiecte. Sigur că ar fi minunat. Cred că următorul festival îl vom petrece pe planeta Doga.

“E posibil ca un înger să fi spus: Doamne, Dumnezeule, ajută-l!”

R: Care e povestea valsului care e şi în patrimoniul UNESCO? Ce v-a inspirat?
E.D.: Eu cu inspiraţia nu prea stau bine. Nu înţeleg ce e asta. Eu nu ştiu ce e dragostea, mama, nu ştiu ce e inspiraţia. Din cauză că ele sunt pentru mine o enigmă. Eu toată viaţa am încercat să le descifrez. Mama, ce e asta? Cum să defineşti această lume? Mama. E un nesfârşit. Ce e dragostea? Există dragostemetru ca să-l pui sub braţ şi să spui că uite, indică dragoste de atâtea grade? Eu scriu şi cărţi. Temele principale sunt probleme pe care eu nu le pricep. Inspiraţia e asemeni unui vulcan. Se adună ca o energie şi apoi răbufneşte. Am avut puţin timp la dispoziţie să fac acest vals. Pe la 1 noaptea m-am apucat să îl compun şi trebuia să îl predau dimineaţa pentru a fi cântat. Eram pus într-o situaţie grea. Nu ştiam cum să scap de acea pedeapsă mare care să îmi închidă drumul pentru totdeauna la Mosfilm, la cel mai mare studio de film din Moscova. Regizorul Emil Loteanu m-a cerut. Erau multe probleme care mă presau. Am lucrat vreo oră. Venise Loteanu la miez de noapte la repetiţii, cu actorii. Eu, repede, încerc să cânt ceva la pian, ştiam că nu e ceea ce trebuie. Apoi, Loteanu a plecat nervos, a trântit uşa de era să iasă din balamale. Aşa că mi-a creat o stare bună să creez valsul. Eu m-am chinuit cu sinele meu, trebuia să îl conving că trebuie să mă ajute. E posibil că undeva, acolo, sus, un înger s-a ridicat şi a spus: Doamne, Dumnezeule, uite, vine prăpăditul acesta din Chişinău, ajută-l!. Şi încet am început să înşir notele. Nu mai ştiam ce am improvizat la solicitarea lui Emil Loteanu. Acum când mă uit la partitura de atunci, sunt foarte puţine note. Eu dacă mai aveam timp începeam să o stric. Dorinţa de a face mai bine aduce stricăciuni.
R: Prima compoziţie a fost sub presiune, cea de-a doua, Valsul Gramofon, care e povestea?
E.D.: Aici e şi mai interesant. Era un film polonez, Mărturisiri. Am scris muzica la film, dar rămânea scena finală când eroina îşi lua rămas bun. Ea, umblă, se plimbă prin cameră şi trebuia să îi găsesc ceva. A doua zi filmul trebuia predat, altfel venea sancţiunea. Nu aveam temă. Pentru mine, muzica e o temă frumoasă. Şi nici timp nu era. Şi m-am gândit, hai să dezvolt ce aveam în minte. Şi l-am finalizat. Când l-am dat la orchestră, nu ştiam că el va prinde rădăcini. Este o taină. Nu ştim cum se face treaba asta. Slavă, Domnului! Le spun multor savanţi: nu vă băgaţi în tainele naturii pentru că taina este cea care mişcă viaţa, taina aduce dragoste. Dacă nu am avea acea taină, mai veneam noi cu buchetul de flori la iubita noastră? Taina aceasta e şi baza creaţiei. Dacă nu ar fi acea taină, nu erau compozitori, nu mai era dragostea, nu mai eram noi.

“Fără Veronica Micle, nu îl aveam pe Mihai Eminescu”

R: Până la 21 de ani nu aţi vorbit în limba maternă….
E.D.: Da. Abia la 21 de ani am început să vorbesc limba română datorită unei fete. Ea m-a dus în familia ei. Tatăl ei era profesor de limba română. Ea mi-a dăruit pentru prima dată un volum de Mihai Eminescu în limba română. Mulţi ani nu am citit-o pentru că nu înţelegeam. Mult mai târziu am dat de această taină. În 2003 am primit în dar o cărţulie mică publicată undeva într-un oraş românesc de Veronica Micle, Dor nemângâiat. Prea puţin e cunoscută Veronica Micle. E un păcat al criticilor, al literaţilor. E extraordinară, are nişte versuri sublime. Tot universul poetic al Veronicăi Micle e o imensitate. Şi nu cred că îl aveam pe Eminescu fără Veronica Micle. Eu am publicat un volum, 50 de arii şi romanţe pe versurile Veronicăi Micle şi ale lui Mihai Eminescu. Păcat că nu se vinde în România. Se tot vorbeşte de unire. În modul în care pledaţi pentru unire, nu va fi niciodată unirea. Cărţile publicate în Republica Moldova să se publice şi aici…Aici e unirea. Pledez pentru această unire spirituală. Ce unire poate fi dacă noi nu ne înţelegem acasă? Şi apoi semnăm şi protocolul.

Graiul Maramureşului