Vous êtes ici

FESTIVAL-CONCURS- Baia Mare, capitala romanței timp de două zile. Axa News. 7.11.2019

Municipiul Baia Mare a fost locul de desfășurare a celei de a IX-a ediții a Festivalului-concurs de romanțe „Poveste de toamnă”, eveniment care s-a bucurat de un real succes, dovadă fiind numărul mare de spectatori la fiecare din cele două spectacole.

Maramureșenii au avut ocazia în prima zi să îl asculte pe îndrăgitul Fuego, iar în 6 noiembrie, în ziua Galei, au urcat pe scenă Paula Seling și Vlad Miriță. Președintele juriului a fost celebrul compozitor din Republica Moldova, Eugen Doga, care a vorbit despre Maramureș, despre ce înseamnă muzică de calitate, în cadrul unei conferințe de presă. Doga a recunoscut că nu spune NU unei posibile colaborări cu Ansamblul Național Transilvania.

Acesta a amintit colaborările avute cu Paula Seling, pe care o consideră o artistă completă, dar și modul cum a ajuns să pună pe note acel vals considerat de UNESCO ca fiind a patra capodoperă muzicală a secolului XX. Este vorba despre valsul inclus în coloana sonoră a filmului “Gingașa și tandra mea fiară”.

Iuliana Dăncuș, directorul Ansamblului Național Transilvania, a spus că nivelul concurenților care s-au prezentat la festival a fost peste așteptări, juriul având o misiune dificilă.

Dragoș HOJDA

Axa News

 

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.