当前位置

Academia Română și Academia Moldovei, omagiate la Palatul Elisabeta. Casa regală a României. 3.04.2015

În numele Majestății Sale Regelui Mihai I, Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu oferă, la Palatul Elisabeta, un dejun oficial joi, 2 aprilie 2015, la care sunt invitați reprezentanți de seamă ai Academiei Române și Academiei de Științe a Moldovei.

Vineri, 3 aprilie, se împlinesc 149 de ani de la înființarea Academiei Române. Cu această ocazie, Familia Regală a dorit reunirea simbolică a celor două academii românești la Palatul Elisabeta.

Anul viitor, atât Casa Regală, cât și Academia Română vor aniversa un secol și jumătate de existență.

Academia Română și Academia Moldovei vor fi reprezentate de cei doi președinți, academicianul Ionel Valentin Vlad și academicianul Gheorghe Duca.

Vor lua parte la dejun academicienii Cristian Hera – vicepreşedinte al Academiei Române, Bogdan C. Simionescu – vicepreşedinte al Academiei Române, Victor Voicu – secretarul general al Academiei Române, Dan Berindei – preşedinte de onoare al Secţiei de ştiinţe istorice şi arheologie a Academiei Române, Ionel Haiduc – preşedintele Academiei Române în perioada 2006-2014, Păun Ion Otiman – secretarul general al Academiei Române în perioada 2006-2014, Maya Simionescu – directorul Institutului de biologie şi patologie celulară „N. Simionescu”, vicepreşedinte al Academiei Române în perioada 1998 – 2006, Eugen Simion – directorul Institutului de istorie şi teorie literară „G. Călinescu”, preşedintele Academiei Române în perioada 1998 – 2006, Octavian Popescu – directorul Institutului de biologie al Academiei Române, Aurel Iancu – preşedintele Secţiei de ştiinţe economice, juridice şi sociologie a Academiei Române, Ioanel Sinescu, Prof. Dr. Irinel Popescu – membru corespondent al Academiei Române, Prof. Arh. Şerban Sturdza – membru corespondent al Academiei Române, Vladimir Hotineanu, preşedinte al Comisiei parlamentare pentru cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media al Academiei Moldovei, Ion Tighineanu, prim-vicepreşedinte al Academiei Moldovei, Aurelian Gulea, coordonator al Secţiei ştiinţe naturale şi exacte al Academiei Moldovei, Stanislav Groppa, coordonator al Secţiei ştiinţe medicale al Academiei Moldovei, Maria Duca, rector al Universităţii Academiei Moldovei, Nicolae Dabija – membru corespondent al Academiei Moldovei, scriitor, Secţia de Ştiinţe Umanistice şi Arte, Eugen Doga, compozitor, Secţia de Ştiinţe Umanistice şi Arte a Academiei Moldovei, Mihai Cimpoi, cercetător ştiinţific principal al Institutului de Filologie al Academiei Moldovei, Valeriu Rudic, director al Institutului de Microbiologie si Biotehnologie al Academiei Moldovei, Grigore Belostecinic, rector al Academiei de Studii Economice din Moldova, Ion Bostan, rector al Universităţii Tehnice a Moldovei, Gheorghe Ţîbîrnă, coordonator al Secţiei ştiinţe medicale și Ion Toderaș, director al Institutului de Zoologie.

Au fost invitați membri ai Corpului Diplomatic acreditat la București și reprezentanți ai instituțiilor Statului.

Casa regală a României

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.