Usted está aquí

Eugen Doga: „Prin acest ordin eu mă simt distribuit, mă simt împlinit și nu doar pentru ceea ce scriu eu, dar și pentru atitudinea față de creația mea”. Academia de Ştiinţe a Moldovei. 15.04.2019

Eugen Doga: „Este o sărbătoare pentru mine, o sărbătoare și o mulțumire care o să mă întărească pe mine ca om, ca cetățean, ca patriot, la urma urmei, de ce nu, fiindcă această înaltă apreciere se referă nu doar la mine personal,  se referă la un cetățean al acestui pământ și, până la urmă, la un cetățean care a adus un aport esențial în cultura și dezvoltarea culturii ruse”.

O bucurie nespusă pentru maestrul Eugen Doga, dar și pentru toți admiratorii muzicii sale a venit zilele acestea de la Moscova. Compozitor-academician Eugen Doga a fost decorat cu Ordinul „Alexandr Nevski”. Ceremonia de înmânare a distincției de stat a avut loc, la 10 aprilie, în Sala Ekaterininski din Palatul Kremlinului din capitala Federației Ruse (fostul Palat al Congreselor), acolo unde, în iunie 2017, celebrul artist susținea un spectacol extraordinar, dedicat aniversării sale octogenare. Distincția i-a fost acordată compozitorului Doga pentru aportul considerabil în dezvoltarea culturii muzicale universale. Decretul de acordare a ordinului a fost semnat de către Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, în iulie 2018.
 
Ce bucurie mai mare poate fi pentru un artist, decât să simtă şi să vadă că este apreciat de cei pentru care a creat întreaga sa viață, spunea adesea compozitorul-academician Eugen Doga. Poate că maestrul nu știe, dar, la fel de mare e și bucuria celor care i-au îndrăgit muzica, o apreciază și îl admiră pentru că reușește să ne facă și pe noi mândri de fiecare dată când îi ascultăm celebra muzică, ori de câte ori iese în scenă într-un spectacol de excepție, fie aici, acasă, fie departe de hotarele țării, ori de câte ori citim despre el sau, pur si simplu, îl vedem pe stradă. Artistul, în general, este născut pentru a aduce bucurie ochiului și liniște sufletului, iar maestrul Doga aduce nu doar bucuria și savoarea liniștii spirituale, dar și o trăire aparte, o simțire divină și lumină, multă lumină, pentru că așa înțelege maestrul harul sacru cu care a fost hărăzit pentru a crea.
 
Ajuns în dimineața zilei de sâmbătă, cu trenul, un pic răcit, obosit de drum și de greutatea notelor care cântăreau cca 50 de kg, dar cu o greutate și mai mare, dar foarte importantă a Ordinului Federației Ruse, maestrul Eugen Doga s-a arătat bucuros să ne împărtășească din bucuria, aprecierile și considerația pe care le-a trăit la înmânarea prestigioasei distincții. „Printr-un Decret al Președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin, am fost decorat cu Ordinul „Alexandr Nevski”. M-am bucurat extraordinar de mult din cauza că a trecut foarte mult timp de la primul ordin pe care l-am avut „За заслуги перед Отечеством” din partea Rusiei și, spre marea nedumerire, nici o gramotă din partea țării mele de origine. Nu vorbesc cu reproșuri, dar cu nedumerire, fiindcă nu sunt eu chiar primul, dar nu sunt nici ultimul compozitor în țara asta a Moldovei, dar mă bucur”, a spus maestrul Doga. Compozitorul a exprimat cu emoții vădite bucuria pentru aprecierea înaltă a aportului său în cultura muzicală a Rusiei, iar asta pentru că a scris foarte mulți ani muzică pentru filmele, produse la „Мосфильм”, filme de primă calitate, de rezonanță fiind și concertele cele mai grandioase, cele mai frumoase, mai mari și mai importante din Rusia, inclusiv la Moscova, Kremlin, Sankt-Petersburg, Novgorod, precum și orașele din Extremul Orient. În același registru al aprecierilor se include și activitatea obștească, cum a numit-o maestrul, de președinte al juriului veteranilor de război și de muncă, dar și cea de peste 20 de ani de președinte al juriului copiilor talentați etc.
 
