Eşti aici

Un pian care cântă muzica maestrului Eugen Doga. 20.10.2025

Ideea acestui pian s-a născut într-o zi cu soare, într-un moment de liniște în care mi-am amintit de întâlnirile noastre frumoase cu Maestrul la Bonjour Café și de felul în care întreaga atmosferă prindea viață atunci când el se apropia de instrument. Mi-am spus că orașul merită să simtă din nou acea vibrație, iar oamenii – să își aducă aminte de sensibilitatea și lumina creațiilor sale.
Am pornit în căutarea unui pian alb cu coadă, așa cum îi plăcea lui. Nu mi-am dorit un simplu instrument, ci unul capabil să reproducă cu fidelitate atingerea sa delicată, mecanica fină și eleganța frazărilor pe care doar el știa să le așeze în sunet. Am reușit să găsesc un pian pe măsura acestui vis, unul care răspunde gingaș la cea mai mică apăsare, asemenea manierei în care Maestrul obișnuia să vorbească prin muzică.
Astăzi, în scuarul Catedralei, la Bonjour Café, acest pian redă zilnic acea sensibilitate unică a stilului său. Este modul nostru de a-l păstra aproape, de a-i cinsti creația și de a oferi trecătorilor o clipă de frumusețe din universul lui.

Lucian Chirtoacă

 

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.