Seria concertelor cu genericul „Perlele lui Eugen Doga”, prilejuite de cea de-a 80 aniversare de la naşterea celebrului compozitor, a debutat într-un spaţiu încărcat de istorie. Duminică seara creaţiile maestrului au răsunat în preajma unui castel restaurat din apropierea capitalei, iar pe 21, 22 şi 23 septembrie vor avea loc concerte în aer liber la alte importante monumente de istorie şi arhitectură din ţară, relatează Mesager.
O atmosferă inedită, creata de renumite compoziții muzicale, interpretate de Orchestra şi soliştii Teatrului Naţional de operă şi balet "Maria Bieşu", precum şi de alţi îndrăgiţi cântăreți, tinere talente pentru care interpretarea muzicii lui Doga este o imensă fericire şi responsabilitate.
Cele două ore de muzică, revelaţii spirituale au trecut ca o clipă, mai ales că în scenă, a evoluat şi autorul muzicii. Eugen Doga a cântat la muzicuţă, iar în final, la pian a cântat celebrul vals din filmul „Dulcea şi tandra mea fiară”.
Concertul a fost organizat în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării.
Concertele aniversare „Perlele lui Eugen Doga” vor continua în septembrie şi la alte monumente de istorie şi arhitectură din țară, precum Biserica Adormirea Maicii Domnului din Căuşeni, Cetatea Soroca, conacul „Manuc-Bey” din Hânceşti.
TRM
1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.