„Este păcat să nu scriu pentru Alexandr Nevski, fiindcă nu geografia aici este la mijloc, dar fapta ca atare, curajul pentru a lupta pentru țara sa, pentru poporul său”
 
„Prin acest ordin eu mă simt distribuit, mă simt împlinit, și nu doar pentru ceea ce scriu eu, dar și pentru atitudinea față de creația mea, fiindcă se cântă foarte mult din ceea ce am scris”, a mărturisit compozitorul, amintind în acest sens cele două festivaluri internaționale din 1980, Olimpiada 1980 și Olimpiada Soci 2014 care au fost deschise și închise cu muzica sa și asta este mare bucurie. „Și dacă la început rezonanța nu era atât de mare, acum cifra se estimează la trei miliarde din cei care au privit și ascultat muzica mea. Acest Decret al Președintelui Rusiei mi-a dat noi puteri pentru noile mele proiecte. Desigur că acum voi încerca să scriu Odă lui Alexandr Nevski care îmi este atât de aproape. Îmi este aproape prin faptele sale, fiindcă el a luptat pentru întărirea patriei sale și eu tare aș vrea să avem și noi azi așa un erou pentru care eu aș scrie o odă, un erou care luptă azi pentru întărirea acestei mari, mici Moldove, așa cum am scris Imnul lui Ștefan cel Mare și Imnul lui Mihai Viteazu, care de fapt se încadrează în aceeași arie de imnuri ca și Alexandr Nevski. Este păcat să nu scriu pentru Alexandr Nevski, fiindcă nu geografia aici este la mijloc, dar fapta ca atare, curajul pentru a lupta pentru țara sa, pentru poporul său”, a remarcat maestrul Doga.
 
„Sunt mulțumit și voi căuta mai departe nu să distrug, ci să întăresc aceste frumoase legături spirituale între aceste două părți pe care mulți nu le înțeleg”
 
S-a întors cu mulțumire de la Moscova și nu doar pentru orgolii. Și-ar dori, dar mult de tot, ca despre rezonanța acestui eveniment să se audă șa la „vârfurilor noastre” și asta pentru că nu o țară care trebuie să o cauți pe hartă, dar o țară cum este Federația Rusă a apreciat munca unui cetățean al Republicii Moldova. „Așa că este o sărbătoare pentru mine, o sărbătoare și o mulțumire care o să mă întărească pe mine ca om, ca cetățean, ca patriot, la urma urmei, de ce nu, fiindcă această înaltă apreciere se referă nu doar la mine personal, se referă la un cetățean al acestui pământ și până la urmă, la un cetățean care a adus un aport esențial în cultura și dezvoltarea culturii ruse. Nu știu dacă este până la mine în toată cultura rusă, cineva să aibă trei caiete de romanțe pe versurile epocii de argint, care să fie cântate peste tot și publicate. Toate cvartetele sunt publicate în Rusia și pentru mine era foarte importantă totuși această subliniere, așa cum facem noi cu creionul roșu și eu această linie roșie am văzut-o și m-am bucurat. Sunt mulțumit și voi căuta mai departe nu să distrug, ci să întăresc aceste frumoase legături spirituale între aceste două părți pe care mulți nu le înțeleg”, a relevat compozitorul Eugen Doga.
 
Cu prilejul acordării înaltei distincții, la sosirea de la Moscova, compozitorul Eugen Doga a fost felicitat de președintele AȘM, acad. Ion Tighineanu și conducătorul adjunct al Secției științe sociale, economice, umanistice și arte a AȘM, dr.hab., prof. Aurelian Dănilă. Menționăm și faptul că astăzi, 15 aprilie, a avut loc ședința de constituire a Consiliului Consultativ pe lângă președintele Academiei de Științe a Moldovei, din componența căruia face parte și acad. Eugen Doga. În context, președintele AȘM, acad. Ion Tighineanu, în numele membrilor Consiliului Consultativ și al său personal i-a adresat maestrului Doga sincere felicitări cu urări de sănătate, considerație pentru aportul remarcabil în dezvolatarea culturii muzicale, care i-a adus faima de compozitor universal, pentru frumoasa imagine făcută țării noastre, dar și inspiarție pentru mulți ani înainte.
 
Eugenia Tofan,
Serviciul de Presă al AȘM

Academia de Ştiinţe a Moldovei

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.