Usted está aquí

Volumul „ABCDOGA” a fost lansat la Salonul Internaţional de carte. TRM. 13.04.2019

„În cântecul lui Doga se poate trăi şi visa” afirma regretatul Grigore Vieru, iar Emil Loteanu îl numea „Compozitor planetar”. Acestea şi alte mărturii, sute de fotografii, destăinuiri ale marelui compozitor le descoperim în noua carte intitulată neobişnuit, sugestiv şi foarte atractiv „ABCDOGA”. Volumul a fost lansat astăzi la Salonul Internaţional de carte pentru copii şi tineret, relatează Mesager.

Lansarea a debutat cu momente muzicale deosebite din creaţia lui Eugen Doga, dar şi printr-o călătorie imaginară prin biografia marelui compozitor  desprinsă din cartea „ABCDOGA”.

„O carte care încearcă să-l prezinte pe Eugen Doga aşa cum este el pentru că este un Cosmos, o planetă, este prezentat Doga-compozitorul, dar şi Doga-gânditorul, omul de teatru, omul cel de toate zilele. Este prezentată şi generaţia Doga trecută prin grele încercări dar care şi-a păstrat dragostea, de viaţă care ne cam lipeşte acum şi vine Doga să ne ajute să recucerim această dragoste de viaţă şi iubire de oameni”, spune autorul cărţii, Larisa Turea.

„De fapt, ce face Larisa Turea în această carte? Circumscrie destinul uman şi profesional al maestrului Eugen Doga alfabetului limbii române, această mare dragoste a lui Doga: limba română, teatrul, viaţa, cultura, valorile, mama şi, bineînţeles, nemărginirea muzicii”, a declarat doctorul habilitat, Andrian Ghicov.

Cartea „ABCDOGA” are subtitul „Un destin în Do major”

„Eu i-aşi zice cărţii „Un destin în curcubeu”, fiindcă „Do Major” pentru muzică este curcubeul, are toate culorile luminii, în Do major sunt toate nuanţele muzicii. Îi mulţumesc Larisei Turea că mi-a adus această sărbătoare în suflet, vă rog s-ă citiţi cartea, e frumoasă, o să aflaţi multe, în afară de bârfele de nu ştiu unde, este un adevăr, o dragoste, o atitudine foarte cinstită. Eu i-aşi zice cărţii”, a declarat compozitorul, Eugen Doga.

„Mi-a plăcut această ordonarea evenimentelor-cheie din viaţa lui Doga în ordine alfabetică şi consider că pentru  vasta operă şi viaţă a lui Doga avem prea puţine litere în alfabet. Eugen Dog şi-a deschis cu drag sufletul pentru a fi citit de noi”, a declarat scriitorul, Vasile Romanciuc.

Lansarea a fost completată de evoluarea  tinerelor talente, dar şi a  artiştilor profesionişti.

Cartea „ABCDOGA” a apărut cu sprijinul financiar al Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării şi va putea fi găsită în bibliotecile publice.

TRM

 

 

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.