Sie sind hier

(video) Eugen Doga: Am pierdut libertatea definitiv. Politik.md. 1.09.2015

Maestrul Eugen Doga susține că talentul pe care îl are l-a făcut, într-un final, să piardă definitiv libertatea. Mărturia a fost făcută astăzi, în fața elevilor de la Liceul Academiei de Științe, comunică Politik.md.
Potrivit compozitorului, tot ce primești de la natură trebuie răsplătit, inclusiv atunci când e vorba de vocație.
”Nu am fost niciodată în viață la mare. Nu știu ce înseamnă concediu sau zi de odihnă. Unii zic că duminica e zi liberă, dar nu, pentru mine ea nu există. Eu sunt artist liber din 71. Am lucrat în viață, angajat fiind, numai cinci ani. La Ministerul Culturii am lucrat cinci ani, am predat teoria muzicii și compoziția tot cinci ani, la editură am lucrat cinci ani. Toate le făceam paralel. Numai când am devenit liber am înțeles că am pierdut libertatea definitiv. Nu o mai am fiindcă sunt foarte foarte multe muzici care trebuie scoase. Cred că este datoria fiecăruia dintre noi, care simte că are o vocație. Vocația este o avansă de la cel de sus, de la părinți, care trebuie răsplătită pe urmă. Astfel, te obligă: cu cât mai mult ai primit, cu atât mai mult trebuie răsplătit”, consideră maestrul.
Eugen Doga a fost prezent astăzi la careul de început de an școlar de la Liceul Academiei de Științe. Acesta le-a urat elevilor răbdare și perseverență în următorul an școlar.
Politik.md

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.