当前位置

Compozitorul Eugen Doga, la 86 de ani. Ion Ceban: La mulți ani, maestre! Ion Ceban. 1.03.2023

Renumitul compozitor Eugen Doga împlinește astăzi 86 de ani. Cu ocazia zilei sale de naștere, un mesaj de felicitare a fost transmis de primarul general al Capitalei, Ion Ceban, care i-a mulțumit maestrului pentru tot ce a făcut prin creațiile sale și că a dus cu demnitate și continuă să ducă faima țării în străinătate.

”La mulți ani, Eugen Doga! Maestru în tot ceea ce face și creează, un om extraordinar. Este exemplu pentru generații întregi. Să fii sănătos Maestre, suntem mândri!”, a scris Ion Ceban pe pagina sa de pe o rețea de socializare.

Amintim că, săptămâna trecută, Primăria Chișinău a semnat un Memorandum de colaborare cu marele compozitor Eugen Doga, document care prevede promovarea creației maestrului, dar și fondarea Centrului Cultural „Eugen Doga”. Instituția își va avea sediul într-o clădire istorică din centrul Capitalei și va găzdui un centru de creaţie destinat în special tinerelor talente, un mic muzeu, un spaţiu pentru concerte, inclusiv o zonă pentru concerte în aer liber pe terenul din preajma clădirii.

Compozitorul Eugen Doga s-a născut pe 1 martie 1937 în satul Mocra, la câțiva kilometri de Rîbnița, regiunea transnistreană. A absolvit Conservatorul de stat din Chișinău și Institutul de Arte ”Gavriil Muzicescu”. Este autor al mai multor lucrări pentru muzica de estradă, de film și de teatru. Eugen Doga a semnat coloana sonoră a peste 200 de filme, iar piesa „Gingaşa şi tandra mea fiară” este recunoscută drept unul dintre cele mai frumoase valsuri de dragoste din lume. Piesa a fost inclusă de UNESCO pe locul 4 în topul capodoperelor muzicale ale secolului XX. Maestrul a fost deputat în primul parlament al Republicii Moldova. Este deținător al Ordinului Republicii și al Ordinului Steaua României, membru al Academiei de Științe a Moldovei. De asemenea, strada pietonală din centrul istoric al Chișinăului îi poartă numele.

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.