当前位置

Maestrul Eugen Doga a lansat un roman autobiografic: „Viața așa cum a fost să fie”. Cartea este în librăriile din ţară şi din România. Publica.md. 28.12.2021

Maestrul Eugen Doga și-a prezentat „Viața așa cum a fost să fie”. Romanul autobiografic a fost lansat marți, în cadrul unui eveniment organizat de Academia de Ştiinţe a Moldovei. Renumitul compozitor povestește despre viaţa sa, familie, prieteni, dar şi despre personalitățile notorii ale culturii românești alături de care a lucrat. Cei prezenți la eveniment au remarcat talentul de narator al lui Eugen Doga.

„Acest dar îl regăsim şi în cartea care se lansează astăzi, o carte care e un eveniment cultural deosebit, părerea mea. E vorba de o înlănțuire de nuvele, de o construcţie bine gândită, nuvelistică, de fapt, un roman.”

„Este un eveniment deosebit, care ne aduce în prim plan în cultura noastră naţională şi în literatură. O carte care vine nu dinspre literatură, dar vine dinspre valențele creatoare ale unui mare artist.”

Eugen Doga povesteşte că nu i-a fost greu să scrie, chiar dacă nu a mai făcut-o până acum. Iniţial, cartea a fost scrisă în rusă.

„Este scris pentru a fi citit de lumea largă, sigur. Gândurile care le expun, nu sunt gândurile mele personale, adresate persoanei, însumi. Sunt gânduri care se referă la toată lumea gânduri care cuprind lucruri filozofice.”

„Sus paharul, dragi români

Cetina s-aveţi în mâini

Am pornit frumoasă nuntă

Dumnezeu o să ne-ajute.”

Cartea „Viaţa mea aşa cum a fost să fie” are 400 de pagini și a fost lansată într-un tiraj de 2000 de exemplare. Volumul poate fi găsit în librăriile din țară şi din România. Marți, consilierii municipiului Chișinău au votat un proiect de lege care prevede ca 2022 să fie desemnat anul cultural Eugen Doga în Capitală.

Publica

 

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.