Vous êtes ici

Comunicat de presă Maestrul Eugen Doga în cadrul proiectului ”Orchestra Unirii leagă orașele Unirii”. Ziua de Constanta. 14.10.2018

Comunicat de presă: Maestrul Eugen Doga în cadrul proiectului ”Orchestra Unirii leagă orașele Unirii”
Concertul susținut în după-amiaza zilei de 12 octombrie 2018 de Orchestra Unirea din Focșani la Cernăuți în cadrul turneului "Orchestra Unirea leagă orașele Unirii" a fost unul de excepție. Artiștii au avut parte de o primire emoționantă în Cernăuți, publicul adunat în fața Filarmonicii de stat aplaudând chiar și sosirea autocarului. Orchestra Unirea, aflată pentru prima dată la Cernăuți, a concertat în fața unei săli arhipline care a aplaudat îndelung prestația Maestrului Eugen Doga care a încântat cu lucrările sale atât comunitatea românească din Cernăuți, dar și pe ucrainienii veniți în număr mare în sala de concerte a Filarmonicii de Stat.
 
Pe parcursul a peste două ore de concert, publicul a ascultat, aplaudat și ovaționat lucrările simfonice ale Maestrului Eugen Doga, dar și compozițiile lui Ciprian Porumbescu, Sigismund Toduță, Paul Constantinescu, Șerban Nichifor și Vlad-Răzvan Baciu. Supranumit „Maestru în artă, Artist al Poporului şi Om al Mileniului”, compozitorul Eugen Doga a adunat pe parcursul vieții numeroase distincții şi premii naționale şi internaționale, fiind înscris în lista celor 200 de personalități ale lumii, lucruri atât de bine știute în Cernăuți, unde maestrului i s-a cerut bis la ”Gramofon Vals”.
 
”Mi-a fost dor de dumneavoastră căci nu ne-am mai văzut încă din timpurile sovietice. Dorul, atât de frumos spus în românește este cel care ne unește, cel care ne ține împreună”, le-a spus Maestrul Eugen Doga celor veniți să îl asculte.
 
Alături de artiștii români și de maestrul Eugen Doga pe scena Filarmonicii de stat din Cernăuți au evoluat o serie de artiști români din Ucraina: soprana Elena Ursuleac, artistă emerită a Ucrainei, și tenorii Gheorghe Posteucă, profesor la Facultatea de Muzicologie a Universității din Cernăuți, precum și Alexandru Tărâțeanu, absolvent al secției de canto a Universității ”George Enescu” din Iași.
 
Concertul de la Cernăuți a fost organizat cu sprijinul Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți și al Consulatului General al României în Cernăuți.
 
Turneul internațional "Orchestra Unirea leagă orașele Unirii" este finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale prin Programul "Centenar" și este implementat in parteneriat de către Direcția Județeană pentru Cultură Vrancea si Ateneul Popular "Maior Gheorghe Pastila" Focșani. Proiectul are rolul de a celebra Centenarul Marii Uniri printr-un itinerariu cultural în oraşele-simbol care şi-au legat numele de unirea tuturor provinciilor româneşti.
 
În următoarele zile, muzicienii orchestrei Unirea și cei doi soliști ai turnelui, violonista Diana Jipa şi pianistul Ştefan Doniga, vor încheia turneul prin susținerea concertelor de la Bucureşti și Alba Iulia: miercuri, 17 octombrie, de la ora 19, va avea loc concertul din Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă din București iar joi, de la aceeași oră, va fi ultimul concert, în Sala Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia.
 
Accesul la toate concertele turneului extraordinar "Orchestra UNIREA leagă oraşele Unirii este liber, iar concertele pot fi urmărite în direct si pe pagina de facebook a Direcției Județene pentru Cultură Vrancea, "Monumente în Vrancea": https://www.facebook.com/monumente.vrancea/).
              Regăsiți mai jos calendarul turneului și programul complet al concertelor din cadrul proiectului "Orchestra Unirea leagă orașele Unirii":
Calendarul turneului
Miercuri, 17 octombrie 2018, ora 19,00 – București/ Sala Auditorium                                                                      Joi, 18 octombrie 2018, ora 19,00 – Alba-Iulia/Sala Casei de Cultură a Sindicatelor

Ziua de Constanta

 

 

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.