Încă un an pe "portativul" Maestrului Eugen Doga. Allfan.md. 5.03.2013

Una din cele 200 personalităţi ale lumii declarate "Omul Mileniului", Maestrul Eugen Doga, a reuşit ssă-şi îndeplinească visul : s-a reîntâlnit cu publicul roman în incinta Ateneului Român. Poporul nostru este mândru că trăieşte "Epoca Eugen Doga", care a atins vârsta de 76 de ani. Eugen Doga, vine de data aceasta să ne pună sufletul în palmă, povestindu-ne de cele mai frumoase momente adunate timp de mai mult de o jumătate de secol, petrecut pe scenă şi desigur alături de familia sa.

Maestre Eugen Doga, îmi permit să vă spun că sunteţi un om mare pentru Republica Moldova.  Aţi depăşit cu mult spaţiul geografic şi spiritual. Şi totuşi unde vă simţiţi mai bine: pe scenele mari sau acasă?

Pentru mine Lumea întreagă este o scenă. E o scenă mare şi nu contează unde se află această scenă: la Chişinău, Moscova sau la Bucureşti. Peste tot eu mă simt ca acasă, fiindcă şi Lumea este pentru noi toţi o Casă, o Casă Mare, cum se zice la noi.

Anul 2007 a fost desemnat anul Eugen Doga, iar anul 2012 este unul mai important prin faptul că vi s-a îndeplinit visul:  la împlinirea celor 75 de ani aţi reuşit să vă reîntâlniţi cu publicul român în incinta Ateneului Român. Ne puteţi descrie sentimentele dumneavoastră ?

Am mai apărut pe scena Ateneului Român şi de data aceasta. Adevărat că oricare artist de la noi visează să apară pe cea mai frumoasă scenă a României. Dar drumul spre realizarea visului acesta  pentru mine a fost lung şi greu. Vreo zece ani în urmă am susţinut pentru prima dată în România un concert la Casa Radio cu orchestra de cameră a Conservatorului din Bucureşti. Şi abia în 2008 am programat un concert pe scena Ateneului Român. Dumnezeu e mare şi totuşi concertul a avut loc, aşa cum nici nu am visat: cu toate colectivele Ateneului Român, dirijate de talentatul muzician şi om de suflet Iosef Ion Prunner. Toate cheltuielile pentru acest concert le-a suportat Guvernul României.

De data aceasta, pentru concertul din noiembrie 2012 a venit de la noi o echipă de artişti talentaţi, tineri frumoşi, în frunte cu Dumitru Cârciumaru, un dirijor care cu strălucire a condus programul foarte complicat, format din muzică clasică. Suportul financiar şi de data aceasta a fost oferit de Guvernul României, din partea căruia, ca şi în 2008, a lucrat cu mare dragoste şi dăruire doamna Iuliana Gorea-Costin. Un ajutor esenţial financiar şi organizatoric mi l-a oferit Ambasada Republicii Moldova, primăriile din Bucureşti şi Chişinău, Asociaţia  culturală a  basarabenilor, în frunte cu Nicolae Avram.

Aşa că visul meu suprem, de a mai cânta pe scena Ateneului, a fost împlinit şi de data aceasta. Sala a fost arhiplină şi publicul s-a ridicat de mai multe ori în picioare. Aceasta a fost cea mai mare răsplată pentru mine, pentru muzica mea.

Mult stimate Eugen Doga, faceţi parte din cele 200 de personalităţi ale lumii declarate "Omul Mileniului". Aţi fost decorat cu Premiului de Stat pe anul 2008 şi titlul de "Laureat al Premiului de Stat" pentru contribuţia de excepţie la dezvoltarea artei muzicale naţionale şi universale. Sunteţi şi membru titular al Academiei de Ştiinte a Moldovei, şi membru titular al Academiei de Ştiinte si Arte din Sankt Petersburg. Poporul este mândru că trăieşte epoca "Eugen Doga". Ce reprezintă pentru dumneavoastră aceste nominalizări?

