Eugen Doga: MONOLOGUL DRAGOSTEI. Ziarul de Gardă. 29.12.2020

La sfârșit de an, l-am întrebat pe maestrul Eugen Doga cum a fost anul 2020 și ce așteptări are de la 2021. Nu a fost simplu să-l contactăm. De acasă de la maestru mereu ni se spunea: „Eugen Doga muncește. Creează. Pe parcursul zilei nu răspunde la întrebări”. Într-o dimineață devreme, ne-a răspuns cu acest MONOLOG plin de emoții, trăiri, așteptări.

Vai, nici nu poți pricepe ce s-a întâmplat cu timpul. Ba trece, ba nu trece, ba zboară ca fulgerul, ba parcă stă amorțit pe loc, mai ales acum, în timpul pandemiei.

Stau la pian și nici nu reușesc să liniez hârtia de note, cum ziua deja e pe sfârșite. Pe de altă parte, e atât de lungă calea spre sfârșitul acestui prizonierat între patru pereți în propria casă! Totuși, spre sfârșitul anului, timpul s-a răzgândit și a început să mai adauge câteva minute pentru fiecare zi care vine, parcă ar fi niște daruri de Crăciun. E bine, mergem spre primăvară! Razele acestei primăveri ce ne așteaptă și pe care nu le prea văd afară, eu le găsesc în frumoasele nuvele muzicale pe care le-am numit „Dialogurile dragostei”, pe versurile lui Mihai Eminescu și ale Veronicăi Micle. Sunt scrise deja aproape 60 de lucrări pentru voci, cor și orchestră. O parte dintre ele, cu titlul „Dialogurile dragostei”, au fost publicate și reeditate la Editura CARTIER, chiar în vârful pandemic al carantinei, cuprinzând două volume câte 25 de arii și romanțe. Printre cele mai noi lucrări de proporții aș remarca „Rugăciunea”, un recviem pe versuri de Mihai Eminescu, care a fost interpretat de ziua poetului, la 15 ianuarie, în acest an. Pentru concertul care urma să aibă loc la Kiev am scris două cântece despre acest minunat oraș. Din cauza pandemiei, concertul a fost contramandat pentru anul viitor. Datorită pandemiei, oricât de paradoxal ar suna, am realizat visul de mai mulți ani de a aduna muzica din filmele „Maria Mirabela” și „Maria Mirabela în Tranzistoria”, regizate de celebrul regizor și pictor Ion Popescu-Gopo. Filmul s-a bucurat de mare succes la publicul din toată lumea. Până în prezent, este cunoscut doar un singur cântec, minunat, interpretat de Mihai Constantinescu, dar acolo mai sunt și alte piese frumoase, cântece interpretate de Anda Călugăreanu, de cor și de copii, inclusiv „Cântecul de leagăn” pe versurile lui Grigore Vieru. Am terminat scrierea cărții „Cine sunt EU”, pe care am și dat-o la editură. Cartea va cuprinde peste 800 de pagini de meditații asupra multor subiecte, care mă preocupă pe parcursul vieții mele de artist, dar am încercat și să reanimez unele momente din copilăria mea, petrecuta în casa părintească. Am scris și un caiet de muzică pentru pian care se numește „Caiet de vară” și care completează ciclul de caiete publicate anterior, cum este „Caietul alb pe un pian negru” și „Caietul de iarnă”. Probabil, se va publica la Sanct-Petersburg. Am mai scris câteva cântece, printre care e și „Imnul lui Alexandru Ioan Cuza” pe versurile lui Nicolae Dabija, care este al treilea imn din cele dedicate marilor domnitori Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul. Dar cele mai multe dintre lucrări sunt numai pe hârtie. Societatea noastră foarte pasiv se acomodează la noile condiții în legătură cu pandemia de Coronavirus. Chiar și în condiții restrânse, s-ar putea face măcar niște înregistrări la radio a muzicii noi scrise, s-ar filma scurtmetraje despre muzică și autorii ei, s-ar realiza emisiuni online cu artiștii. Nici vorbă nu vine ca statul să achiziționeze măcar o lucrare muzicală. Chiar cele care se cântă mereu în concerte publice nu sunt remunerate. Deci, munca compozitorului nu e plătită ca cea a deputaților din parlament, pe care nici criza economică, nici pandemia nu le-a afectat… Toate apelurile către mai mulți guvernanți, pe parcursul a opt ani, apeluri colective și particulare, nu au dat niciun rezultat, iar problema cu drepturile de autori ale celor peste trei mii de artiști a rămas nerezolvată. Banii acestor autori au ajuns la unele ONG-uri, ori cine știe unde, și milioanele de lei câștigate de către oamenii de creație se așază în buzunarele acestor, nu știu de cine și cum, autorizați „ocrotitori” de drepturi de autori. Oare statul nu ar trebui să se intereseze de această problemă? Eu le-aș propune aleșilor să se mai odihnească puțin de atâta politică și să se mai gândească și la noi, creatorii nu de rapoarte, dar de opere de artă, care cântă această țară pe tot globul pământesc, să se gândească la cei care cresc și ne pun pe masă pâinea, la cei care sunt uitați de toată lumea, după ce au muncit întreaga viață, le-au asigurat un trai de lux acestor „slugi” ale poporului și acum nu au un bănuț în casă.

În 2021? Da, mi-aș dori mult ca, în anul viitor, să pot reveni din nou în scenă, să-mi văd „Dialogurile Dragostei” pe vreo scenă de teatru ori măcar să poată coborî sărmanul „Luceafăr” pe scena Teatrului de Operă și Balet, după atâția ani de tăcere. Ar trebui ca guvernanții noștri să știe că artiștii nu au ani de rezervă și doresc să-și vadă operele sale de creație cât mai sunt în viață. Dar nici publicul nu avem dreptul să-l sărăcim spiritual. „Ce, nu mai scrieți? V-ați săturat de bine?”, întreabă unii. Da, scriem, și mult scriem, numai că vai de „binele” nostru, când anii trec și urme nu mai rămân.

Totuși, nu ne lăsăm să fim atât de mâhniți. La mulți și frumoși ani, dragi admiratori ai muzicii mele și ai muzicii colegilor mei, pentru a aduna trăirile și simțirile noastre într-un cântec de bucurie. De bucurie, că trăim și veșnic visăm. La mai bine!

Pentru conformitate, A.G.

Ziarul de Gardă