当前位置

Compozitorul Eugen Doga a devenit Membru de Onoare al Academiei Europene de Științe și Arte. Academia de Ştiinţe a Moldovei. 6.03.2017

Un cadou frumos la cei 80 de ani ai compozitorului-academician Eugen Doga.
Maestrul Doga a devenit Membru de Onoare al Academiei Europene de Științe și Arte (Academia Scientiarum Et Artium Europaea), la Secțiunea Arte.

Ceremonia de înmânare a însemnelor (Diploma și insigna) de membru de onoare al prestigioasei instituţii a avut loc la 4 martie 2017, la sediul Academiei Europene de Științe și Arte din Salzburg, Austria. Maestrul a fost distins cu acest prestigios titlu alături 85 de noi membri care reprezintă șapte secțiuni din cadrul AEȘA. Candidații la prestigiosul titlu s-au remarcat prin excelență științifică și dedicație, promovarea valorilor și standardelor spațiului european, precum și prin consolidarea rolului determinant al științei și artei în țară și în spațiul european.
 
Brevetele a fost înmânate de preşedintele Academiei Europene pentru Ştiinţă şi Arte, prof., dr. Felix Unger, membru de onoare al Academiei de Științe a Moldovei.
 
Manifestarea din Centrul cultural al Austriei, a avut loc în cadrul Simpozionului în domeniul Nanotehnologiilor și a reunit oameni de ştiinţă din mai multe ţări, senatori ai Academiei, evenimentul fiind onorat de conducerea de vârf a Austriei, precum și oficiali din mai multe țări, miniștri, viceminiștri, ambasadori. 
 
Ceremonia de înmânare a însemnelor noilor membri a început cu intonarea imnului academic și universitar Gaudeamus Igitur, după care s-a ținut un minut de reculegere în memoria personalităților care au stat la baza fondării Academiei Europene de Științe și Arte
 
În luarea sa de cuvânt, președintele Felix Unger a felicitat noii membri, venind cu un apel atât către noii, cât și vechii membri de ai Academiei Europene de Științe și Arte, de a fi cât mai activi în viața socială, culturală, economică, punând accent deosebit pe domeniul ce promovează promovarea mediului. Totodată, prof. Unger a menționat că în ultimii ani ponderea și importanța Academiei Europene de Științe și Arte a crescut considerabil, și asta nu doar prin cifra membrilor care a atins cifra de 1800, dar și prin solicitările care vin din partea mai multor țări, nu doar  europene, dar și de peste ocean. Acesta este și motivul pentru care Domnia Sa a sugerat ca membrii Academiei să fie cât mai activi în activitatea lor pe domeniile respective, astfel încât Academia să fie mai vizibilă pe plan european, dar și internațional.
 
Compozitorul Eugen Doga a fost acceptat în rândul academicienilor europeni la propunerea acad. Gheorghe Duca, președintele Academiei de Științe a Moldovei, până nu demult singurul membru al Academiei Europene de Științe și Arte, originar din Republica Moldova. Precizăm, în context, că în decembrie 2014, şase savanţi, personalități notorii din Republica Moldova - Ion Bostan, Mihai Cimpoi, Eugen Doga, Teodor Furdui, Valeriu Rudic, Aurelian Dănilă - au devenit membrii de onoare ai Academiei Europene de Ştiinţe şi Arte.
 
Întrebat cât de mult îl onorează acest titlu, maestrul Doga a spus că acest titlu îl sperie, mai curând. „Eu, de fiecare dată, când am o mențiune sau chiar atunci când sunt aplaudat în timpul concertului, mi-e teamă ca nu cumva să rămână cineva dezamăgit și să plece din sală cu această senzație”, a mărturisit academicianul. A câștiga fanii, menționează maestrul, este desigur o muncă foarte grea și foarte importantă pentru un artist și a-i pierde, înseamnă a pierde tot. Maestrul a exprimat gratitudine președintelui AȘM pentru inițiativa lansată, dar și tuturor celor care au susținut promovarea sa în Forul european de științe și arte.

Compozitorul Eugen Doga i-a dăruit președintelui Academiei Europene de Științe și Arte, prof., dr. Felix Unger, ultimul său album „Cascada Viselor”, care se constituie din două CD-uri, lansat recent de TVR Moldova, cu ocazia aniversării Maestrului.
 
Academia Europeană pentru Ştiinţe şi Arte este cel mai înalt for ştiinţific european, fondată la Salzburg, Austria, în 1990 şi reprezintă expresia unităţii spirituale a Europei, precum şi a ştiinţei interdisciplinare şi artei la nivel european. Forul academic numără 1800 de personalităţi, în cadrul a şapte secţii: Ştiinţe Umaniste; Medicină; Artă; Ştiinţe Naturale; Ştiinţe Sociale, Economice şi Juridice; Ştiinţe Tehnice şi ale Dezvoltării şi Religiile Lumii.
 
Academia Europeană de Ştiinţe şi Arte are 12 protectori, 50 de senatori, iar din corpul academic fac parte 29 de laureaţi ai Premiului Nobel.
 
La ședința festivă dedicată înmânării însemnelor de Membru de Onoare al Academiei Europene de Ştiinţe şi Arte a participat dr.hab., prof. univ. Victor Țvircun, coordonator al Secției Științe Umanistice și Arte a AȘM, din care face parte academicianul-compozitor Eugen Doga.
 
Eugenia Tofan, 
Centrul Media al AŞM

Academia de Ştiinţe a Moldovei

Композитор Евгений Дога стал почетным членом Европейской Академии Наук и Искусств. Академия Наук Молдовы. 6.03.2017

Composer Eugen Doga became an honorary member of the European Academy of Sciences and Arts.  03.06.2017.

Komponist Eugen Doga wurde das Ehrenmitglied der Europäischen Akademie der Wissenschaften und Künste. Akademie der Künste von Moldau. 6.03.2017

Le compositeur Eugen Doga est devenu un membre honoraire de l'Académie européenne des sciences et des arts. Académie des sciences de Moldavie. 03.06.2017

Compositor Eugen Doga se convirtió en un miembro honorario de la Academia Europea de Ciencias y Artes. Academia de Ciencias de Moldova. 06.03.2017

 

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.