Vous êtes ici

Compozitorul-academician Eugen Doga a inaugurat programului cultural muzical pentru sezonul 2018-2019. Academia de Ştiinţe a Moldovei. 27.11.2018

„Eu cred că această seară a adunat multă lume, o lume de care îmi era dor, oameni pe care voiam să-i văd încă o dată. Și acest dor și această sete de a ne revedea s-au împlinit”

Din fericire, istoria are nu doar năravul, dar și virtutea să se repete, spunea cineva. Și, întrucât dragostea pentru artă este considerată a fi o virtute deosebită, Salonul „Eugen Doga Music Cafe” a invitat lumea bună la un eveniment înfrățit cu muzica, în Altarul artei frumosului compozitorului-academician Eugen Doga, de la Restaurantul „Vatra Neamului”, unde a fost inaugurat programul cultural muzical al compozitorului pentru sezonul 2018-2019. Maestrul Doga a oferit un frumos prilej, o nouă întâlnire de suflet cu iubitorii artei frumosului, dăruind oamenilor lumină, noblețe, liniște și împăcare, or, genialitatea întotdeauna a avut puterea de a schimba lumea spre bine.

Împreună cu gazda salonului, un vechi și bun prieten al maestrului, omul de afaceri Nicolae Avram, preşedintele Centrului Cultural „Vatra”, Omul care nu doar iubește arta, dar o susține și o promovează, cel cu care a și fost zămislită ideea genială de a deschide un salon muzical la Chișinău, au invitat într-un cadru restrâns, dar plăcut și relaxant oameni de spirit din cele mai diverse domenii, dar pe care îi unește dragostea pentru artă ce include cumva filosofia creației și gândirii maestrului Doga, asociată, mai nou, și cu preocuparea și talentul de scriitor al artistului. 
 
Și cum Eugen Doga este artistul care exprimă însuși esența neamului nostru, cel care știe să îmbine cel mai bine și armonios frumosul cu firescul, să facă să vibreze întreaga ființă atunci când îi asculți creația, la întâlnirea de vineri seara, 23 noiembrie, care a avut și un generic sugestiv „Toamna romantică”, au venit oameni de cultură, reprezentanți ai mediul academic, de afaceri, corpului diplomatic, artiști, jurnaliști care, după cum s-au exprimat chiar ei, au trăit o seara de vis alături de îndrăgitul compozitor, aceste întâlniri ale compozitorului cu oameni dragi sufletului, amintind de într-un fel de Salonul literar-muzical, la care era invitată lumea bună a vechilor Ieși, adică intelighențimea vremii, cum ar veni. Maestrul a fost onorat de prezența Ambasadorului Uniunii Europene în Republica Moldova, E.S. Peter Mihalko, Ambasadorului României, E.S. Daniel Ioniță, Ambasadorului Republicii Polonia, E.S. Bartlomiej Zdaniuk și altor distinși invitați.
 
Dacă anul 2017 a fost declarat de autorități „Anul Eugen Doga”, Centrul Cultural „Vatra”, a decis să lanseze, în incinta Restaurantului „Vatra Neamului”, proiectul „Eugen Doga Music Café”. Potrivit președintelui Centrului Cultural „Vatra”, Nicolae Avram, prin lansarea acestui proiect, s-a dat start suitei de evenimente culturale dedicate compozitorului Doga, renumit în toată lumea, atât pentru valsul considerat de UNESCO, una dintre cele patru capodopere muzicale ale secolului XX, cât şi pentru muzică scrisă de-a lungul carierei sale - circa 200 de filme, romanțe, piese instrumentale, simfonii, cântece de estradă etc.
Atmosfera feerică a serii a fost susținută de artişti care îi cântă melodiile, inclusiv, formația „Acord”, Ana Cernicova, Cristina Scarlat, precum şi de Trio Vatra Neamului, Taraful Vatra Neamului. Cu un număr artistic inedit a fost prezent ansamblul de dansuri de copii „Confetti”, conducător Elena Mazur. Adriana Babin, elevă de la Liceul republican de muzică „Ciprian Porumbescu” a cântat la nai, iar Nicoleta Sârbu de la același liceu a interpretat la pian melodia „Salon” a maestrului Eugen Doga. Recitalul artistic a fost urmat de un cocktail, iar oaspeții s-au delectat și cu bucate delicioase, combinate cu vinuri autohtone de excepție.
 
