Вы здесь

Eugen Doga pentru TIMPUL: „Trebuie, mai întâi, să ne unim la noi acasă”. Timpul. 16.09.2012

Duminică, la Chişinău, va avea loc un marş unionist organizat de către „Acţiunea 2012”, la care va participa Partidul Naţional Liberal, Consiliul Național al Unirii şi alte formaţiuni.   

În aceeași zi au planificat o manifestare contra marșului unionist reprezentanții unor formațiuni de stânga proruse. Îngrijorate de posibile violențe și provocări, autorităţile centrale le-au sugerat ambelor tabere să renunțe la manifestațiile programate, acestea însă nu au acceptat.
Unii dintre organizatorii marșului unionist au declarat pentru presă că manifestarea este susținută de personalităţi marcante, „adevărate elite”, printre care se numără Eugen Doga, Mihai Cimpoi ș.a. și că aceștia au chemat populaţia să participe la manifestare. Pe marginea acestui subiect discutăm cu maestrul Eugen Doga.

- Mult stimate maestre, spuneţi-mi, vă rog, v-aţi exprimat adeziunea de a participa la acest „marş al unirii”?
- Nu mi-am exprimat-o nicidecum. Ba mai mult, eu n-am participat la manifestări de stradă nici chiar în anii `90. Bineînţeles, am mai fost întrebat dacă voi participa sau nu. Desigur, pe mine mă frământă o altă problemă - societatea este dezbinată extraordinar şi aceasta mă îngrijorează foarte mult. Aici avem nevoie să depunem toate eforturile - pentru a ne uni între noi -, dar nu pentru a ieşi să scandăm în stradă şi să ne lăsăm provocaţi. Repet: noi aici, acasă, suntem dezbinaţi nu numai între vorbitorii de limba română şi alolingvi - noi suntem dezbinaţi între noi şi nu ştim să ne înţelegem şi să ne respectăm unul pe altul.

- Credeţi în eficiența acestor marșuri?
- Cineva în mod intenţionat vrea să instige populaţia de orice etnie la dezbinare, ură şi vrajbă. Aceasta ne va crea mari probleme. Orice manifestare trebuie să aibă un mesaj, iar mesajul nostru este să fim uniţi la noi acasă, să nu ne mâncăm unul pe altul. Cu barda şi toporul nu vei rezolva problema unităţii naţionale.

- Şi atunci care ar fi adresarea dvs. către potenţialii participanţi la marş?
- Eu i-aş ruga pe toţi tinerii să se abţină şi să nu fie antrenaţi în provocări fără niciun rost şi care ar aduce o mare daună cauzei naţionale. Cineva doreşte să ne batem între noi. Iar când doi se bat, câştigă al treilea. Nu aş dori ca acest al treilea să bată din palme de bucurie din cauza neînţelegerii noastre.

- De unde a apărut, totuşi, ideea că dvs. veţi participa la acest marş?
- Zău, nu am de unde să ştiu. Probabil, cineva de la vreo televiziune a încercat să-mi denatureze afirmaţiile. Aş regreta mult dacă am pierde şi acest fir care ne leagă pe noi cu presa.

- Ce urmează să facem noi, românii basarabeni?
- Trebuie să muncim cot la cot ca să consolidăm societatea. Suntem într-o mare familie cu locuitori de alte etnii şi nu trebuie să ne certăm și să luptăm între noi. Numai fiind uniţi, vom reuşi să construim o societate democratică şi să realizăm aspiraţiile noastre.
În familie trebuie să ne ascultăm unul pe altul. Marşurile provocatoare se nasc în minţile bolnave ale unor politicieni.

- Ce veţi face în aceste zile?
- Am de mult timp programat un turneu, de aceea nu voi fi în ţară în perioada respectivă.

Un articol de: Nicolae Roibu

Timpul

 

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.