当前位置

Concert grandios la Teatrul Verde din Capitală. Peste 6.500 de oameni au ascultat melodiile lui Eugen Doga. Prime. 2.07.2018

Un concert grandios de muzică clasică a avut loc ieri la Teatrul Verde din Capitală. Peste 6.500 de oameni au ascultat melodiile lui Eugen Doga în cadrul spectacolului în aer liber. Pe scenă au urcat  interpreți autohtoni, acompaniați de orchestra Teatrului Național de Operă și Balet. 

Artiştii spun că spectacolele în aer liber au un farmec aparte.

"Mă bucur că avem această sală a Teatrului Verde, slava Domnului că ea s-a înviorat fiindcă mulți ani a stat ea așa molcom. Eu doresc la toată lumea, și la cei care vor sta la ecrane să privească, să ne savureze, să iubească fiindcă prin dragoste se face toate frumusețile lumii", a spus compozitorul Eugen Doga.

"Asta este o scenă fantastică, e foarte mare, un spațiu foarte frumos, plăcut și atâtea locuri în sală, deci aici poți să faci unul dintre cele mai importante concerte, mai ales acestea de muzică clasică în aer liber", a spus soprana Valentina Naforniță.

"Este o senzație specială, pentru că întradevăr 6.500 de oameni, chiar și aplauzele sunt altele, eeste o frumusețe, din scenă cel puțin se vede foarte frumos atâția spectatori și toți iubitori de muzică clasică", a zis instrumentistul Vitalie Advahov.

Banii colectați din vânzarea biletelor vor fi folosiți pentru renovarea Teatrului Verde. 

"Noi deja am făcut o tranșă în valoare de 20 de mii de lei pentru Teatrul Verde, s-au cumpărat câte ceva și urmează zilele acestea să mai hotărâm ce sumă facem transfer", a spus organizatoarea Veronica Cheltuială.

Teatrul de Vară a fost construit în 1967 și are o capacitate de 7.500 de locuri.

Prime

 

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.