Sie sind hier

Omul de cultură Ion Ungureanu a murit (audio). Radio România Oltenia Craiova. 28.01.2017

Omul de cultură Ion Ungureanu a murit astăzi, la vârsta de 81 de ani, la Spitalul Colţea din Bucureşti. Ion Ungureanu a fost un actor şi un regizor român din Republica Moldova, iar, în perioada 1990-1994, a ocupat fotoliul de ministru al Culturii şi Cultelor din această ţară. A fost deputat în primul Parlament al Republicii Moldova şi cel care a citit declaraţia de independenţă a ţării în Piaţa Marii Adunări Naţionale de la Chişinău. Personalitatea sa a fost evocată de compozitorul Eugen Doga, din Republica Moldova, cu care a colaborat mai bine de 40 de ani şi care s-a aflat astăzi lângă el, în ultimele clipe de viaţă:

Radio România Oltenia Craiova

Vestea trecerii la cele veșnice a maestrului Ion Ungureanu ne-a îndurerat prin pierderea OMULUI care și-a consacrat viața idealurilor naționale, luptei pentru identitate și consolidarea valorilor naționale, regizor desăvârșit și simbol al teatrului național, a cărui creație va rămâne mereu în patrimoniul cultural al Republicii Moldova.

Maestrul Ion Ungureanu şi-a dedicat întreaga viață dezvoltării culturale a țării prin activitatea de regizor, actor de teatru și de film, scriitor, dar și prin activitatea administrativ-politică, în rol de deputat și primul Ministru al Culturii Republicii Moldova (1990-1994).

În calitate de ministru a creat teatre, a instalat monumentul Lupoaicei de la Roma în scuarul Muzeului Naţional de Istorie și a repus la locul său inițial monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfînt. A reușit, contrar condiției existențiale, să creeze adevărate valori în teatru ca regizor, în film ca actor.

În memoria noastră vor rămâne lecțiile de viață, de istorie și cultură ale maestrului citind Declaraţia de Independenţă a ţării în Piaţa Marii Adunări Naţionale de la Chişinău, purtând dialoguri cu admiratorii, instruind discipolii sau conturând direcțiile de dezvoltare a culturii naționale și a țării. Vii rămân rolurile din filme și spectacole, bunătatea și bucuria pe care maestrul Ungureanu reușea s-o trezească în sufletele noastre.

Datorăm respectul nostru celui care a fost Ion Ungureanu și resimțim împreună cu toți iubitorii de frumos golul imens pe care îl lasă în urmă titanul teatrului național. Creația lui Dumnezeu este prin oameni. El l-a dăruit acestui popor pe Ion Ungureanu, care ne-a luminat drumul prin labirintul istoric al acestui pământ.

Compasiune familiei și tuturor celor cărora le-a fost apropiat, care l-au admirat și prețuit ca om și personalitate de excepție a culturii naționale.

Dumnezeu să-l odihnească în pace.

Igor Dodon, Președinte al Republicii Moldova

Andrian Candu, Președinte al Parlamentului

Pavel Filip, Prim-ministru

Monica Babuc, ministru al culturii

Gheorghe Duca, președinte al Academiei de Științe a Moldovei

Ion Druță, scriitor, dramaturg, academician

Eugen Doga, compozitor, academician

Vladimir Curbet, președinte de onoare al Ansamblului „Joc”

Mihai Cimpoi, critic literar, academician

Sandu Grecu, președinte al Uniunii Teatrale

Sergiu Prodan, președinte al Uniunii Cineaștilor

Nicolae Dabija,academician, scriitor, istoric literar

Tudor Zbîrnea, director general al Muzeului Național de Artă al Moldovei

Corpul neînsuflețit al regretatului Ion Ungureanu va fi depus în data de 31 ianuarie 2017, ora 02.00 noaptea, la Sf. Teodora de la Sihla, iar la 10.00 va fi adus pentru un omagiu de rămas bun în incinta Palatului Național „Nicolae Sulac”, după care cortegiul funerar se va îndrepta către Cimitirul central armenesc, unde va fi înhumat la locul său de veci.

Guvernul Republicii Moldova

 

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.