Sie sind hier

Natalia Doga, soția maestrului Eugen Doga: „Ne-a unit tăcerea…”. JURNAL DE CHIȘINĂU. 8.03.2017

Născut de Mărțișor, renumitul compozitor Eugen Doga a aniversat miercuri venerabila vârstă de 80 de ani. Tot în 2017, artistul și doamna inimii sale vor sărbători 55 de ani de căsătorie. În toți acești ani, Natalia Doga a preferat discreția, rareori apărând în fața obiectivelor camerelor de filmat. În premieră, pentru JURNAL de Chișinău, soția maestrului vorbește despre ziua în care l-a cunoscut pe Eugen Doga, despre cum a învățat limba română și dacă a stat mult pe gânduri atunci când a trebuit să schimbe Moscova pe Chișinău.

De fiecare dată când îl telefonam pe maestrul Doga acasă, la Chișinău, cea care ne răspundea prima la apel era doamna inimii sale. Are vocea caldă și un zâmbet pe care i-l ghicești chiar și de la celălalt capăt al firului. Afirmă că nu-i place să ofere interviuri, de aceea nici nu am îndrăznit să insistăm. Marțea trecută însă, când am sunat la numărul de telefon al familiei Doga și ne-a răspuns, ca de obicei, soția maestrului, am decis să ne-ncercăm norocul, mai ales că sărbătoritul familiei era încă la Moscova și urma să ajungă acasă abia noaptea.

Am întrebat-o dacă ar vrea să ne povestească despre cum l-a cunoscut pe maestrul Doga. Și domnia sa ne-a răspuns pe loc, cu amabilitate: „Pentru că citim JURNALUL în fiecare săptămână, o să încerc să vă spun câte ceva”. Însă înainte de a ne vorbi, și-a cerut scuze pentru faptul că motanul familiei ne va deranja cu mieunatul său.

La masa de sărbătoare s-au adunat toate rudele

De 55 de ani, de când sunt împreună, primul „La mulți ani!” spus compozitorului Eugen Doga vine din partea soției sale. „În acest an însă a venit și fiica noastră din România, pentru a petrece în familie ziua de naștere a tatălui. Este o vârstă însemnată, totuși, iar la masa de sărbătoare s-au adunat toate rudele: și cele din Camenca, și cele din Râbnița”, ne spune doamna inimii lui Eugen Doga.

S-a născut în Rusia și de mică era îndrăgostită de muzica clasică, iar în R. Moldova a venit pentru a studia la Institutul de Arte. Spune că nu i-a fost greu să schimbe Moscova pe Chișinău.

„A ști să taci la timp e o calitate foarte bună…”

„Nu am stat nicio clipă pe gânduri atunci când a trebuit să las în urmă Rusia de dragul soțului meu – am simțit din prima că el îmi este sufletul pereche. Suntem de 55 de ani împreună: știu când să tac și când să vorbesc. Și a ști să taci la timp este o calitate foarte bună. Trebuie să înțelegi că omul are nevoie uneori de liniște, de intimitate.

De cum am venit în R. Moldova, domnul meu mi-a spus că în această țară se vorbește româna, limbă pe care nu am învățat-o chiar atât de ușor, căci prin anii `70 aici se vorbea mai mult rusește. După anii `80 însă am început să învăț mai aprofundat limba țării și am început să citesc în română”, ne povestește Natalia Doga.

Despre cum i-a ales fiicei numele

Atunci când își însoțea soțul la Moscova ori mergea încolo ca să-și viziteze familia, din geamantanul ei nu lipseau cărțile în limba română. Citea foarte mult, iar la trei ani de la nuntă, când s-a născut unica lor fiică, Natalia Doga știa deja să-i spună povești în limba română.

„În familia noastră se vorbește doar româna, iar fetei noastre eu i-am ales numele. Viorica a venit pe lume într-o zi de primăvară. Așa s-a întâmplat că în acea perioadă tocmai vizionasem un film românesc unde am auzit pentru prima dată acest frumos prenume. Și mi-a plăcut atât de mult încât am decis că așa o s-o cheme și pe fetița noastră, care s-a născut în perioada când înfloresc viorelele”, ne spune soția maestrului.

„M-a ajutat de fiecare dată”

Nu e deloc ușor să fii soția unui geniu. Natalia Doga ni se confesează că atunci când s-a măritat, primul lucru pe care l-a învățat a fost să înțeleagă ce presupune munca unui om de creație.

