Eugen Doga despre Gheorghe Vodă, „naşul” său în arta cinematogarfică // Mărturii. Flacara. 24.12.2018

Două mari personalităţi ale Neamului, născute în Transnistria şi Basarabia: compozitorul Eugen Doga (n. 01-03-1937) şi poetul, scenaristul, regizorul de film, Gheorghe Vodă (n.  24-12-1934 _ d. 24-02-2007).

Cum s-au cunoscut aceşti viitori maeştri?

Cum a început colaborarea în domeniul cinematografiei?

Cum au debutat împreună în primul lor film, lungmetrajul Se caută un paznicdupă Ivan Turbincă de Ion Creangă, cu un alt mare artist – Mihai Volontir în rolul principal?

Ce alte colaborări au mai avut în domeniul filmului şi muzicii?

Despre toate aceste minunate episoade din filmul vieţii lor ne povesteşte compozitorul Eugen Doga, care-l consideră pe Gheorghe Vodă „naşul” său în arta cinematogarfică ce i-a purtat noroc de-a lungul întregii vieţi.

Fragmentul de mai jos face parte dintr-un amplu dialog realizat, în 2006-2007, de scriitoarea Luminiţa Dumbrăveanu cu celebrul compozitor pentru cartea-document „Eugen DOGA: Muzica este prima şi ultima mea iubire” (ed. PRUT, Chişinău, 2012, 296 pag.):

   – Aşadar, în calitate de compozitor aţi debutat cu orchestra profesionistă în anul 1957, împreună cu Maria Bieşu, care v-a interpretat cântecul „Floare dalbă de livadă”. Vom vorbi în continuare despre debutul Dvs în film, pentru că majoritatea melomanilor au descoperit splendoarea muzicii Dvs anume prin intermediul filmelor artistice, televizate, de animaţie etc. Să începem acest capitol cu discuţia despre poetul, scenaristul şi regizorul de film Gheorghe Vodă, cel care este supranumit „naşul” Dvs în domeniul muzicii de cinema.

– La vârsta de 28 de ani, după ce am absolvit cea de-a doua facultate a Conservatorului de la Chişinău – compoziţia, mi-am dat seama că trebuie să nu mai scriu nimic, ceea ce învăţasem la facultate nu mă pasiona, iar ceea ce doream să scriu, muzică universală, muzică pentru toţi, nu ştiam cum s-o fac. Am tăcut timp de doi ani, cu toate că eram deja destul de popular, graţie artistei Ludmila Mişov. Pe mine, ţărănoiul cu ţărână sub unghii, mă frământa, mai mult în subconştient, ceea ce Eminescu a definit perfect ca un „nu ştiu ce” ş-un „nu ştiu cum”. Eram un mare visător. Doream să developez această taină ascunsă în mine, dar eram prea „crud”. Eram foarte mulţumit de ceea ce făceam, predam teoria muzicii la Şcoala de Muzică unde am învăţat, scriam cartea de teorie a muzicii şi credeam că mă voi consacra carierei pedagogice. Scriam câte ceva doar pentru lecţiile de solfegiu, ca elevii să însuşească materia mai uşor…

Şi uite, în aceste împrejurări ale vieţii mele, apare poetul Gheorghe Vodă, pe care nu-l cunoşteam. Se apropie de mine în troleibuz, lângă Biblioteca Naţională, mă prinde de mânecă  şi zice: „Dumneata eşti Eugen Doga?” Răspund afirmativ. „Hai, să ieşim!”, îmi zice Vodă. M-am cam pierdut cu firea, mă gândeam că mustăciosul acesta vrea să-mi tragă una la moacă, altfel pentru ce ar dori să mă scoată afară? Când colo, Vodă mă căuta cu o propunere importantă. S-a prezentat politicos şi mi-a spus că lucrează, împreună cu scenaristul Vlad Ioviţă, la filmul Se caută un paznic după Ivan Turbincă de Ion Creangă. Mi-a spus că toată echipa este de debutanţi: Vodă, Ioviţă, Volontir, Ungureanu, Şcurea, operatorul Pavel Balan şi m-a întrebat dacă nu vreau să fiu şi eu un debutant, care să scrie muzica pentru această comedie.

