Eşti aici

Serată de excepţie, marca Eugen Doga! Maestru şi-a prezentat noile compoziţii muzicale. Publica. 22.11.2015

Serată muzicală de excepţie organizată de compozitorul Eugen Doga.Maestrul i-a adunat acasă pe cei mai buni prieteni şi colegi pentru a le prezenta noile compoziţii.

Ca de fiecare dată, Eugen Doga a reuşit să impresioneze publicul. 

"Am prilejuit evenimentul acesta cu ieşirea de la tipar a cvartetului nr. 3 si 5care au fost publicate la Sankt Petersburg. Urmează să fie tipărite 4 şi 6 după care 1 si 2. Toate vor fi publicatela Sankt Petersburg, iar eu câte două o să le arăt aici în salon", a declarat maestrul Eugen Doga. 

Invitaţi aleşi pe sprânceană au păşit pragul casei maestrului. Printre aceştia se numără fostul ministru al Culturii, Ion Ungureanu, şi preşedintele Academiei de Ştiinţe, Gheorghe Duca.

"Muzica lui Doga este o muzică inedită. Este unica muzică de pe globul pământesc. Şi Doga este unic. Ca el nu mai este nimeni", a spus preşedintele Academiei de Ştiinţe, Gheorghe Duca. 

Muzicienii au recunoscut că au avut nevoie de mai multe repetiţii ca să interpreteze compoziţiile, din cauza complexităţii lor.

Soţia, Natalia Doga, a fost şi de această dată alături de maestru încurajându-l în tot ceea ce face.

"Tot timpul muncim. Domnul Doga, dis-de-dimineaţă până în noapte... şi eu lângă el. Aşa şi reuşim tot", a spus soţia maestrului, Natalia Doga. 

"Eu doresc la toţi spectatorii numai bine! Bucuraţi-vă de viaţă!", le-a urat compozitorul Eugen Doga. 

Publica.md

 

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.