当前位置

Lansarea cărţii „Memoria ploilor de vară”. Primăria Municipiului Iași. 12.05.2022

Sala „Vasile Pogor” a Palatului Roznovanu a găzduit în seara zilei de miercuri, 11 mai, un eveniment excepțional: lansarea cărţii „Memoria ploilor de vară”, semnată de muzicianul român de anvergură universală Eugen Doga, apărută la Editura Princeps Multimedia și prezentată de scriitorii Grigore Ilisei, Nichita Danilov şi Daniel Corbu. Autorul a interpretat și câteva dintre compoziţiile sale, împreună cu Quartetul Essenza.

„Există personalități pe care este foarte greu să le descrii în câteva cuvinte. Talentul de muzician, compozițiile superbe, apreciate în întreaga lume, contribuția la dezvoltarea cinematografiei, fiorul patriotic, toate acestea au făcut din maestrul Eugen Doga un Om cu majusculă!

Iată că îl regăsim pe maestrul Eugen Doga și în postura unui scriitor delicat, preocupat să ne deslușească și nouă, muritorilor de rând, câteva dintre tainele lumii. Citind volumul „Memoria ploilor de vară” ne lăsăm cuceriți de amintiri, de fapte, de aforisme pline de miez, de reflecții încărcate de înțelepciune. Confesiunile maestrului Eugen Doga ne pătrund în minte și în suflet, făcându-ne oameni mai buni!”, a transmis primarul Mihai Chirica.

Primăria Municipiului Iași

 

 

 

 

 

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.