O, sărmanul poporul nostru! Are el multe alte griji pe cap. De fiecare dată când mi se dă câte-o decoraţie, ori mă laudă exagerat, mă simt nu prea bine, crezând că nu merit toate acestea, fiindcă sunt mulţi alţii, care merită mai multe decât mine. Doar când apari în scenă, nu contează nimic din aceste  menţiuni, în afară de calitatea  ta profesională şi de darul primit de la Dumnezeu. Fireşte că mă bucur de titlurile de membru titular al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, la fel ca şi pentru cele patru din Rusia, cum ar fi Academia de Ştiinţe Cinematografice, Academia de Cultură şi Arte, Academia "Petru I", dar eu cred că nu e corect de a pune la număr artiştii după cantitatea şi greutatea "zângănelelor" de la piept, fiindcă fiecare este unic în felul său, o producţie unică a naturii.

"Trebuie să ne unim la noi acasă" este o frază ce vă aparţine, cu referire la Marşul Unirii şi societatea noastră dezbinată. Muzica lui Eugen Doga uneşte multe suflete care nu sunt despărţite nici de graniţe. Este poporul nostru atât de sufletist şi cu simţiri nepământeşti încât să reuşească să se unească vreodată?

Poporul nostru e ca şi oricare om cinstit şi curat la suflet, este naiv în felul său. El foarte uşor crede pe oricine care îi zâmbeşte, îl laudă, îl alintă şi îi promite marea şi sarea sau, dacă doriţi, chiar şi raiul pe pământ. Oamenii noştri cu drag îi primesc pe toţi, chiar şi pe cei străini, cu tot ce au în casă, îi aşează la masă, îi ajută la nevoie.

Dacă dorim pace şi linişte în societatea noastră, statul ar trebui să aibă grijă de această societate, să elaboreze legi care ar asigura armonie şi echilibru în ţară, dar şi ar obliga toţi cetăţenii statului să respecte aceste legi. Ar fi bine să se organizeze cursuri gratuite pentru studierea limbii române pentru cei care doresc să o înveţe. Acest lucru ar ajuta pe mulţi să se aranjeze la muncă de rând cu toată lumea şi  ar cădea în felul acesta aşa-numită problemă etnică.

Am fost profund marcată în timp ce priveam concertul jubiliar de la Ateneul Român şi vi s-a spus ,,Eminescu pe portativ''. Sunteţi pasionat de Eminescu şi vă atrage simţirea lui nepământească. Ce este nepământesc în Marele Eugen Doga?

Ba nu mai sunt eu mare. Nici muzica mea  nu e mare şi nu e mai bună ca la alţii. Ea este pur şi simplu altfel de muzică. Şi tot pământească, ca şi eu, cel de la Mocra. Mihai Eminescu  nu este o pasiune, ci un simbol, un destin, care e în rezonanţă cu aspiraţiile multor generaţii. Şi eu nu sunt excepţie. În opera lui Eminescu este acel fir romantic pământesc care ne leagă  cu lumea astrală şi pe care a coborât Luceafărul. Intuitiv, chiar şi valsul din filmul lui Emil Loteanu, "Dulcea şi tandra mea fiară", a fost scris în spiritul "Luceafărului": lupta între sfera pământească şi cea cerească, pentru a evada şi a se avânta spre infinituri cu visurile noastre.

Recent, aţi semnat o colaborare cu tinerii talentaţi, băieţii din trupa "Akord" cu piesa "Codrii mei". Această piesă a reînviat nostalgiile publicului. Aţi încredinţat creaţia Dumneavoastră în mâinile lor. Dece i-aţi ales pe ei?

