Вы здесь

Când vorbim de Doga, vorbim de acasă, de mărțișor, de ghiocei, de tot ce se aude în vibrația primăverii. Academia de Stiinte a Moldovei. 25.02.2018


O zi deosebită, o zi cu o conotație aparte în istoria noastră spirituală, o zi care a trecut prin uitare, dar iată că a revenit - ziua dragostei la străbuneii noștri, numită Dragobete, o zi a sentimentelor celor mai nobile și înălțătoare, într-un An al Centenarului, a reunit, la Sala cu Orgă, iubitorii de muzică, artă, tradiții și valori, să trăiască revelația unui spectacol de romanţe intitulat sugestiv „De Dragobete, de Dor cu Eugen Doga”. Spectacolul de sâmbătă seara, a încheiat într-un fel, Anul Eugen Doga, prilejuit de cea de-a 80-a aniversare a îndrăgitului compozitor și academician. Spun într-un fel, pentru că maestrul Eugen Doga va fi și în acest an prezent în mai multe concerte atât în țară, cât și peste hotarele ei.
 
Spectacolul a fost prilejuit de lansarea Colecției ETERNA, muzică pe ritmuri universale, vol.1, semnată de compozitorul Eugen Doga, adusă în dar pentru noi de Dragobete, ziua dragostei la români.
 
Evenimentul s-a desfășurat cu susținerea și concursul dnei Ambasadoare Iuliana Gorea Costin, a dnei Larisa Zubcu, directoarea Sălii cu Orgă, a dlui Valeriu Matei, directorul Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu”, Chişinău și cu participarea artiștilor noștri îndrăgiți.
 
Felicitandu-i pe toți cu ocazia acestei zile deosebite, dorindu-le, în primul rând, ca acest an plin de dragoste, de sentimente nobile și înălțătoare să fie mereu plin în inimile și sufletele tuturor, Acad. Valeriu Matei a subliniat „E semnificativă această zi pentru că, odată cu acest concert ”De Dragobete, de Dragoste, de Dor cu maestrul Eugen Doga se încheie Anul Eugen Doga în RM și în spațiul românesc, an care a început anul trecut cu prilejul împlinirii maestrului a vârstei de 80 de ani”, a menționat directorul ICR, adresându-i îndrăgitului compozitor, în numele Institutului, felicitări, urări de sănătate, inspirație și succes. 
 
Cu un discurs inaugural la acest regal muzical a fost prezentă Dna Ambasadoare Iuliana Gorea Costin: „Dragostea ce mișcă sori și stele. Dacă dragoste nu e nimic nu e. Dumnezeu este iubire!”, și-a început discursul reprezentantul Guvernului României, accentuând că din dor și dragoste de oameni au apărut marele capodopere ale lumii, a fost creat patrimoniu universal. Din același sentiment, a remarcat oficialul, dar și din dorința de a ne vedea mai buni, mai frumoși și mai umani, compozitorul Eugen Doga coboară pentru noi în muzica sa ritmuri celeste. Dna Iuliana Costin a ținut să specifice că pentru a-i aprecia și promova creația, anul trecut, cu susținerea Inaltului Reprezentant pentru Republica Moldova si a Directiei Strategii Guvernamentale din cadrul Guvernului României a apărut la București Colecția „Eterna”, volumul I, muzica de colecție pe ritmuri universale, semnată de maestrul Eugen Doga. Iar în Anul Centenarului Marii Uniri, când consideram important, în primul rând, sa ne adunam zestrea spirituală acasă, la 15 Ianuarie, de Ziua Culturii Naționale, la sediul central al Institutului Cultural Român din București a fost lansată cea de-a II-a ediție a Colecției „Eterna”, apărută din drag pentru creația maestrului Eugen Doga, cu sprijinul Asociației de Dezvoltare pentru România, a soților Irina și Ceslav Ciuhrii, ”Casa Sărbătorii” din Chișinău, a dlor Ilie Busuioc , S.C.Ocean fish, si Anton Fistican, Best Personal Service și altor oameni de bună credință.
 
Considerăm că această colecție ar trebui să ajungă în toate școlile muzicale din Republicii Moldova și în toate bibliotecile publice, or, creația maestrului este un bun dăruit cu atâta dragoste nouă tuturor... Acest dar trebuie să fie accesibil pentru toți iubitorii de frumos!”
 
„Prin lansarea acestor doua ediții a Colecției „Eterna”, ne permitem sa credem într-un nou impuls pentru creația maestrului Eugen Doga”, a declarat doamna ambasadoare Iuliana Gorea Costin, dorindu-i mulți ani maestrului, ”să ne încânte în continuare cu muzica sa, să-l simțim alături, pentru că este un simbol al primăverii și al sentimentelor celor mai înalte. Atunci când vorbim de Eugen Doga, vorbim de acasă, de mărțișor, de ghiocei, de tot ce înseamnă vibrația primăverii. Să ne trăiți, Maestre! Va mulțumim pentru dragostea Dumneavoastră! La noi și binecuvântate primăveri!”.
 
