当前位置

Federaţia Rusă

Ziua de 2 iunie 2017 a fost o evadare în lumea sublimului nu doar pentru compozitorul academician Eugen Doga, dar și pentru cei care au ales să petreacă această dată istorică alături de maestru, alături de muzica și lumina pe care o emană odată cu ea. Prestigiosul Palat al Kremlinului din capitala Federației Ruse (fostul Palat al Congreselor) a găzduit un Spectacol de Gală al Mesagerului muzicii noastre în lume, dedicat aniversarii a 80-a din ziua nașterii.

Maestrul Eugen Doga a celebrat astăzi jubileul de 80 de ani în cadrul unui eveniment, organizat în incinta Parlamentului Republicii Moldova.

„N-am insule, n-am vapoare, n-am nici măcar maşină.. eu am ceea ce am – muzica”, a precizat maestrul, care a fost felicitat la eveniment şi cu un tort sub formă de pian alb.

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.