"Codrii mei frumoşi" nu este o piesă, ci un cântec. Piesa e altceva. Păcat că s-a uitat de acest frumos cuvânt, "cântec". Băieţii singuri şi-au ales acest cântec. Mi-au cerut numai permisiunea. Mi-a plăcut cum au făcut înregistrarea şi felul de interpretare. Aceşti doi Igori au  şcoală  bună vocală şi ţinută scenică inteligentă. Eu de mai multe ori i-am introdus în programele mele de concert. Chiar şi într-acel de la Bucureşti. Spre ruşinea noastră, multe cântece din trecut, care au rezistat timpului, nu se mai reimprimă şi nici nu se mai transmit la radio. De aici şi apare această nostalgie. Păcat.

Anul 2012 a fost un an jubiliar, plin de evenimente. Care a fost cel mai frumos moment din acest an pentru maestrul Eugen Doga?

Evenimentul din Siberia, la urşi. La 1 martie, de ziua mea, am plecat la Hanty-mansiysk, la un festival de filme, fiindcă nu am simţit niciun interes faţă de apropiatul meu jubileu din partea oficialităţilor. De aceea am hotărât să plec mai departe. Şi totuşi vestea s-a strecurat şi, chiar de ziua mea, m-am pomenit în centrul atenţiei presei, a televiziunii şi a celor mai înalte persoane de stat ale Rusiei. Chişinăul era cam departe de mine şi nu l-am auzit în acea zi. Dar şi mai târziu. La noi sunt alte obiceiuri, de aceea nici nu am motiv de a mă supăra.

Ştiu că aveţi o familie spiritual foarte numeroasă, oameni de cultură cu care aţi ţesut prietenii, interpreţi care au dus muzica dumneavoastră pe valurile timpului. În spatele culiselor, soţia şi fiica au fost cele mai fidele susţinătoare. Credeţi că aţi fi avut putere să atingeţi culmile fără de ele? Care sunt planurile dumneavoastră pentru anul 2013? Poate vă mai doriţi un nepoţel, care să vă calce pe urme?

Am avut noroc de o familie cu care mă înţeleg mai mult de o jumătate de secol. Împreună am adunat o bibliotecă aleasă pentru familie, ne-am obişnuit să frecventăm teatrele şi Filarmonica, să discutăm asupra  multor teme preluate din cărţi ori din viaţa curentă. Şi azi încerc să-i trezesc interesul nepoţelului Dominic de citire şi arte. Nu cred că este cazul ca el să-mi urmărească calea muzicală. Eu doresc să însuşească cea mai complicată profesie,  de a fi OM. Toate rudele mamei erau oameni de cultură: slujeau în biserici şi mănăstiri, erau muzicieni, pictori, meşteşugari în diferite domenii, ca cel al lemnului sau al pietrei. A fost şi un om de stat, unchiul Grigore, ocupând funcţia de viceministru al Agriculturii în România.

Cu ce ne bucură maestrul Doga în anul ce vine? Organizaţi acele "şezători spirituale" în Chişinău, unde se adună lume frumoasă ca să se aline cu muzica dumneavoastră?

Eu  sunt mereu în aşteptare când va veni momentul şi voi invita oaspeţi la şezători, cum le numiţi, spirituale, la mine acasă. Din păcate, salonul muzical despre care se vorbeşte atâţia ani încă nu e  gata. Lipseşte utilajul audio-video, atât de necesar pentru activitate, pe care era să-l instaleze Ministerul Culturii. Aşa că "alinarea" cu muzica mea se amână deocamdată.

Pentru anul nou am multe datorii pe care aşi dori să le acopăr. Este vorba de spectacolele "Maria Mirabela" şi "Dialogurile Dragostei", care doresc să fie montate la Chişinău. Mai am şi nişte proiecte de muzică de film la studioul "Mosfilm" şi concerte în Transnistria. Inclusiv în satul meu natal, Mocra, unde palatul de cultură a rămas nu numai fără cultură, dar şi fără acoperiş. Oare ce face pianul cu coadă în acest palat, pe care l-am dăruit cândva sătenilor mei? A rămas măcar coada de la el?

Adriana Zbigli

Allfan