Usted está aquí

Acad. Eugen Doga: „Totuși, Eminescu merită sărbătoare națională. El merită să fie numită această zi - „Ziua lui Eminescu”. Academia de Ştiinţe a Moldovei. 18.01.2019

Eugen Doga: „Nu cred că avem multe personalități care merită să reprezinte cultura națională, dar Eminescu este tot și toate”

O dedicație Culturii și lui Eminescu. Casa compozitorului-academician Eugen Doga din strada Eminescu,nemaipomenită această coincidență, a debordat pentru a câta oară de armonie, căldură, muzică, poezie și multă voie bună. De Ziua lui Eminescu, pe care maestru îl venerează în creațiile sale, versurile nemuritoare ale căruia l-au inspirat în cariera sa de compozitor,artistul și-a așteptat cu mult drag admiratorii, dar și a operei eminesciene la el acasă. Neîncăpător s-a dovedit a fi și de această dată faimosul Salon al maestrului Doga pentru invitații săi, prieteni de suflet,oameni împătimiți de artă, de puterea și farmecul slovei, academicieni, scriitori, oficiali, oameni de afaceri, copii talentați de la școli de muzică, care s-au adunat pentru a-i aduce un pios omagiu marelui poet român.
 
A venit să-și împrospăteze spiritul și favoarea cu ceva sublim din creația poetului și prim-ministrul Pavel Filip, Secretarul general de stat al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov,consilierul principal de stat al prim-ministrului pe politici sociale, Viorelia Moldovan-Batrînac.
 
Premierul l-a felicit pe maestrul Eugen Doga cu ocazia Zilei Naționale și Ziua Marelui Eminescu, dar și cu această frumoasă tradiție creată de el, dorindu-i multă sănătate, în primul rând, și să se bucure de operă, de opera vieții. „A fost o zi minunată,de care nu am parte atât de des, cu părere de rău. A fost o simbioză între aniversarea de la nașterea marelui Eminescu și Ziua Națională a Culturii. Două motive pentru care trebuie să reflectăm asupra tezaurului, talentelor pe care le avem și să reafirmăm valorile noastre culturale aici, în țară, dar și peste hotarele ei”, a menționat șeful Executivului, adăugând că omul talentat este talentat în toate. Prim-ministrul Filip a mărturisit, de asemenea, că se mândrește că este un contemporan, că trăiește în același timp cu el. Nu toți au ocazia să aibă această fericire și bucurie. „Întotdeauna am spus că sunt un consumator de cultură și îi respect foarte mult pe cei care o creează”, a menționat premierul.
 
Feeria serii a fost susținută de artiștii Ana Cernicova și Dumitru Mâțu, acompaniați de cvartetul Radioteleviziunii care au interpretat o variantă proprie a creației „O rămâi”, dar și alte compoziții deja cunoscute publicului spectator, elevii Reaboi Micola și Lesnic Ștefan, de la Școala de Muzică „Eugen Doga”, Bianca Cîșlari, Liceul Teoretic „Dante Alighieri”,grupul folcloric de la Liceul „Spiru Haret”. Un recital al actorul Nicolae Jelescu din creația lui Eminescu a lăsat aproape fără respirație invitații. 
 
Maestrul și-ar dori să vină cât mai multă lume la aceste întâlniri de suflet, cum le numește el, dar de fiecare dată realizează că salonul său este mult prea mic pentru toți cei care ar fi vrut să vină. „Am tot așteptat să se lărgească acest salon, dar statul este mic și salonul, respectiv, este mic. Întrebat cum ar putea autoritățile contribui la crearea unui edificiu, unui Salon adevărat sau unui Centru, la care vizează compozitorul, premierul Filip a spus: „Am discutat despre lărgirea acestui salon muzical, chiar la ultima întrevedere pe care am avut-o cu maestrul Doga și vom depune efort, poate chiar în preajma străzii care îi poartă numele să fie un salon de muzică. Urmează doar să identificăm posibilitățile. Cred că ne vom bucura cu toții”.
 
„Totuși, Eminescu merită sărbătoare națională. El merită să fie numită această zi - „Ziua lui Eminescu”.Nu am propus nicăieri aceasta, poate nu am dreptate absolută, dar am o motivație. Eminescu cuprinde nu doar sfera pământească, nu cea cerească, dar sfera extraterestră. Nu cred că avem multe personalități care merită să reprezinte cultura națională, dar Eminescu este tot și toate”, a spus maestrul Doga. L-am întrebat de unde aceasta dragoste pentru marele poet. Artistul fără ezitare a spus: „Eu simt în această zi simt o datorie, să pun măcar câteva note care vor merge în consonanță cu chipul lui Eminescu. Am pătruns atât de mult în profunzimea acestei lumi Eminescu, încât nici nu-mi imaginez cum aș fi fost eu fost azi fără acest mare simbol universal. Citindu-l pe Eminescu, eu văd din ce în ce mai departe și simt că am tot mai mari datorii, eu tot caut de ce să mă aprind”, a mai spus compozitorul.
 
Invitații serii i-au mulțumit maestrului Doga pentru întâlnirea de suflet în cinstea poetului poeților, pentru armonia dintre vers și muzică care le-au destins sufletele. Oaspeții i-au dorit compozitorului ani de viață lungă, inspirație divină și să-și invite și la anul prietenii la sărbătoarea eminesciană, poate, de ce nu, într-un edificiu nou, așa cum își dorește atât de mult artistul.
 
Eugenia Tofan,
Serviciul de Presă al AȘM

 

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.