Vous êtes ici

Seturi de CD cu opera compozitorului Eugen Doga vor fi repartizate în bibliotecile și școlile din țară. Moldpres. 15.01.2020

Chişinău, 15 ian. /MOLDPRES/. De Ziua Națională a Culturii, președintele țării, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu Eugen Doga, renumit compozitor, Artist al Poporului din URSS, deținător al Ordinului Republicii, Omul secolului XX în SUA, a relatat pentru MOLDPRES Serviciul de presă al Președinției.

În cadrul dialogului, părțile au făcut un schimb de opinii cu privire la situația din țară, în special, din domeniul culturii. De asemenea, Igor Dodon l-a anunțat pe Eugen Doga că așa cum s-a convenit anterior, cu sprijinul președintelui țării au fost fabricate 700 de seturi de CD cu opera marelui maestru, care urmează a fi repartizate în bibliotecile și școlile din țară.

Șeful statului și-a exprimat convingerea că această inițiativă va contribui la promovarea și perpetuarea operelor de o mare valoare a compozitorului Eugen Doga. „Suntem obligați să promovăm valorile menite să întărească sentimentul de mândrie de neam moldovenesc și devotamentul pentru creația artiștilor autohtoni”, a subliniat Igor Dodon.

Moldpres

 

 

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.