Am acceptat fără să mă gândesc prea mult, am înţeles că e o echipă de tineri înflăcăraţi, dornici să răstoarne lumea şi, într-adevăr, a ieşit un film extraordinar, care a luat şi trei prestigoase premii la Festivalul regional de film de la Riga (1968). Bucuria nu a fost, însă, de durată, pentru că filmul a fost repede interzis de CC al PCM, probabil, pentru că raiul şi iadul lui Ivan Turbincă, adică ale lui Ion Creangă, nu prea cadrau cu ateismul comunist. Pe cei de la CC i-a mai deranjat şi faptul că toată echipa de creaţie era constituită doar de moldoveni.

Am impresia că Gheorghe Vodă a avut o intuiţie în privinţa mea, pentru că putea foarte simplu să ia un alt compozitor în echipa lui. Precum se vede, mi-a purtat noroc în viaţă. Acesta a fost primul film pentru care am scris muzică şi mi s-a limpezit chiar de la debut cum trebuie scrisă o muzică pentru un alt gen de artă, cea cinematografică. Pentru filmul lui Vodă şi Ioviţă Se caută un paznic am scris de fapt muzică în stil bisericesc, dar în care am inclus elemente de muzică populară, corală, simfonică, de estradă, pentru copii. Toate într-o singură creaţie muzicală. Asta fac şi până în prezent, eu nu scriu pe genuri, eu scriu muzică. Şi încă ceva: nu mă apuc să scriu muzica până nu cercetez bine scenariul, romanul sau cultura popoarelor vizată în film. (…)

– Cu regizorul Gheorghe Vodă aţi avut şi alte realizări de succes…

– Da, mi-a plăcut să colaborez cu el. Am mai făcut împreună filmele Singur în faţa dragostei (1969), Vara ostaşului Dedov (1971), Chişinău, Chişinău (1971), în care am lansat-o pe Sofia Rotaru cu actualul imn al Chişinăului. Pentru mine colaborarea cu Gheorghe Vodă a fost o mare experienţă a vieţii, fapt pentru care îi mulţumesc acestui „naş” al meu în muzica de film.

   – „Se caută un paznic” de Gheorghe Vodă a fost turnat  în Nordul Bucovinei, între Prut şi Cernăuţi,  aveţi şi poze istorice de acolo. Emil Loteanu a ales, de asemeni, această parte a Moldovei lui Ştefan cel Mare pentru filmarea capodoperelor „Poienile roşii”, „Lăutarii”, episoade esenţiale din „Şatra”. Cunoaşteţi cumva de ce au ales anume Bucovina pentru filmări? Ştiaţi atunci că Bucovina a fost parte a Ţării Moldovei şi ulterior a României?

– Vodă şi Loteanu, care erau scriitori, sigur că ştiau adevărul despre trecutul istoric, dar pe atunci nu se vorbea despre aşa ceva, era URSS. Eu, recunosc, nu ştiam aceste date istorice. Cred că pe ei, ca cineaşti, i-a atras natura mirifică de acolo: Carpaţii, pădurile, peisajele, văile, râurile. Totul era minunat acolo. Românii din Bucovina şi-au păstrat limba, cântecele, portul popular. Era ceva de-a dreptul fascinant. Austriecii, după ce au luat partea de Nord a Moldovei  şi au numit-o Bucovina, au construit mult şi frumos acolo, fără să atenteze la valorile spirituale ale populaţiei autohtone. Îmi amintesc cu plăcere de scenele din acest film pitoresc realizate cu concursul populaţiei româneşti, scene cu costume autentice, cu muzică la vioară şi tobuşoară, cu chiote şi strigături ale fetelor şi flăcăilor din Bucovina. Dar ce bătrâni minunaţi am întâlnit acolo, cu plete albe până la umăr, în cămăşi şi iţari albi, cu zâmbet dulce şi ochi ageri. Sâmbăta şi duminica ieşea tot satul la plimbare în straie naţionale, făcute de ei sau de strămoşii lor. Era ceva ca de poveste!

Flacara Film: compozitorul Eugen Doga, regizorul Gheorghe Voda, maestrul de balet Constantin Rusu pe platoul de filmare a peliculei „Se cauta un paznic”, reg. Cernauti, 1967

Flacara Film: compozitorul Eugen Doga incantat de frumusetea dansurilor si costumelor romanilor din Bucovina, pe platoul de filmare a lungmetrajului „Se cauta un paznic”, reg. Cernauti, 1967

Flacara TV