În cadrul spectacolului au răsunat romanţe de Eugen Doga pe versuri de Mihai Eminescu, Veronica Micle, Grigore Vieru, Anatol Ciocanu şi Ion Podoleanu. Creațiile au fost interpretate de cunoscuții artiști - Ana Cernicova, Ion Timofti, Ana Morari, Cristina Scarlat, Alexandru Manciu, precum și de Corul de copii „Vocile Primăverii”, Corul Naţional de Cameră, condus de Ilona Stepan. Concertul a fost susţinut de Orchestra Naţională de Cameră a Sălii cu Orgă, sub bagheta prim- dirijorului Cristian Florea.
 
Celebra și îndrăgita lucrare „Hora prieteniei” de pe finalul spectacolului a armonizat perfect vocile copiilor și Corului Naţional de Cameră cu cel al publicului spectator, care a amplificat și a dat o rezonanță senzațională evenimentului cultural. Și ca un semn divin, de ziua Dragostei, un tânăr îndrăgostit și-a cerut iubita în căsătorie, pe scenă, fiind binecuvântat, bineînțeles, de maestrul Eugen Doga, iar artistul, împreună cu sala le-au cântat tinerilor îndrăgostiți La Mulți Ani!
 
Ce poate fi mai frumos, decât aceste frumoase fețe pe care le văd eu?, a exclamat fericit în toată splendoarea sa maestrul Eugen Doga, sugerându-le tuturor să-și păstreze această lumină și acest zâmbet, fiindcă le stă foarte bine astfel. Deși pe mulți din această seară i-a văzut prima dată, a mărturisit maestrul în maniera-i plină de umor, și-a dorit să-i văd încă mulți ani. „Fiecare dintre noi crede că viața este nesfârșită și este important să rămânem cu acest crezământ. Omul trăiește pentru a crea bunătatea”, a spus compozitorul, mulțumind iubitorilor creației sale pentru că au venit și în această frumoasă zi de Dragobete, la spectacol. Maestrul și-a felicitat publicul cu prilejul acestei frumoase sărbători de dragoste, care este cea mai frumoasă și asta „pentru că este a noastră”. Le-a dorit tuturor să păstreze acest sentiment pentru totdeauna, deoarece acesta este cel care ne înfrumuseţează viaţa, fiind sigur că cel mai frumos în viață este acel moment când oamenii se întâlnesc.
 
Cu titlu special, compozitorul Eugen Doga a adresat mulțumiri Institutului Cultural Român, Dnei Iuliana Gore Costin care i-au fost mereu un sprijin sigur în toate demersurile sale, atât în Republica Moldova, cât și în România, Orchestrei Naționale de Cameră, dirijată de Cristian Florea, artiștilor care îi sunt alături și îi cântă creațiile. „La Mulți Ani și ne vedem la 1 martie, când va veni sărbătoarea de Mărțișor care este proclamată așa numai din cauza că eu m-am născut atunci. Haideți să marcăm această sărbătoare a Mărțișorului, iar eu voi fi simbol al acestei sărbători!”, a glumit fericit maestrul.  
 
„Ceea ce s-a întâmplat astăzi în Sala cu Orgă, o sală arhiplină, aplaudând minute în șir, în picioare, dornică de acest contact muzical care înseamnă ritmurile celeste aduse pentru noi toți, este prea puțin, pentru că noi toți avem nevoie de muzica lui Eugen Doga care ne înalță, ne răscolește sufletul, care ne face să pătrundem în cele mai frumoase taine a ceea ce înseamnă sufletul omenesc, a ceea ce înseamnă primul fior al iubirii”, a spus Iuliana Gorea Costin la finele spectacolului. În context, Domnia Sa a precizat că în acest an atât de important pentru noi toți, ar fi pur și simplu mare păcat, dacă această muzică selectată cu atâta dragoste de maestrul care însemnă creația lui de o viață, n-ar ajunge la toți cei care au nevoie de aceasta.
 
Pe parcursul anului, compozitorul-academician Eugen Doga a susținut peste 50 de spectacole în Republica Moldova, România şi Federaţia Rusă. Unul din concertele, care l-a marcat în mod special a fost cel susţinut, la 1 ianuarie 2018, în oraşul Székesfehérvár din Ungaria, unde este înmormântat tatăl artistului, Dumitru Doga, căzut în 1945, chiar cu câteva luni înainte de terminarea celui de-al Doilea Război Mondial.

Eugen Doga s-a născut la 1 martie în 1937 în satul Mocra, raionul Râbniţa.


Galerie foto
Eugenia Tofan,
Centrul Media al AȘM
 
 

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.