Sie sind hier

Eugen Doga imprimă pentru Teleradio-Moldova. TRM. 19.03.2013

După mai bine de două decenii, compozitorul Eugen Doga a decis să facă înregistrări pentru fondurile Companiei Teleradio-Moldova (TRM). În premieră, la pupitrul orchestrei naţionale, s-a aflat autorul muzicii.
”În 76 de ani am avut ocazia să dirijez orchestra cinematografiei din Moscova, orchestra de cameră din Bucureşti, dar cu ai tăi e mai plăcut fiindcă te înţelegi foarte bine. Bravo muzicanţilor, sunt foarte buni. În sfârşit, după 23 de ani ne-am întors la creaţia lui Eugen Doga, se vede că s-a copt acum. Am imprimat orchestra, mai rămâne de suprapus corul și soliştii. "O lacrimă de iubire" de Veronica Micle, vreau să termin această poveste de dragoste”, a subliniat  Eugen Doga.

Regizorul de sunet, Veaceslav Butucel, spune că pentru cultura națiunii acesta este un eveniment deosebit care va rămâne în arhivele TRM. ”E o plăcere să lucrezi cu aşa maestru precum Eugen Doga, la care totul e pus pe poliţă. Cred că vom avea un rezultat frumos”.


 

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.