Usted está aquí

La Mulți Ani, Maestre! Eugen Doga împlinește astăzi 80 de ani! Unimedia. 1.03.2017

Marele compozitor Eugen Doga a împlinit astăzi venerabila vârstă de 80 de ani. Revenit dintr-o deplasare, maestrul a fost surpins la aeroport de o delegație a primăriei, în frunte cu primarul Dorin Chirtoacă. 

Moment în care, din stația de difuzare a aeroportului a sunat celebrul său vals "Gingaşa şi tandra mea fiară", iar pe lângă flori și felicitări, compozitorul a primit aplauze de la toți cei prezenți în aerogară. 

Eugen Doga este unul dintre cei mai mari și importanți compozitori ai ultimilor ani. Născut în s. Mocra, Rîbnița, maestrul și-a făcut studiile la Școala de muzică "Ștefan Neaga" din Chișinău (1951-1955), apoi la Conservatorul de stat din Chișinău (1955-1960), la clasa de violoncel a lui G. Hohlov și la Institutul de Arte "Gavriil Muzicescu" din Chișinău, la clasa de compoziție a profesorului Solomon Lobel.

Domeniul în care se afirmă cu vigoare și care îi aduce notorietatea internațională este arta componistică. Debutează în anul 1963 cu un cvartet de coarde, pentru a se impune, pe măsura cuceririi altitudinii profesionale, prin multiple vocații și disponibilități. Este autor al unor lucrări valoroase în genul muzicii de estradă, de film și de scenă. În afară de preocuparea sa de cinema, este autor al mai multor compoziții originale (cântece devenite șlagăre, lucrări camerale și balet).

Are la activ mai multe cantate, printre care: "Curcubeul alb"; "Primăvara omenirii"; "Vocea omenească"; poeme simfonice, cum ar fi: "Inima veacului". A compus o simfonie, piese instrumentale de cameră, romanțe, poemul simfonic "Mama", ciclul pentru orchestra de estradă "Ritmuri citadine", ciclul coral "Marș gigant", 4 cvartete de coarde, cântece de estradă ("Codrii mei frumoși", "Cântec despre orașul meu", "Cred în ochii tăi", "Florile dragostei", "Iubește, iubește", "Am visat ploaia" etc.), cântece pentru copii ("Imn soarelui", "Fie soare întruna", "Moș Crăciun" ș.a.).

Eugen Doga lucrează și în domeniul muzicii de film devenind unul dintre cei mai renumiți compozitori de cinematograf și filme TV din spațiul post-sovietic. El a debutat la studioul cinematografic Moldova-film în anul 1967, semnând muzica pentru comedia Se caută un paznic. A scris muzică la peste 200 de filme: "Nunta la palat", "Singur în fața dragostei", "Zece ierni pe o vară", "Explozie cu efect întârziat", "Durata zilei", "Casă pentru Serafim", "Lăutarii", "Șatra", "Gingașa și tandra mea fiară", "Anna Pavlova", "Patul lui Procust" etc.

Este semnificativă contribuția sa la dezvoltarea filmului de animație din republică, realizând coloana sonoră a peliculelor "Capra cu trei iezi", "Maria Mirabela" , serialul "Guguță" ș.a. A semnat muzica pentru spectacolele: "Radu Ștefan, întâiul și ultimul"; "Pe un picior de plai"; "Ce frumoasă este viața"; "Păsările tinereții noastre"; "Sfânta sfintelor"; baletele "Luceafărul" și "Venancia" ș.a.

Unimedia

 

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.