Sâmbătă, sala Palatului Naţional din capitală s-a luminat de versul lui Mihai Eminescu şi de muzica maestrului Eugen Doga, la cea de-a 161-a aniversare din ziua naşterii poetului-nepereche.
Consacrat zilei de naştere a marelui poet, spectacolul a purtat genericul „Vreme trece, vreme vine!”, după cunoscuta „Glossă” eminesciană. Organizat de către Primăria municipiului Chişinău, în cadrul lui au răsunat mai multe creaţii semnate de compozitorul Eugen Doga pe versurile lui Mihai Eminescu. Fiind acompaniaţi de Orchestra de cameră a Sălii cu Orgă, Laura Balicov a interpretat la pian un sonet de Eugen Doga, Ionel Manciu (la vioară) - „Balada”, iar fratele său, violonistul Alexandru Manciu, a debutat în calitate de cântăreţ cu piesele maestrului „Ochiul tău iubit” şi „Să ţin încă o dată”. Amintim că toţi aceştia sunt discipolii profesoarei Galina Buinovschi de la Liceul de muzică „Ciprian Porumbescu”. Cu deosebite emoţii a fost ascultată şi piesa „Scârţâiala” de acelaşi autor, interpretată la vioară de Alexandrina Croitor şi Mihaela Agafiţa, eleve în clasa I la liceul sus-numit, susţinute la pian de Igor Voronin.
Maria Mocanu a readus în scenă „Colindul pentru Eminescu” pe versurile lui Arcadie Suceveanu şi cunoscuta piesă „Galbenă gutuie” pe textul lui Adrian Păunescu. Ea a fost acompaniată de grupa mică a Coralei „Vocile primăverii”. Un loc aparte în cadrul spectacolului l-au avut Ansamblul de acordeonişti „Concertino” (conducător - Eugen Negruţă) şi soliştii Operei Naţionale Cristina şi Alexei Terentiev.
Marea surpriză a serii a fost însuşi compozitorul Eugen Doga, care a interpretat la pian celebrul vals din filmul „Gingaşa şi tandra mea fiară”, considerat de către fostul preşedinte al SUA Ronald Reagan „valsul secolului XX”.
Un recital de versuri din creaţia eminesciană a prezentat actorul Nicolae Jelescu. Spectacolul s-a încheiat cu evoluarea cunoscuţilor interpreţi de peste Prut Paula Seling şi Ovi.
1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.