Fiind întrebat ce emoții îl încearcă acum, când vede atâta lume într-un local care îi poartă numele, maestru Eugen Doga a spus că își dorește ca aceste frumoase obiceiuri, tradiții să fie ca la strămoșii noștri, dar și ca la oamenii nobili care demonstrau aceste tradiții frumoase la Iași. „Chiar la aceeași Veronica Micle, unde se aduna toată lumea nobilă, ascultau muzică, recitau versuri. Tot aceea facem aici, la mine în salon. Suntem cam înstrăinați, de aceea, eu cred că asemenea întâlniri, aceste îmbrățișări sunt binevenite și influențează foarte benefic asupra spiritului nostru. Eu vă aștept cu mare drag și aici, în salonul acesta, și în cel de la mine de acasă”, a spus cu căldură maestrul, pentru că precizează el, aici este moldoveanul, aici este inima noastră cea darnică despre care atât se vorbește.
 
Maestrul a mărturisit că este foarte bucuros că la această serată a venit multă lume, o lume de care i-a fost dor. „Eu cred că această seară a adunat multă lume, o lume de care îmi era dor, oameni pe care voiam să-i văd încă o dată. Și acest dor și această sete de a ne revedea s-au împlinit. Îmi doresc doar ca lumea acesta să nu rămână dezamăgită. Mi-aș mai dori să menținem acest dor de a ne mai revedea și eu chiar vă îndemn să veniți aici, în salon proiectul „Eugen Doga Music Café”, dar să nu uitați că mai avem un salon la mine acasă pe strada Eminescu 53. Vreau să ne vedem, să ne simțim oameni, să simțim că suntem acasă, deoarece, casa permanent ne cheamă. Casa este pustie dacă nu sunt oaspeți, iar oaspeții de astăzi sunt o mare bucurie, dar și o răsplată a muzicienilor și eu doresc la toată lumea să se simtă așa cum mă simt eu”, a spus cu bucuria care i se citea pe chip artistul, mulțumind oaspeților că au venit,dorindu-le sănătate și ani de viața lungă.    
    
Prezent la frumosul eveniment, Ambasadorul României la Chișinău, E.S. Daniel Ioniță, a menționat că Eugen Doga estre un muzician respectat nu doar în Republica Moldova și în România, dar și pe toate continentele. „Este un maestru al muzicii care, de fiecare dată, ne face să vibrăm când îi ascultăm muzica. Consider că sunt importante aceste evenimente, deoarece Eugen Doga ne-a adunat pe toți împreună și așa cum spunea, dacă avem o șansă, trebuie să o folosim. Trebuie să-i mulțumim maestrului Doga pentru tot ce a făcut pentru noi și să-i spunem că îl iubim atât și atunci când putem să facem asta”, a menționat diplomatul.
 
În perioada 2018-2019, Centrul Cultural Vatra și-a propus să organizeze următoarele evenimente la Salonul Eugen Doga Music Café:
23 noiembrie 2018 – Seara de creaţie „Toamna romantică”
21 Decembrie 2018 – Ajunul Crăciunului – Sărbătoarea Naşterii Domnului Iisus
15 Ianuarie 2019 – „Dialoguri de iubire” în lirica eminesciană
22 Februarie 2019 – „Dragobetele” – sărbătoarea iubirii, tradiţiilor si obiceiurilor
8 Martie 2019 – „Ziua internaţională a Femeii”
 
Amintim că Salonul „Eugen Doga Music Café„ a fost inaugurat la 2 martie 2018, în incinta restaurantului „Vatra Neamului”, cu prilejul zilei de naștere a maestrului Eugen Doga (n. 1 martie 1937), titulatura fiind inspirată de brand-ul compozitorului pe Internet  www.dogamusic.com.

Galerie foto
 
Eugenia Tofan,
Serviciul de Presă al AȘM
 

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.