„Trebuie să ai încredere în omul de lângă tine și să înțelegi că artistului trebuie să-i lași oaza lui de singurătate. Dacă-l vezi lucrând, nu da buzna peste el ca să-l întrebi ce scrie ori la ce se gândește în acel moment. Ori și mai rău: să începi a striga că nu te ajută la muncile casnice și că nu-ți acordă timp suficient. Nu! Trebuie să știi să aștepți. De fapt, în familia noastră nu au existat probleme de acest gen. În primul rând, Eugen Doga este omul care muncește foarte mult în fața pianului, dar și prin gospodărie. Vine de la sat, așa că știe să facă de toate și m-a ajutat dintotdeauna. Eu nu stau doar cu mătura în mână și nici pe el nu a trebuit să-l cicălesc să mă ajute prin casă. În familia noastră ne înțelegem din priviri. Sunt fericită și sunt norocoasă că am parte de un soț atent. Eugen Doga știe ce înseamnă casă și familie, doar că nu prea are timp să stea mai mult pe lângă noi. Însă și eu, și cu Viorica, suntem înțelegătoare”, povestește Natalia Doga, care până ieși la pensie a lucrat într-o instituție de cercetări științifice.

„Furată” pentru totdeauna

Știe să dea dovadă de înțelepciune și susține că femeile nu trebuie să uite de ele însele, că trebuie să tindă spre o dezvoltare intelectuală. Consideră că femeia nu poate să stea doar în casă, la cratiță și să nu vrea să facă ceva pentru sine. „Cum ar fi, de exemplu, să citească o carte”, adaugă ea.

Își aduce aminte ca astăzi cum l-a întâlnit pe cel care avea să-i devină soț. Era o zi de august. Ea avea 23 de ani și abia absolvise facultatea.

„Ne-a unit tăcerea. Ne plăcea să ascultăm liniștea din jur, să admirăm frumosul cerului și luna. De fapt, când ne-am căsătorit ne cunoșteam de foarte puțin timp. Ieșisem împreună doar trei zile, după care eu am plecat la părinți, în Rusia. Iar peste 10 zile a venit cel care avea să mă fure pentru totdeauna. Înainte mergeam împreună la Moscova, însă în ultima vreme eu prefer să rămân acasă – drumul e prea obositor… Dar vorbim destul de des la telefon, iar datorită internetului acum avem posibilitatea să ne și vedem. Mi-e dor de el când nu e lângă mine, însă nu am ce face – artistul fără artă nu poate exista”, ne-a declarat soția celui supranumit „Om al Mileniului”.

Mesaj de felicitare

La sfârșitul discuției, Natalia Doga a ținut să vină cu un mesaj de felicitare adresat soțului ei: „Îi doresc cât mai multă sănătate și să-l ajute Dumnezeu să realizeze tot ce și-a propus”. Și Viorica, fiica soților Doga, i-a transmis o urare tatălui ei prin intermediul ziarului JURNAL de Chișinău: „Pentru noi, familia ta, cel mai important e să ne fii alături cât mai mult timp. Să ne fii mereu sănătos!”.

În unul din numeroasele interviuri pe care ni le-a oferit, maestrul Eugen Doga ne-a mărturisit că nu şi-a sărbătorit niciodată ziua de naştere, nici măcar în copilărie, pentru că… nu-i place. Ne-a mai spus că în această zi merge la biserică pentru a aprinde lumânări în memoria mamei sale, pe care a petrecut-o pe ultimul drum acum 27 de ani, chiar de ziua lui.

Lui Eugen Doga îi place să-şi înceapă dimineţile admirând primăvara frumoasă. Apoi să-şi îndrepte privirea către pianul care încă tace și spre hârtia curată pe care aşteaptă cu nerăbdare să-şi aştearnă noile creaţii. Amintim că în 2014, două dintre piesele lui Eugen Doga, valsul „Gramofon” şi cel din filmul „Mândra şi tandra mea fiară”, au fost incluse în topul internațional „Top 200 Classical Pieses”, realizat de HistoryRundown, alături de cele ale clasicilor Beethoven, Strauss, Bach, Mozart, Verdi și Ceaikovski.

 JURNAL DE CHIȘINĂU

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.