当前位置

La Vaslui a fost lansată cartea autobiografică a compozitorului Eugen Doga. Radio Chisinau. 15.08.2022

La Biblioteca Județeană „Nicolae Milescu Spătaru” din Vaslui a avut loc duminică lansarea volumului autobiografic „Viața mea așa cum a fost să fie”, semnată de compozitorul Eugen Doga, informează MOLDPRES.

Evenimentul a fost moderat de criticul de teatru și film Larisa Turea, autoarea cărții „Un destin în Do Major” despre reputatul compozitor.  

În cadrul manifestării, profesorul Dorin Popoiu de la Vaslui a remarcat, între altele că, aflat în fața  acestei provocări, a avut senzația nedefinită de a se încumeta să facă portretul artistului și că astfel, ar însemna să dea peste privirea inimii sale.

”Cum altfel să reușesc să pătrund dincolo de fascinația personajului? Aș spune că aceste modeste rânduri sunt broboane de gând căzute pe hârtie. Și cum adevărul nu poate purta nici un epitet, m-am hotărât să intitulez acest Laudiato  simplu: maestru! A venit ca un strigăt de sub rouă, într-un întâi de martie, mărțișor sublim al mamei. De altfel, mucalit,  compozitorul afirmă că primăvara nu ar fi venit fără de el. Se pare că la nașterea lui... ursitoarele au lucrat peste program”, a mai spus Dorin Popoiu.

În perioada 13-15 august, la Vaslui se desfășoară Zilele Culturale ale municipiului, cu concerte, spectacole, expoziții, concursuri sportive, manifestări dedicate copiilor și activități literar-artistice. 

Radio Chisinau

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.